31.08.2015,  17:11:11 | 2 comentarii | 1171 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De fiecare dată când își ține zilele, Uricaniul devine magnetul Văii Jiului
de Gheorghe OLTEANU
Cum face, cum nu face, chestia e că, în fiecare an, cu ocazia “Zilelor Orașului Uricani”, primarului Dănuț Buhăescu îi iese de minune sărbătoarea urbei pe care o diriguiește.
 
Nu o zic doar eu 
sau uricănenii. O spun petroșenenii, vulcănenii, lupenenii sau chiar petrilenii care, în weekendul ultimei săptămâni a lunii august, vin cu sutele la Uricani, ca să vadă-i vadă și să-i audă pe cântăreții și trupele invitate să cânte la eveniment. Nu cunosc cine-l sfătuiește pe Dănuț Buhăescu pe cine să aducă, dar treaba e că, în chestiunea aceasta, primarul uricănean trage întotdeauna lozul norocos.
 
La nici cinci minute
după ce vocea prezentatorului anunța începerea spectacolului, spațiul din fața scenei de umplea văzând cu ochii. Aici fac o paranteză. Foarte bună ideea de a reveni cu tot ce ține de scenă, sonorizare, jocuri pentru copii și tot ce-a mai fost pe acolo, în zona din vecinătatea blocului 13. Spațiul e mult mai larg decât cel din fața Casei de Cultură, apoi și acustica e alta. Pe de altă parte, toți cei care au evoluat pe scenă au fost la înălțime. Începând cu formațiile de dansatori și cântăreții Casei de Cultură din Uricani și terminând cu vedetele aduse să-i încânte pe participanți. 
 
Au făcut impresie bună, 
mi-a fost dat să aud, băieții de la trupa “Strings” care au mers “live” sută la sută și la care sunetul a fost ireproșabil. Îi mulțumim sincer pentru asta lui “Săgeată” care, lângă tehnicianul celor cu scena, a bibilit în așa fel butoanele mixerului digital, încât a ieșit ceea ce trebuia. Un sound cu nimic mai prejos, decât al moldovenilor de la “Zdob și Zdub” care au venit cu mixerul și cu tehnicianul lor de sunet. Impresie frumoasă, îndeosebi adolescenților, au făcut fetele de la “Heaven”, iar, la o oră după aceea, lumea a cântat, la unele piese, împreună cu Leo Iorga de la “Pact”. 
 
Duminică seara,
până să ajungă la Uricani mult așteptatul Florin Salam, nu mai aveai loc unde să-ți lași mașina. Zeci de autoturisme se învârteau căutând un loc de parcare. Manelistul cântă, pe “față”, numai pe instalație de sunet “Dynacord”. Situație de care echipa care a venit cu scena a fost prevenită din timp. Plus că manelistul și-a montat pe scenă boxele “Dynacord” aduse de ai lui. Cântărețul a fost bine primit. Însuși primarul Buhăescu, fan înfocat al lui, a urcat pe scenă și i-a strâns mâna. Nu vă pot spune cu cât a fost plătit Salam, dar bănuiesc că acesta nu se lasă cumpărat cu TVA scăzut.
 
Gheorghe OLTEANU

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (2 )

#1 george de la scularie01.09.2015,  03:41:22
Populatiei sa-i dai ce vrea daca vrei voturi; daca vrei educatie , dai ce-i trebuie.Valoarea mea, valoarea mea, valoarea primarului, valoarea Uricaniului.Vorba ceea:Cainii latra, caravana trece.
#2 Monu01.09.2015,  04:59:23
Fotografie emblematica: Salam si Buhaescu, vedetele parangheliei. Cam asta-i situatia in toata Rromania: circ, tigani,coruptie si multa prostie.Salam a culturalizat si Uricaniul.Pe bani grei.Vai de capul vostru !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter