03.11.2015,  21:31:48 | 0 comentarii | 3785 vizualizari
Înainte de a fi vizitată de procurori, Maria Albescu s-a retras din mai multe societăţi comerciale
de Cătălin DOCEA
Curtea de Apel judecă miercuri, 4 noiembrie 2015, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Ilaş Marius Valentin, presupusul complice al Miei Albescu, împotriva soluţiei prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti a dispus “luarea măsurii arestării preventive cu privire la inc. Ilaş Marius Valentin și luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu privire la inc. Albescu Maria”. Dosarul penal deschis pe numele celor doi este instrumentat de către  Parchetul de pe lângă Tribunalul București — Secția de urmărire penală și D.G.A. — Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Aşa cum am arătat în ediţia de luni a cotidianu­lui nostru, Mia Albescu, şefa liceului privat din Petroşani, recent inculpată pentru luare de mită şi fals intelectual, îşi mai leagă actualmente numele doar de Osman Cereale SRL şi Taxi Alpin SRL, ambele având sediul social la Casa de Cultură a Sindicatelor “Ion Dulămiţă” din Petroşani.
Cu toate acestea, potrivit informaţiilor pe care le deţinem, Mia Albescu s-ar fi retras, chiar în perioada în care se afla deja în atenţia celor de la Direcţia Anticorupţie, din mai multe afaceri.
Astfel, potrivit unui contract de cesiune datat 31 iulie 2015, Mia Albescu şi-a cedat părţile sociale (95%) deţinute la Master Of The House SRL Petroşani către celălalt asociat, Adela Traian, renunţând totodată şi la calitatea de administrator al societăţii. Societatea a fost înfiinţată în 25 iunie 2015 şi are ca domeniu principal de activitate „Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate”. Adela Traian este cunoscută ca o apropiată a Miei Albescu, angajată a liceului privat şi candidat pentru Consiliul Local al municipiului Petroşani în anul 2012, pe lista Partidului Poporului (a nu se confunda cu PP-DD!), listă deschisă de Mia Albescu.
De asemenea, potrivit unui document făcut public la data de 14 august 2015, Maria Albescu şi fiica sa, Alexandra-Ionela, şi-au cesionat părţile sociale (89,31% şi 9,92%) deţinute la Arra Invest 2005 SRL Petroşani către Georgeta Suditu, domiciliată în Bucureşti, iniţial cooptată în societate cu 0,77%. La momentul cooptării în societate, potrivit unui document făcut public la data de 21 aprilie a.c., Georgeta Suditu a preluat şi calitatea de administrator al societăţii. În privinţa acestei societăţi, din care Maria şi Alexandra-Ionela Albescu s-au retras recent, trebuie spus că deţine în istoric un număr de trei incidente bancare cu bilete la ordin, valoarea totală a refuzurilor la plată fiind de 5.564,12 lei. Oficial, la datele celor trei refuzuri la plată, cele două persoane menţionate nu se numărau printre asociaţii/administratorii societăţii.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter