03.11.2015,  21:35:12 | 0 comentarii | 816 vizualizari
Sindicaliştii din finanţe protestează / Salarii mai mari numai la unii
de Mihaela PETROŞAN
Protestul Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara vizează o decizie guvernamentală care prevede creşteri salariale doar pentru aparatul propriu al MFP, ANAF, DGAMC şi ANAP, angajaţii din teritoriu fiind excluşi.
 
Mircea Igreţ, preşedintele Sindicatului Finanţe Publice Hunedoara, arată, într-un protest oficial, că un articol din OUG 47/ 2015 (privind rectificarea bugetară) are prevederi „nedrepte şi discriminatorii faţă de angajaţii ANAF şi MFP din teritoriu, practic inducând ideea că noi, ceilalţi, nu muncim, nu suntem suficient de buni pentru a avea o creştere salarială şi doar angajaţii ministerului şi cei ai ANAF o fac şi de aceea merită”. Liderul sindical mai spune că, din anul 2010, angajaţii ANAF din teritoriu nu au mai primit nicio creştere salarială, nicio indexare a acestuia cu rata inflaţiei sau cu indicele preţului de consum, ceea ce a condus la scăderea puterii de cumpărare şi a veniturilor nete, având în vedere creşterea preţurilor la utilităţi publice (gaz, curent, apă etc.), la alimente, combustibili şi a celorlalte produse industriale necesare unei vieţi decente. „De asemenea, am preluat în administrare şi recuperare creanţe de la alte instituţii (APIA, Casa Judeţeană de Sănătate, Vamă, Fonduri Europene, Programul Prima Casă şi mai ales TAXA AUTO), ceea ce a dus la o încărcare excesivă a tuturor angajaţilor cu alte sarcini de servici. În anul 2013 am trecut prin reorganizarea ANAF, am pierdut 30% din personal, în condiţiile în care atribuţiile de servici au fost dublate. În această conjunctură, MFP şi ANAF consideră că doar angajaţii acestora au dreptul la o remunerare corespunzătoare, în timp ce pentru noi, ceilalţi, există doar promisiuni deşarte”, se mai arată în comunicatul sindicatului. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter