12.10.2015,  21:30:31 | 0 comentarii | 901 vizualizari
La sfânta Mănăstire Prislop / Slujesc şi preoţi din Valea Jiului
de Gheorghe OLTEANU
La sfârşitul săptămânii trecute, două lăcaşuri de închinăciune şi de rugăciune din ţară i-au atras, incontestabil, pe cei mai mulţi dintre credincioşii porniţi în pelerinaj.
 
Primul a fost - şi continuă să fie
până la mijlocul acestei luni – Mitropolia din Iaşi. Loc care, fără pic de exagerare, devine, în luna octombrie a fiecărui an, ţinta zecilor de mii de pelerini sosiţi nu doar din ţară, ci şi din Europa, ca să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Al doilea loc care nu şi-a pierdut şi nici că-şi va pierde vreodată atracţia pe care o exercită asupra celor cu frică de Dumnezu este Mănăstirea Prislop. În incinta căreia îşi doarme somnul de veci părintele Arsenie Boca. Incontestabilul sfânt al Ardealului.
 
Sâmbătă dimineaţa,
ambele parcări, atât cea destinată autoturismelor, cât şi aceea în care trag autocarele, erau pline ochi. O spun din proprie experienţă, fiindcă, după ce, la semnul agentului de poliţie, am virat la stânga, ca să intru în parcare, cu greu am găsit un loc liber. Maşini din toată ţara, ţinând seama după iniţialele de judeţ înscrise pe plăcuţele cu numere de înmatriculare, împânziseră zona. Şoferii lor au făcut cei aproape doisprezece kilometri care trebuie parcurşi de la intersecţia cu drumul spre Hunedoara, deşi, de la Silvaşu în sus, carosabilul e praf pe alocuri şi groapă lângă groapă în altele. 
 
La mormântul părintelui
am ajuns relativ repede. Doar un pic mai mult de o jumătate de oră a durat până am putut să mă aflu în faţa mormântului sfânt aflat sub baldachinul de lemn. Am auzit, ulterior, că pelerinilor care făcuseră acelaşi lucru cu circa două ore înainte le luase doar zece minute, ca să se închine şi să se roage la locul de veci al părintelui Arsenie Boca. Personal, m-a impresionat o femeie în vârstă, oarbă, aflată lângă mine şi lăsată, pentru câteva secunde, de însoţitoarea sa, ieşită din rând, ca să-şi pună jos bagajul. Asta s-a petrecut chiar când nefericitei i-a venit rândul să fie la un pas de cruce şi, inexplicabil, am simţit o bucurie în suflet că am putut să-i vin în ajutor. 
 
După ce-şi lăsau ghivecele
de flori la mormânt, credincioşii se îndreptau fie spre grotă în stâncă, aflată ceva mai sus de mormânt, fie coborau, pentru rugăciune şi pomelnice, la bisericuţa în care se făcea auzită, slujind, vocea unui preot. Ieri mi-a fost dat să aud că slujba sfintei liturghii şi cea de vecernie urmează să fie săvârşite de preoţi din Valea Jiului. De astăzi, bunăoară, în bisericuţa Mănăstirii Prislop vor sluji doi sfinţi părinţi preoţi din Vulcan. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter