03.11.2011,  19:41:16 | 0 comentarii | 428 vizualizari
Din nepăsarea unor primari, / SMURD supravieţuieşte cu greu în judeţul Hunedoara
de Ziarul Vaii Jiului

Trist este faptul că s-a ajuns la această situaţie extrem de dificilă în condiţiile în care SMURD a fost de două ori mai mult solicitat să intervină pe parcursul anului trecut. Numai că unii primari fie nu pricep efortul acestui serviciu, fie chiar nu le pasă şi preferă să se ocupe de sponsorizarea de petreceri şi festivităţi opulente, ori pomeni de campanie!

 

Un alt bilanţ, al unei instituţii extrem de importante pentru noi toţi, respectiv SMURD, a fost prezentat ieri la Deva în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele Asociaţiei „Salvital” (cea care se ocupă de serviciul SMURD în judeţul Hunedoara), Petru Mărginean. S-a reamintit, cu această ocazie, cum înţeleg unii primari să trateze un serviciu aflat în slujba vieţii oamenilor, Lupeniul rămânând campionul absolut al datornicilor la SMURD.
Petru Mărginean a prezentat un bilanţ al activităţii SMURD în 2009 precum şi date legate de bugetul previzionat pentru anul 2010. O primă concluzie a bilanţului este una tristă referitoare la datoriile mari pe care asociaţia nu le-a putut încasa, aceasta cauzând dificultăţi mari în activitate.
 

Lupeniul se menţine campion la neplată
„În 2009 ne-am confruntat cu probleme din cauza unor primării care nu şi-au achitat obligaţiile financiare. La finalul anului trecut restanţele sunt în valoare de 734.234 lei”, spune Petru Mărginean.
Conform datelor din bilanţul „Salvital”, din totalul membrilor asociaţi serviciului SMURD, 29 şi-au achitat obligaţiile de plată, iar 28 au restanţe. Și la această dată, Primăria Lupeni continuă să conducă în topul datornicilor, cu o datorie de 236.846 lei. Pe locul doi se situează Primăria Simeria, cu o restanţă de 96.440 lei, iar locul trei revine Primăriei Vulcan, care are o datorie de 83.174 lei. Între primăriile cu restanţe mari mai sunt şi cele de la Brad, cu peste 21.000 lei, Petrila, cu aproape 14.000 lei, Uricani cu aproape 13.500 lei şi Aninoasa cu 12.000 lei. La un calcul simplu, doar din principalii datornici, Valea Jiului acumulează o datorie la SMURD de aproape 360.000 lei, ceea ce înseamnă jumătate din totalul datoriilor pe judeţ.

Mai multe vieţi salvate, cu bani mai puţini

Ca să înţelegem mai bine ce înseamnă acumularea acestor datorii, trebuie spus că lipsa acestor bani a însemnat reduceri drastice pentru SMURD. „Pentru ca toţi cei 80 de paramedici să-şi primească la timp salariile, în 2009 am redus cheltuielile la investiţii şi echipamente, iar prin protocolul încheiat cu Spitalul de Urgenţă din Deva, aceştia au preluat plata asigu­rărilor RCA şi CASCO pentru ambulanţe”, mai spune Petru Mărginean.
Trist este faptul că s-a ajuns la această situa­ţie extrem de dificilă în condiţiile în care SMURD a fost de două ori mai mult solicitat să intervină pe parcursul anului trecut. Numai că unii primari fie nu pricep efortul acestui serviciu, fie chiar nu le pasă şi preferă să se ocupe de sponsorizarea de petreceri şi festivităţi opulente, ori pomeni de campanie!
În cifre exacte, comparativ cu 2008, anul trecut numărul intervenţiilor SMURD în judeţul Hunedoara a avut o creştere de 186 la sută. În 2008 echipajele SMURD au fost solicitate la 2.515 intervenţii, iar în 2009 la 4.677. Cele mai multe le-a avut modulul SMURD Deva – 1.623, urmează apoi Hunedoara cu 748, Petroşani – 637, Vulcan – 417, Simeria – 379, Ilia – 360, Brad – 250 şi Uricani – 263.

SMURD merge înainte cu încredere
Pentru acest an, bugetul previzionat pentru activitatea SMURD în judeţul nostru este de 3.451.000 lei. „Am avut deja o discuţie cu preşedintele CJ Hunedoara şi urmează o nouă întâlnire săptămâna aceasta. La această întâlnire voi prezenta conducerii CJ, precum şi membrilor Salvital, o strategie completă pentru activitatea din acest an”, a declarat Petru Mărginean.
Dincolo de probleme şi date mai triste, concluzia preşedintelui „Salvital” este una optimistă. „Chiar dacă există impedimente, în niciun caz SMURD nu se va închide în judeţul Hunedoara. În cel mai rău caz vom muta modulul de la Brad la Haţeg”, ne asigură Petru Mărginean.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter