29.10.2015,  23:29:55 | 0 comentarii | 1298 vizualizari
Conferinţă de presă / Câteva realizări din activitatea parlamentară
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Patru au fost punctele discutate de senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu la conferinţa de presă desfăşurată joi la Petroşani, la care au mai participat pensionarul Sabin Codarcea şi Ion Hortopan - preşedintele Ligii Pensionarilor Minieri Valea Jiului.
 
Victorie a unui pensionar din Petroşani în lupta cu sistemul de pensii!
Primul punct al discuţiei a fost legat şi de Sabin Codarcea. Omul s-a duelat cu sistemul de pensii şi a câştigat. De-acum înainte, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trimite motivaţia hotărârii, pensionarilor le va fi luată în calcul şi perioada de ucenicie de pe băncile şcolilor profesionale sau de ucenici, până în 1972 şi după 1972, şi până în zilele noastre, făcându-se deja demersurile la Ministerul Muncii pentru ca legea să cuprindă de-acum înainte şi acest aspect important pentru zeci de mii de oameni din această ţară cărora aceşti ani nu le erau calculaţi la pensii. Sabin Codarcea şi-a explicat cazul, a prezentat tot filmul şi cum a ajuns să câştige procesul cu casa de pensii şi cum oameni din Mureş, Galaţi, Brăila sau Braşov i-au cerut ajutorul. „Mereu mi se spunea că nu am dreptate, deoarece nu am plătit CAS-ul… Am pierdut la Deva, am făcut recurs la Alba şi după aceea am câştigat. Nici unul dintre cei care au dat în judecată casa de pensii pentru aceeaşi problemă nu a mai câştigat după mine în judeţ, cred că s-a dat ordin în acest sens, altfel nu-mi explic… Am făcut demersuri mai departe, la Avocatul Poporului… Au mai întins-o până-n octombrie, probabil ca să mai moară câţiva, să fim mai puţini. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a făcut dreptate, acum aştept motivarea deciziei”, am reţinut din cele spuse de pensionar.
 
Un mic sprijin pentru pensionari
Al doilea punct discutat a fost legat de articolul 79 din noul Cod Fiscal. După modificarea acestui articol, de la 1 ianuarie 2016 pensionarii „pot dispune şi ei de acei 2%, ca şi angajaţii”. „În concluzie, şi pensionarii vor dispune, ca şi salariaţii de acei 2% din impozitul pe pensia lor. Ceea ce mi se pare corect. Am avut discuţii şi cu ministrul de finanţe, cu domnul premier şi iată că în Codul Fiscal şi acest lucru s-a lămurit”, a declarat senatorul UNPR.
 
TVA scăzut la apă
Punctul 3 a fost legat de scăderea TVA-ului la apa potabilă. Un lucru aşteptat de întreaga ţară, logic, ţinând cont că, într-adevăr, apa constituie un aliment de bază.
Guvernul a aprobat săptămâna aceasta Ordonanţa prin care TVA va scădea la 9% la factura de apă.
 
Sprijin prin lege pentru anumite dificultăţi ale cetăţenilor
În fine, o veste bună a dat senatorul şi celor care au făcut credite la bănci şi care au garantat acest credit cu imobile sau terenuri. Se ştie ce dificultăţi au avut în achitarea acestor credite mai ales cei care au făcut împrumuturi în franci elveţieni, mulţi şi din Valea Jiulu. „Dacă au făcut un credit şi au garantat cu o garsonieră, cu un apartament sau un teren, trebuie, în acelaşi timp, să-şi asume riscul şi banca. Aşa e corect. Prin legea iniţiată de mine şi de colegii mei, în urma multor sesizări venite dinspre cetăţeni, dacă cineva a garantat cu apartamentul x şi nu mai plăteşte, predă cheile apartamentului băncii şi gata! Nu mai urmăresc omul şi nu-i mai iau banii până la adânci bătrâneţi. Românii sunt, din păcate, victime sigure în lupta cu aceste concerne internaţionale, atât din sistemul bancar, cât şi de la gaz, curent electric, şi altele, ceea ce nu-i normal. Or, legea aceasta vine în sprijinul cetăţenilor”, a declarat senatorul. 
Tot la acest punct, senatorul UNPR a declarat că tot în sprijinul cetăţenilor este şi completarea Legii 241, a Serviciilor de Apă şi Canalizare, în sensul ca aceia care-şi plătesc factura să nu mai poată fi debranşaţi.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter