01.11.2015,  23:27:32 | 0 comentarii | 6187 vizualizari
Vulcan / Răspuns impresionant la apelul de a dona de sânge
de Gheorghe OLTEANU
A fost aşa cum era de aşteptat. Încă de duminică, în faţa Centrului de Recoltare a Sângelui din Petroşani s-au pus la rând zeci şi zeci de persoane, dintre care foarte multe din Vulcan, după cum mi-a făcut cunoscut cineva aflat la faţa locului. 
 
Impresionante
sunt solidaritatea şi infuzia de omenie cu care mulţi tineri au răspuns chemării făcute pe pagina de facebook „Iubesc Vulcanul cu bune, cu rele”. Ideea de a-i chema, ca să doneze sânge pentru victimele accidentului nefericit petrecut vineri seara în clubul bucureştean „Colectiv”, i-a venit lui Ştefi Feszner, administratorul paginii, sprijinit necondiţionat de Cristian Merişanu şi de alţi, pot să le spun, tineri de seama lor. 
 
Ba, mai mult, 
dat fiind numărul neaşteptat de mare al celor care au răspuns că vor da curs apelului, pe pagina respectivă au fost menţionate şi condiţiile privind starea de sănătate pe care trebuie să le îndeplinească donatorii. Începând de sâmbătă, timp de trei zile, atât cât ţine doliul naţional, pe pagina de facebook „Iubesc Vulcanul…” a fost postată fotografia unei lumânări care arde pentru tinerii decedaţi în tragedia de la Bucureşti.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter