29.10.2011,  15:38:07 | 0 comentarii | 691 vizualizari
Mieii sunt tocmiţi deja
de Ziarul Vaii Jiului

Mielul de pe masa de Paşte de anul acesta va fi gras şi gustos. Cel puţin aşa spun crescătorii de oi din Valea Jiului, care au mai toate animalele deja arvunite, înainte chiar de a... se naşte.  

Mieii vor fi destui anul acesta, mai ales că unele oi au fătat la începutul anului chiar şi câte doi. Gospodarii din Valea Jiului, care mai cresc oi, au deja mieii promişi chiar înainte de a se naşte. Motivul pentru care oamenii se grăbesc să-şi asigure unul pentru masa tradiţională de Paşte ar fi acela că animalele sunt crescute în mod natural şi în bune condiţii. Pentru a vedea cum stau lucrurile într-o gospodărie de momârlani, poposim în bătătura familiei Călina din Lunca Jiului. Aici totul se face ecologic. Oile mănâncă doar fân şi boabe de porumb, astfel că până la Paşte, mieii nu au cum să nu crească graşi şi frumoşi. „Miei sunt destui, mai ales că oile ’or fătat anul acesta. Până la Paşte au timp să crească mai mari, tocmai buni. Noi avem abonaţi la lapte, aşa că toţi dintre ei au arvunit câte un miel”, ne-a spus Lucreţia Călina. Zburdând liberi prin curte, cu gesturi inocente şi drăgălaşe, mieii născuţi acum câteva săptămâni aproape îşi vor dubla greutatea până la Paşte. Preţurile estimate la acest moment variază între 22 şi 25 de lei pe kilogram. „Cu siguranţă vom găsi să-i dăm pe toţi. Oamenii se înghesuie să cumpere, mai ales că sunt crescuţi natural”, a precizat şi  Ileana Călina. Din păcate, în Valea Jiului au mai rămas foarte puţin crescători de oi, această ocupaţie pierzându-şi din putere odată cu trecerea anilor. Acum, cei mai mulţi oameni, neavând ce face, cumpără mielul de Paşte direct din supermarket.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter