29.10.2011,  12:47:53 | 0 comentarii | 540 vizualizari
Primarul Ilie Păducel spune lucrurilor pe nume: / “Se merge pe şantaj şi nu se judecă pentru cetăţeni, fapt de neconceput!”
de Corneliu BRAN

Pentru prima dată, primarul Ilie Păducel recunoaşte într-un interviu că în Consiliul Local Petrila, în acest an, lucrurile au cam început să scape de sub control. Acuzând de asta anumiţi consilieri de la PSD şi, mai nou, chiar de la PNL. Citiţi în cele ce urmează interviul realizat ieri cu primarul Petrilei.

 

 

Domnule primar, lumea se întreabă şi observă tot mai des că la Petrila aveţi probleme din ce în ce mai mari cu şedinţele de consiliu local. Ședinţe care nu se ţin din lipsă de cvorum, sau şedinţe în care proiectele iniţiate de dumneavoastră sunt respinse în cea mai mare parte. Un blocaj de comunicare uneori grav, ţinând cont că de multe ori aceste proiecte vizează chestiuni deosebit de importante pentru oraş şi cetăţeni. Se pun în pericol, câteodată, chiar şi finanţările pe proiectele începute. Motivaţiile opozanţilor din consiliu sunt cam aceleaşi cam de fiecare dată: fie se aduc argumente politice, fie se motivează că aveţi dumneavoastră anumite interese şi de aceea nu se votează proiectul “x” ori “y”. Mai puţin chestiuni de ordin tehnic sau de nerespectare a legislaţiei. Cum vedeţi această situaţie, unică în Valea Jiului?

Din păcate, aşa este, iar cetăţenii încep să ne întrebe şi pe noi dacă acest consiliu local mai reprezintă interesele oamenilor şi ale oraşului, sau reprezintă doar interese şi jocuri de partid ale Opoziţiei. Am avut, de curând, penultima şedinţă de consiliu local, pe care nu am putut să o ţinem pe fondul lipsei consilierilor PSD şi PNL (partid de la care a fost prezent doar viceprimarul). Astfel, nu au putut să treacă unele hotărâri de consiliu local importante pentru oraş. La ultimele şedinţe, de asemenea, nu s-au aprobat, fără un motiv clar, unele proiecte de hotărâre, ca de exemplu lucrările de reparaţii la sediul administraţiei locale a oraşului Petrila, sau organigrama. Absenţe în masă au mai fost şi la alte şedinte. Știţi şi dumneavoastră ce am păţit cu proiectul care viza construirea deponeului ecologic, câte şedinţe au fost blocate de dumnealor, la unele nici nu s-au mai prezentat, tot aşa ca la penultima şedinţă. Se doreşte probabil ca să nu se facă nimic de către administraţia actuală, spun dumnealor – în special consilierul Răscolean, că totul se va face după 2012, când probabil dumnealui iar crede că va fi primar. Fără un motiv întemeiat nu s-au aprobat multe proiecte de interes public, fapt care nu are nicio scuză, ţinând cont că oamenii sunt cei care beneficiază de aceste proiecte, nu partidele politice. La ultima şedinţă i-am convocat pentru aprobarea a două proiecte de hotărâre care nu puteau să suporte amânare, respectiv rectificarea bugetului şi proiectarea unor piste pentru biciclişti, fiind condiţionat înainte de aceşti consilieri că vor veni la şedinţă numai pentru aceste două proiecte, nu şi pentru altele. Se merge pe şantaj şi nu se judecă pentru cetăţeni, fapt de neconceput! Și când te gândeşti că oamenii ăştia chiar vor să ajungă la putere, susţinând că grija lor cea mai mare este cetăţeanul… 

Unii cetăţeni ne semnalează de multe ori că nu sunt mulţumiţi cu această atitudine. Fanaticii de partid jubilează de fiecare dată când consiliul local este blocat prin această atitudine, susţinând că bine vă fac social-democraţii. Dar cei mai mulţi cetăţeni, oameni oneşti şi simpli, neutri, nu sunt de acord cu această atitudine. Există şi o categorie de cetăţeni, destul de mare, care habar nu au ce se întâmplă în jur, asta pentru că nu sunt informaţi suficient. Încercaţi să prezentaţi adevărul oamenilor, atunci când vă întâlniţi cu ei, în anumite ocazii, pe stradă sau la alte acţiuni? Sau sunteţi rupt de ei cum vrea opoziţia să se creadă?

Eu am încercat să le fac cunoscute cetăţenilor toate problemele cu care ne confruntăm, inclusiv această mare problemă. Dar au mai rămas şi multe aspecte pe care nu am putut să le comunic oamenilor. Să vadă şi să audă toată lumea ce se întâmplă uneori în consiliul nostru local. Încerc şi pe această cale să le spun cetăţenilor noştri cum stă situaţia, mulţumesc ziarului că îmi dă posibilitatea să mă exprim. Încerc tot timpul să le explic concetăţenilor noştri care este adevărul. Nu un adevăr trunchiat, cum încearcă să facă alţii, pe stradă sau prin presă. Vreau să le arăt deschis cetăţenilor cum stă situaţia. La noi, edilii, ceea ce facem acum se vede prin proiectele începute sau deja finalizate. La alţii, ceea ce fac se vede doar prin vorbe aruncate-n vânt, neacoperite şi prin fapte.

Credeţi că toate proiectele respinse de opoziţie erau bune? Poate au şi consilierii respectivi dreptate, poate unele proiecte chiar n-au fost bune şi atunci e demn de reţinut votul lor…

De fiecare dată eu am apelat la bunăvoinţa şi seriozitatea consiliului local, în sensul de a analiza proiectele de hotărâre, fără pretenţia că au fost toate în mod corespunzător întocmite. Unii consilieri, chiar de la PSD, au venit cu îmbunătăţiri. Le mulţumesc pentru acest lucru. De fiecare dată am spus că orice proiect poate fi îmbunătăţit şi adaptat la cerinţele comunităţii, că de aceea e proiect. Am apelat întotdeauna la înţelep-ciunea consilierilor pentru a analiza cu maxi­mă responsabilitate aceste proiecte. Din păcate, începând cu acest an foarte multe proiecte s-au respins fără nicio argumentaţie, pur şi simplu unii n-au avut chef să dea o explicaţie – poate că una tehnică nici nu aveau, votul fiind politic, dumnealor negândindu-se la oraş sau cetăţeni.

Anumiţi consilieri susţineau acum un an-doi, public, în şedinţe, că nu faceţi nimic pentru zonele rurale ale Petrilei. Acum, de când aţi dat drumul la proiecte şi s-a trecut efectiv la lucrări, în Cimpa, în Jieţ şi aşa mai departe, tot acei consilieri susţin fie că proiectele nu sunt bune, fie că lucrările respective nu sunt de calitate, sau că aveţi interese meschine. Cum comentaţi?

Da, de la distanţă se poate spune că se vede răutatea unor consilieri locali în acest gen de afirmaţii. Nu este adevărat! Cetăţenii simt pe pielea lor, SE VEDE CU OCHIUL LIBER că se lucrează şi în localităţile aparţinătoare oraşului Petrila. Să ştiţi că oamenii văd şi ne mulţumesc de fiecare dată când ne întâlnesc. Aş exemplifica aici ce lucrări avem, pentru că nu sunt deloc mici. La Cimpa se face sistemul de canalizare, tot acolo se modernizează strada principală, începând de la intrare în Cimpa şi până la gura Răscoalei. În zona Cimpei, pentru stânele şi păşunile de-acolo s-au făcut lucrări de alimentare şi extindere de apă potabilă, s-au curăţat păşunile, s-au reparat şi modernizat unele stâne, s-a achiziţionat aparatură pentru energie electrică, iluminat public şi aşa mai departe, a fost introdusă o reţea de telefonie fixă şi internet, se va lucra şi la celelalte drumuri mai mici. În zona Jieţului se lucrează prin proiectul integrat la asfaltarea şi modernizarea străzilor, la regularizarea albiei Jieţului, la podul de la Predoni – urmează podul de la Popi şi podul de la Gălăţan, se construieşte un cămin cultural nou, se lucrează la programul de curăţat păşuni... Am căutat să modernizăm şi să facem lucrări de infrastructură la toate zonele din oraşul Petrila, începând de la intrare în oraş, de la tunel şi până în localităţile aparţinătoare. Există lucrări  ample, care nu s-au făcut niciodată în satele noastre şi pentru care mulţi cetăţeni ne mulţumesc, fiind fericiţi că vor scăpa de noroaie, că vor avea apă şi canalizare în case, că au condiţii de oraş. Este un mare neadevăr cel pe care îl invocă unii consilieri. Aceiaşi oameni care pur şi simplu emană doar venin şi răutate când deschid gura.

Cam în ce an toate proiectele mari vor fi finalizate? Când vom putea spune că la Petrila marea majoritate a lucrărilor mari, începute anul trecut sau anul acesta, vor fi gata?

Avem termen pentru acest proiect mare, de asfaltare a 35 de kilometri de străzi şi amenajarea a cinci poduri, plus alei pietonale şi rigole, 30 de luni. Sperăm ca să ne încadrăm în termenul prevăzut. Se va contura proiectul şi se vor asfalta toate străzile, tot ce înseamnă Jieţ până la DN 7A, se va asfalta tot Brătianu şi Remete (nu am băgat încă echipe în aceste cartiere, până ce Apa Serv nu va băga canalizarea pe marele program). În consiliul local eu am fost cel care a iniţiat proiect de hotărâre – cu toate că într-o parte a presei s-au dezinformat cetăţenii, ca să se scoată la licitaţie proiectarea modernizării străzilor care nu sunt asfaltate şi care nu fac parte din proiectul integrat de care vă vorbeam mai înainte: Birăoni, Valea Cimpii, Răscoala, Tirici, unele străzi din Petrila. Pentru aceste străzi va trebui să mai căutăm şi finanţarea. Dar dacă mâine ne-ar îmbia cineva şi ne-ar spune că avem “z” miliarde pentru finanţarea asfaltării acestor străzi nu am putea să facem acest lucru fără proiect. De aceea am propus asta, trebuie să avem proiectele, studiile de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici aprobaţi în consiliul local. Abia apoi căutăm finanţare. 

Sper ca până în 2014 cam toate marile proiecte să fie finalizate, urmând ca în perioada 2015-2020 Petrila să se dezvolte puternic din punctul de vedere al atragerii marilor investiţii, în alte ramuri decât mineritul (care trebuie să rămână şi la Petrila, ca peste tot în Valea Jiului).

Aţi fost acuzat public că în timpul guvernării Boc aţi închis spitalul...

Da, s-au făcut şi aceste afirmaţii. Vreau să reamintesc cetăţenilor că primarul Păducel a fost de cinci ori în audienţe la Bucureşti, inclusiv la primul-ministru, pentru redeschiderea unei unităţi medico-sanitare în oraş. Am satisfacţie să vă spun în premieră, iar cetăţenii noştri să afle, că avem deja aprobată înfiinţarea unui Centru de Permanenţă la Petrila, în subordinea Spitalului de Urgenţă Petroşani, la amplasamentul fostului spital. Deci vom avea 24 de ore din 24 asis­tenţă medicală asigurată de medici specialişti la Petrila. Astăzi am fost la primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, iar în prezenţa managerului Spitalului de Urgenţă Petroşani, dr. Alin Vasilescu, am discutat toate detaliile. Urmează ca în perioada următoare, foarte repede, să înfiinţăm Centrul Medical Multifuncţional, unde cât mai mulţi specialişti medicali să-şi des­făşoare activitatea în cabinetele medicale, pe spaţiul din spital pus la dispoziţie. Vrem să salvăm cu orice preţ actul medical de la Petrila, vom moderniza inclusiv şi vom reabilita ambulatoriul, pe baza proiectului aprobat de 2 milioane de euro. Proiectul este aprobat, mai trebuie doar să comunicăm ADR-ului de la Timişoara că vom înfiinţa la Petrila acest Centru Medical Multifuncţional – urmează ca în scurt timp Consiliul Local Petroşani să aprobe un proiect de hotărâre în acest sens, Consiliul Local Petrila dându-şi deja Acordul de principiu. Deci şi la Petrila vom avea unitate medicală, ba chiar mai performantă decât înainte, lumea să stea liniştită.

Azi aţi avut noi licitaţii. Despre ce este vorba?

Da, din păcate astăzi a fost a patra oară când primăria a organizat licitaţie pentru obiectivul care vizează amenajarea pasajului de trecere peste calea ferată, de la intrarea în oraş. Astăzi s-a prezentat un constructor, urmează să identificăm şi să evaluăm această documentaţie, iar apoi să începem şi lucrarea de 4 miliarde de lei. Tot azi s-a ţinut licitaţia pentru etapa a treia a lucrărilor de centură a oraşului. Mai înainte am discutat cu cei de la CONVERSMIN Bucureşti, urmează să se pronunţe şi dumnealor oficial în zilele acestea şi să înceapă lucrarea.

Ce mai aveţi pe agenda de lucru de anul acesta? 

Aşteptăm zilele acestea verdictul de la Bucureşti în legătură cu contestaţia privind canalizarea de la Brătianu, investiţie care se derulează prin ADI Valea Jiului de către Apa Serv (proiectul nostru integrat fiind absolut condiţionat de aceste lucrări). Lucrăm într-un ritm destul de bun şi la cele patru blocuri sociale din Lonea, la unul se pune deja tabla pe acoperiş. Se lucrează şi la strada Republicii în continuare, vrem să ne ţinem de termenul stabilit, undeva la sfârşitul lunii septembrie. La sfârşitul săptămânii viitoare vom recepţiona lucrările la sistemul de canalizare din Cimpa. Vom începe să construim, cu forţe întărite, cât de curând, Căminul Cultural din satul Jieţ, pe care până la sfârşitul anului trebuie să-l avem ridicat şi acoperi. Iar undeva la sfârşitul lunii septembrie vom inaugura şi Casa de Cultură “Ladislau Schmidt”, unde lucrările se apropie de finalizare. De asemenea, avem în vedere şi cele trei blocuri de locuinţe ridicate prin CNI, precum şi reabilitarea altor 10 blocuri, lucrare derulată tot prin CNI. Vreau să fac un program pentru punerea în funcţiune a extinderii lucrărilor la liceul din Petrila, această lucrare depinzând de sprijinul promis de ministrul Educaţiei, domnul Funeriu. Transmit pe acestă cale cetăţenilor Petrilei să susţină eforturile noastre în continuare, aşa cum au făcut-o mereu, în ciuda unor voci care se opun mereu progresului, politizând orice discuţie şi iniţiativă. Chiar şi atunci când nu e cazul.

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter