01.11.2015,  23:23:28 | 3 comentarii | 662 vizualizari
Brigadierul Cătălin Cenuşă: „Mulţumesc şi Ziarului Văii Jiului, pentru faptul că a fost alături de noi, minerii de la această mină, relatând cu obiectivitate activitatea noastră şi permiţându-ne să ne spunem problemele”
de Corneliu BRAN
Episodul dureros al închiderii minei Petrila a continuat şi sâmbătă, 31 octombrie, cu o întâlnire de rămas bun petrecută în sala de evenimente din corpul administrativ al minei. 
 
Nu demult, colegul nostru Marian Boboc îşi lansa acolo o carte despre câteva file din istoria mineritului. Sala era aproape plină şi în ea se vorbea de către unii invitaţi de salvarea mineritului, de perspectivele găsirii unor soluţii care să facă să nu se închidă mineritul din Vale şi alte lucruri din astea. Vorbe mari… degeaba. După nu foarte multă vreme, sâmbătă am asistat pe undeva la „pomana mortului, Mina Petrila”, după ce cu o zi înainte minerii din brigada lui Cenuşă aduceau la suprafaţă, în rampa puţului, ultima tonă de cărbune scoasă din această mină. La acţiunea organizată de Sindicatul „Orizonturi Noi”, de sâmbătă, 31 octombrie, începând cu orele 11:00, au participat „toţi directorii minei care mai sunt în viaţă din anul 1980 încoace”, precum şi o serie de colegi ai ortacilor de la Petrila, oameni venerabili aflaţi acum în pensie. Pe lângă toţi aceştia, fireşte, n-au lipsit nici actualii membri de sindicat, mineri care de-acum înainte îşi vor desfăşura activitatea la Mina Lonea. 
Ca amintire, fiecare participant a primit câte o insignă, care a marcat anii în care mina a funcţionat: 1859 - 2015.
Discursuri, lacrimi şi durere pe feţele unor participanţi, strângeri de mână… Cam aşa s-a terminat activitatea uneia dintre cele mai vechi mine din Europa! E trist, dar real ce se întâmplă. Bine că măcar o mână de oameni au marcat această ultimă întâlnire, care să rămână în istoria recentă a mineritului, atât cât mai reprezintă el ceva.
Liderul de sindicat şi brigadierul Cătălin Cenuşă, cel care a fost organizatorul acestei ultime acţiuni sindicaliste şi minereşti de la suprafaţa Minei Petrila, ne-a declarat: „Momentul de azi e unul prin care am dorit ca noi, cei din brigada mea şi din  sindicatul pe care-l conduc, să marcăm evenimentul de închidere. După cum vedeţi nu este o festivitate, o bucurie, e doar o acţiune prin care punctăm un eveniment trist, de care ştiam de câţiva ani de zile, dar pe care nu avem cum să-l iubim. Am lacrimi în ochi şi mă simt de ieri, de când am scos ultimul vagonet cu cărbune la suprafaţă, foarte trist, apăsat, măcinat de ideea că unii au decis să închidă Mina Petrila, casa noastră, la aşa-zisa cerinţă a Uniunii Europene. Nu e drept ce s-a întâmplat. Am spus-o şi o zic, mina mai putea avea viaţă încă mulţi ani, chiar şi fără investiţii, dar, din păcate, nu decidem noi, minerii. Decid alţii pentru noi şi care nu simt şi nu vor simţi niciodată ceea ce simţim noi. În paginile ziarului dumneavoastră aş vrea să trec şi mulţumirile mele pentru toţi ortacii cu care am lucrat la această mină, pentru clipele petrecute în munca noastră de zi cu zi, precum şi pentru unii dintre conducătorii noştri pe care i-am avut de-a lungul anilor şi care ne-au coordonat activitatea, pentru unii dintre aceştia inima bătând, într-adevăr, pentru această mină şi pentru minerii din ea. Celorlalţi, care au condus mina cum au condus-o, poate doar la comandă politică şi fără niciun sentiment faţă de oameni şi mină, nu le transmit nimic, poate doar să-i ierte Dumnezeu şi să ne ajute să-i iertăm şi noi, ca să nu plecăm din această lume cu acest păcat al neiertării asupra noastră. Mulţumesc şi Ziarului Văii Jiului, pentru faptul că a fost alături de noi, minerii de la această mină, relatând cu obiectivitate din activitatea noastră şi permiţându-ne să ne spunem problemele. Noroc bun, tuturor ortacilor care-şi mai desfăşoară activitatea la alte mine, dar şi celor care şi-au încheiat activitatea în subteranul Minei Petrila sau în subteranele celorlalte mine din Valea Jiului. Minte luminată guvernanţilor şi politicienilor, ca să salveze măcar ce a mai rămas din mineritul românesc. Nu e târziu nici acum măcar, ca celelalte mine să fie salvate şi să rămână în viaţă, totul ţine cel mai tare doar de voinţă politică şi de profesionalism, de găsirea de soluţii rapide care să schimbe soarta minelor de huilă”.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (3 )

#1 Sergiu02.11.2015,  07:58:39
Trebue sa constat ca oamenii astia sunt preocupati de politica, de palavre si nicidecum de munca. Daca sunt asa de seriosi, cinstiti si insetati de dreptate, de ce nu fac ordine la mina lor: sa-i prinda pe hoţi, să-i certe pe leneşi,să se lupte cu politicienii corupţi care-i conduc, să reducă TESA, să scadă costul de producţie, să facă mina profitabilă ? Oameni buni, faceţi-vă ordine acasă la voi şi nu mai mergeţi cu şefii la băut.Pe scurt, mai multă muncă şi mai puţine pretenţii!
#2 dragos02.11.2015,  11:48:19
mina s a inchis din cauza incompetentei celor care au condus o in ultimii doi ani ....au fost numite numai slugi politice si profesionistii au fost dati deoparte minerii care acum dau cu capul de vagonet nu s au intrebat oare cum schimbi cel mai bun sef de sector productie de la mina petrila ca sa pui in locul lui un judecat in explozia de la uricani sau cum schimbi seful de la transport sa l inlocuiesti cu un zero barat de la putari dar limbain cur la car....
#3 MARIN02.11.2015,  14:48:15
ALATURI DE BOBAR SI SIMION CENUSE ESTE PRINCIPALUL VINOVAT DE DEZBINAREA OAMENILOR SI INCHIDEREA MINEI


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter