15.10.2015,  22:20:34 | 2 comentarii | 952 vizualizari
Vulcan / Locatarii „blocului din groapă” speră să nu fie uitaţi de autoritatea publică locală
de Gheorghe OLTEANU
Realizarea cât de curând a proiectului care vizează modernizarea aleilor şi străzilor din partea nordică a cartierului Dincă din Vulcan a fost primită şi cu bucurie, dar şi cu multă amărăciune de către unii locatari. Cum vine asta? Citiţi şi aflaţi!
 
Proiectul de hotărâre
aprobat cu foarte puţin timp în urmă în şedinţa ordinară a consiliului local spune explicit că lucrările de modernizare vor cuprinde doar aleile din spatele blocurilor cum vii în jos înspre pârâul Morii. Apoi, mai este inclusă strada Ecaterina Teodoriu, fostă Duinei. Aceea care, de lângă pod, pe dreapta cum mergi la Dincă, trece pe lângă blocuri şi căsuţele care te şi miri cum au rămas în picioare şi dă în strada Decebal. Peste drum de poliţie. Fireşte, cei bucuroşi de aflarea veştii cum că vor scăpa de noroi până la genunchi au fost locatarii blocurilor din zona amintită.
 
Nemulţumiţi sunt
locatarii blocului din „groapă”. Cel din spatele actualului supermagazin „Profi”. Adică din fosta piaţă agroalimentară a Vulcanului. Astă vară aici a fost o mare dandana legată de locurile de parcare pentru autoturisme. Neavând unde să-şi lase maşinile, oamenii şi le parcau în spatele magazinului amintit, pe terasa utilizată de TIR-urile care aduc marfă. Într-o zi, nu mai ştiu când, am auzit că, din greşeală, un long vehicle de acest gen, care a trebuit să facă mai multe manevre, pentru a gara la descărcare, a lovit o maşină mică. Scandal mare, desigur.
 
Directoarea magazinului,
pe bună dreptate, le-a interzis locatarilor să-şi mai lase autoturismele pe locul acela. A fost chemat şi primarul Ile şI fiecare şi-a spus necazul. Doamna cu magazinul că ea plăteşte pentru locul acela şi, ca urmare, este pretenţia ei, ca el să fie liber, este perfect întemeiată. Ca urmare, au fost montate indicatoare rutiere care specifică clar interdicţia. Profitând că a venit primarul, locatarii blocului din apropierea magazinului au avut şi ei pretenţia, la fel de justificată, de a li se face parcări moderne, asfaltate, lângă imobilul în care locuiesc. Aşa cum sunt în multe zone ale Vulcanului. Deocamdată, solicitarea acestora din urmă a rămas în aer. Să vedem pentru cât timp!
 
Este posibil,
avansez eu ideea, ca zona respectivă să fie băgată în cărţile modernizării atunci când îi va veni rândul străzii Morii. Nu vă uitaţi chiorâş, ca Băsescu, vă rog! Pe vremuri, înainte de a fi bulevardul, strada asta pornea de jos, de la biserica catolică şi şcoala unu, din intersecţia cu actuala Nicolae Titulescu. Urca, ajungea în piaţa agroalimentară care era atunci (mai ţine minte careva?) şi centrul de schimb al buteliilor de aragaz şi, apoi, urma podul peste pârâul Morii. Ale cărui urme arheologice le puteţi vedea şi în prezent dacă vă uitaţi cu atenţie sub actualul pod. De aici încolo urmează tronsonul de stradă care există şi acum. Poate greşesc, dar bănuiesc că acesta ar fi motivul pentru care zona asta a fost lăsată pe mai încolo, spre a fi modernizată, Dar sper, şi cred că sunt la unison cu locatarii de aici, ca speranţa asta să nu se întindă până la Sfântu’ Aşteaptă. Vin ploile, vine iarna, iar oamenii înoată în noroi numai ca să ajungă la ghena de gunoi…


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 primar independent16.10.2015,  07:00:27
Dar de parcare de la f9 nu zice nimeni nimic? e singurul bloc din europa unde salvarea sau alte servicii de urgenta nu au acces. Suntem ingraditi ca la auschvitz....bine ca toate carciumile de peste drum sunt prevazute cu acces. Oricum sarim gardul....fraierilor.RUSINEEEEEEEEEEEEEEEEE !!!!!
#2 vulcanean16.10.2015,  21:22:23
pai de ani de zile....ne tot vaitam de drumul din fata A-urilor, la 150 de primarie, dar care nu se vede.....a crescut deja iarba pe trotuare, canalul de la wc iese de si-a facut albie ( desi este canalizare noua)...sa veniti sa faceti poze si sa filmati....e ca in vb aia : afara vopsit gardul, inauntru.......".ca la porci


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter