27.08.2015,  13:06:16 | 1 comentariu | 1443 vizualizari
S-a dat ordonanța pentru creșterea salariilor medicilor
de Mihaela PETROŞAN

Începând cu 1 octombrie 2015, personalul din sistemul public sanitar va beneficia de o majorare cu 25 la sută a salariului brut, a soldei lunare brute/ salariului lunar brut, comparativ cu nivelul din luna septembrie a acestui an, după cum stabilește o ordonanță de urgență aprobată miercuri de guvern.

Majorări în tot sistemul

Totodată, prin actul normativ se majorează cu același procent, respectiv 25 la sută, cuantumul sporurilor pentru condiții de muncă, al sporului de ture, al sporului de noapte, al tarifului orar pentru orele de gardă și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/ salariul brut lunar, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De aceste creșteri salariale va beneficia personalul din unitățile sanitare publice cu și fără paturi, centrele de diagnostic și tratament, centrele medicale, centrele de sănătate, centrele de sănătate multifuncționale, unitățile specializate de urgență și transport sanitar publice, inclusiv unitățile sanitare aflate în subordinea ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, personalul din cabinetele medicale organizate la nivelul unităților penitenciare, personalul din rețeaua de medicină școlară, asistență medicală comunitară, precum și alte unități sanitare și medico-sociale publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății. De asemenea, de aceste majorări salariale beneficiază și personalul din cadrul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a serviciilor de expertiză medicale aflate în subordinea caselor teritoriale de pensii.

Bani pentru medicii tineri

Pe cale de consecință, se majorează cu același procent, respectiv de la 3.100 de lei la 3.875 de lei, plafonul stabilit pentru salariul lunar brut/ solda lunară brută în funcție de care se acordă bursa de rezidențiat. Această modificare va conserva dreptul medicilor rezidenți de a beneficia și după majorarea salarială decisă miercuri de bursa de rezidențiat în cuantum lunar de 670 de lei. 

De asemenea, potrivit ordonanței de urgență, medicii rezidenți vor fi incluși în categoria tinerilor specialiști din sănătate, care pot beneficia de închirierea unei locuințe ANL. Astfel, alături de tinerii specialiști din învățământ, și cei din sănătate, inclusiv medicii rezidenți, care au până la 35 de ani la data depunerii cererii pentru repartizarea unei locuinţe ANL, pot primi repartiții în cel mult trei ani de la împlinirea acestei vârste. Locuinţele pentru tineri destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt proprietate privată a statului. Aceste locuinţe sunt administrate de autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale și ale sectoarelor municipiului București în care acestea sunt amplasate.

Mihaela PETROȘAN



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Daniel28.08.2015,  15:03:59
Si ceilalti ce fac doua milioane care lucreaza la patroni pe salariul minim, pot sa isi faca o familie sau pot sa merga la medic?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter