01.10.2015,  22:03:43 | 0 comentarii | 1076 vizualizari
Deocamdată, la Vulcan / „Dincă” este reparat doar pe jumătate
de Gheorghe OLTEANU
Unul dintre proiectele de hotărâre adoptate, alaltăieri, de către consilierii locali vulcăneni vorbeşte despre „aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie Modernizare sistem rutier cartier Dincă”.
 
Aş începe prin
a-l sfătui pe prietenul Nicu Covrig să nu se bucure citind asta. Pentru că, deşi e vorba despre cartierul în care locuieşte şi el, indicatorii amintiţi se referă la porţiunea de peste drum de el. Respectiv, cea care începe de la blocul în care se află sediul BCR şi se termină cu zona pieţei vechi şi cu străduţa de lângă biserica catolică şi şcoala 1. Se va pune la punct şi strada Ecaterina Teodoroiu, fostă Doinei. Stradă care începe din bulevard, de lângă blocul cu pizzeria Napoli şi ajunge în principala Decebal, peste drum de poliţie.
 
Realizarea parcărilor,
a spaţiilor verzi, a trotuarelor pietonale şi repararea carosabilului urcă lucrarea la 1.459.450 de lei. Bani în care este prins şi TVA-ul. Desigur, prietenul meu Nicuşor  ar fi foarte curios să afle de ce partea lui de  cartier este lăsată în aer în continuare. Îi spun eu de ce, după ce, întrebat, primarul Gheorghe Ile a încercat să lămurească problema. Pe partea aceea se aşteaptă, mai întâi, să se termine lucrările la biserica baptistă. “Şi, apoi, a mai detaliat primarul, pe partea aia e mai puţin de lucru”. Unii au primit chiorâş explicaţia, gândindu-se că, astfel, Ile ar vrea să-l mai fiarbă un pic la foc mic pe prietenul său Marian Coltescu. Ale cărui birouri de firmă sunt amplasate taman pe latura asta, unde, mai demult, erau Pregoterm-ul şi Edil Therma.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - - - - -
- - -
- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter