10.10.2015,  16:29:11 | 0 comentarii | 637 vizualizari
Deputatul Hărău: “Politica de tip "cine mişcă, mişcă-n brişcă" nu este politica liberalilor!”. Declaraţie de presă.
de Ziarul Vaii Jiului

Având în vedere un anumit nivel de preocupare constatat în rândurile opiniei publice şi al membrilor PNL din municipiul Hunedoara, şi nu numai, în calitatea mea de co-preşedinte al organizaţiei municipale PNL fac următoarele precizări:

1. Şedinţa Biroului de conducere PNL, care a avut loc în 8 octombrie 2015, nu a avut ca obiectiv excluderea d-lui Bucaleţ, ci o analiză a disfuncţiilor constatate în funcţionarea grupului politic al PNL în cadrul Consiliului Local.

2. Iniţiativa convocării i-a aparţinut d-lui co-preşedinte Viorel Arion, care, dealtfel, a condus şedinţa, Nu am considerat că am o propunere concretă de făcut şi de supus la vot colegilor mei, prin urmare nu m-am implicat personal în această acţiune, nici în şedinţă, nici extra-şedinţă (în discuţii individuale). În caz contrar, m-aş fi implicat direct, asumându-mi atitudinea, cum fac de fiecare dată.

3. Ca şi co-preşedinte, susţin hotărârea colegilor mei, oricare ar fi ea. Aceeaşi atitudine a fost comunicată organizaţiei şi de către co-preşedintele organizaţiei judeţene, dl. Bogdan Ţâmpău.

4. Îi felicit pe colegii mei, care au stabilit prin vot măsuri de consolidare a grupului PNL din Consiliul Local, măsuri despre care toată opinia publică va afla curând. Consider că PNL are nevoie de toţi membrii şi simpatizanţii săi pentru progresul Hunedoarei noastre şi în confruntările electorale care vor urma. Condiţiile sunt ca aceştia să respecte statutul partidului, regulile interne de funcţionare şi, mai ales, legile ţării şi interesul cetăţenilor. Excluderile din partid nu sunt decât soluţii de ultimă instanţă! Politica de tip "cine mişcă, mişcă-n brişcă" nu este politica liberalilor!

5. Sunt sigură că declaraţiile colegilor noştri, citate de către publicaţii ostile PNL după şedinţa de joi, 8 octombrie 2015, sunt intoxicări ale adversarilor, menite să slăbească forţa celui mai important partid din ţară, din judeţ şi din municipiu, aşa cum relevă sondajele de opinie.

Închei subliniind faptul că trebuie să fim conştienţi, cu toţii, că avem de reconstruit un oraş lăsat de izbelişte zeci de ani. Până şi trenul către Simeria ni l-au luat! Noi, liberalii, nu ne putem juca de-a politica pe pielea oamenilor, mai ales că vom veni, curând, la putere. Iar pentru asta, avem nevoie să fim o echipă unită, parte a echipei hunedorenilor, la distanţă de cei care vor să blocheze proiectele oraşului!

Deputat Eleonora-Carmen Hărău,
co-preşedinte al organizaţiei municipale PNL Hunedoara.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter