|
10.11.2011, 01:45:40 | 2 comentarii | 437 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Întâmplare adevărată cu nişte alde Dorei
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
E agitaţie mare pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. Constructorul şi-a mobilizat forţele şi execută ultimele retuşuri, în vederea recepţiei lucrării, care, după toate probabilităţile, va avea loc într-una din zilele următoare.
Numai că,
ieri, bunăoară, în mobilizarea aceasta de forţe care puneau pământ pe rondurile de flori s-au aflat şi câţiva Dorei. Din aceia care se aseamănă cu Dorel din reclama de la televizor, vreau să spun. Iată-le
isprava.
O femeie din blocul
nr. 82, cel de la Dincă, ultimul pe dreapta, aflată pe balcon a privit stupefiată cum lucrătorii care executau lucrarea au acoperit trei capace de la gurile de canal aflate în rondul de lângă trotuar. Ce faceţi, măi? De ce astupaţi capacele de la gurile de canal? i-a luat la rost femeia. Aşa a zis domnu' inginer! i-a răspuns
mândru unul dintre ei.
Da' de unde să le
fi spus aşa ceva inginerul. Acesta a venit imediat ce l-a sunat directorul tehnic de la primărie, ca să-i aducă la cunoştinţă ce năzbâtii fac oamenii lui. Evident că, imediat după aceea, capacele de la gurile de canal au fost curăţate de pământ (vezi foto).
Bine, măi,
da' chiar aşa, lucraţi fără cap pe voi? i-am întrebat şi eu pe cei doi băieţi care aduceau pământ cu roaba. (vezi foto). Nu, dom'le, că, după aia, le curăţam! mi-a răspuns cel mai tânăr dintre ei. Hai, măi, ce naiba, s-a întâlnit hoţu' cu prostu'?! i-am replicat.
De fapt, cum
bine a băgat de seamă un vârstnic care trecea pe acolo, în mod normal gurile acestea de canal ar fi trebuit ridicate până la nivelul bordurii. Nivel până la care ajunge şi pământul. Cred că o să-l ridice, şi-a dat cu părerea, ca să zică şi el ceva, celălalt participant la operaţiunea "astupaţi gurile de canal". Vezi-ţi de treabă, că aşa rămân! i-a replicat mai tânărul Dorel. Punct de vedere cu care, de data asta, am fost perfect de acord.
Sondaj
Ultimele Comentarii
Newsletter
|
FOTO


