05.11.2015,  23:17:51 | 0 comentarii | 1449 vizualizari
Un jubileu într-un anonimat deplin: / 90 de ani de la inaugurarea Casinoului Muncitoresc Petroşani
de Marian BOBOC
La sfârşitul lunii trecute s-au împlinit 90 de ani de la inaugurarea Casinoului Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului. Cum acestei impozante şi importante clădiri pentru viaţa social-cultural-politică a Petroşaniului i-am dedicat un consistent volum, mă mărginesc aici să consemnez că acest jubileu a trecut necelebrat, într-un deplin anonimat. Poate acest anonimat să se tragă şi de la faptul că, după clădirea Casei de Cultură a Studenţilor (fostul Spital „Principele Mircea”), casinoul este una dintre mândrele construcţii ridicate în zorii noi ai ROMÂNIEI MARI în Valea Jiului…, dar şi de la incultura şi lipsa de apetenţă comunitară a actualilor proprietari. Care, nu-i vorbă, ar fi avut resursele necesare pentru a marca cum se cuvine acest jubileu, acţiune care ar fi dat plus valoare cârciumii lor. Nu-i vorbă că şi liberalii lui peşte prăjit (deci, nu ai lui Costel Avram…) ar fi avut toate motivele să puncteze o realizare edilitară a liberalilor de altădată…
Pentru a înţelege mai bine raţiunea pentru care casinoul muncitoresc a fost construit de către societatea minieră, reproduc din darea de seamă a Consiliului de administraţie către Adunarea generală ordinară a acţionarilor a Soc. Petroşani din 16 mai 1924, dată la care clădirea casinoului se află în construcţie: „Casinoul pentru muncitori construit în Petroşani (…) constituie, credem, începutul cel mai fericit al importantei opere ce trebuie să urmărim în Valea Jiului, şi anume aceea a combaterii alcoolismului care face ravagii de neînchipuit atât în starea materială, cât mai ales în starea morală şi fizică a lucrătorilor. Acest casinou, situat în mijlocul locuinţelor muncitoreşti, cu faţada principală către splendida privelişte pe care o oferă munţii din localitate, înconjurat de mari şi frumoase terase, are o sală spaţioasă pentru reprezentaţii teatrale, cinematografice sau  dans, o vastă sală pentru consumaţiune, o sală pentru bibliotecă şi altele pentru prepararea de alimente şi pentru bufet. Punem mari speranţe că printr-o chibzuită administrare a acestui casinou, nu numai că vom putea feri pe bravii noştri muncitori de efectele ucigătoare ale alcoolului, astfel cum le este astăzi, dar le vom putea procura mulţumirile de care au atâta nevoie şi la care au atâta drept”.
Reproduc din volumul meu „Casinoul Muncitoresc din Colonia de Jos a Petroşaniului/ Corso de la George Enescu la… A.R.L.U.S.” (Ed. Autograf MJM, 2012, Craiova) capitolul referitor la zilele inaugurării, cu specificaţia că de un real folos mi-au fost cunoştinţele de limba maghiară ale prietenului Adrian Catană.   
 
24-25 octombrie 1925. Primele reprezentaţii gratuite
 
Probe de cinematograf
Directorul I. Winklehner îi informează public pe muncitorii însetaţi de cultură care este programul cultural al Casinoului muncitoresc Petroşani: „În casinou vor avea loc mai multe reprezentaţii cinematografice pentru muncitori şi pentru funcţionarii societăţii. Prima reprezentaţie de probă va avea loc sâmbătă seara, la 24 cor. ora 6 pentru funcţionari, iar Dumineca după masă, a doua pentru muncitori. La aceste reprezentaţii de probă, vor participa muncitorii cu bilete gratuite distribuite la uzine.”
Şi a venit şi mult aşteptata şi anunţata zi de sâmbătă, 24 octombrie a anului 1925, ziua primelor reprezentaţii, de probă ce e drept, la Casinoul Muncitoresc Petroşani. 
Fiind vorba de un film, vom apela pentru descrierea evenimentelor la mai multe cadre.
 
Cadrul 1. Casinoul - luminat feeric   
Dacă ne întoarcem în timp, în acea seară unică de toamnă târzie, vedem cum „(...) în partea de miază-zi a coloniei se aprind una câte una luminile”. Astfel, încetul cu încetul, „Casinoul Muncitoresc apare în negura înserării iluminat sărbătoreşte. Lampioanele, aşezate la rând pe frontispiciu, arată frumoasa terasă cu stâlpii maestru ciopliţi. Alte lumini fac ca şi parcul dinaintea Casinoului şi băii să fie văzut ca ziua. Figură bună face terasa din fund cu scaunele şi cu locul de scutire în caz de ploaie. Ceea ce dă acestor clădiri deosebitul aspect, e acest parc închis de jur împrejur”.
 
Cadrul II. Domni şi doamne în elegante garderobe
Liniştea străzilor patriarhale ale Coloniei de Jos este spartă de zgomotele paşilor spectatorilor: „Pe străzile drepte şi fără gropi (acţiunea se petrece, vă reamintim, în 1925...) se observă o mişcare neobişnuită”.
Vine ora 18. Cu o punctualitate nemţească, „punct la ora 6 în Casinou lumea intră cu grăbire la cinematograf”.
Dar oare cin’ să fie aceşti distinşi spectatori, care trec pe lângă noi, invizibilii martori ai evenimentului? „Sunt aproape toţi funcţionarii societăţii Petroşani, cu soţiile şi cu copiii”. Doamnele sunt gătite ca pentru un mare eveniment monden: „Elegantele garderobe se ticsesc de blănuri, pălării şi mantale luate cu grăbire de oamenii de serviciu”.
Observăm că nimeni nu cumpără bilete, să aibă chiar toţi invitaţii!? Dezlegăm şi misterul: „La cassă nu e nimeni. Reprezentaţia e de probă”.
Intrăm şi noi, sfioşi, în tăcere, cu mulţimea de funcţionari. Ne punem monoclul şi studiem cu atenţie sala. Privirea ne ajunge la lojă. Aici e protipendada Petroşaniului: „directorul I. Winklehner, directorul principal T. Timoc, ing. Bălănescu, Iuliu Deacu, subinspector de poliţie, întreg Statul major al soc. cu doamnele, câte un invitat ici colo şi câte un ziarist venit să-şi facă datoria”. Privindu-i pe spectatori avem impresia că „e mai mult aşa o serbare în marea familie a soc. Petroşani”.
O anumită rumoare se simte în sală. Parcă toţi spectatorii, spirite educate desigur, se întreabă cu înfrigurare în sinea lor când începe spectacolul: „Se închid uşile automat, se trag perdelele grele şi apoi numeroşii ochi de lumină se sting rând pe rând, lăsând impunătoarea sală într-un întuneric plăcut. Lumina roşietică de pe margini mai lasă să se vadă boltitura arhitectonică, cu figurile artistice”.
 
Cadrul III. Semiîntuneric cu... alămuri
În sfârşit, plăcutul semiîntuneric prevesteşte începutul reprezentaţiei cinematografice. Fiind lume bună, nu am auzit niciun „ssst”, nici zgomot de pop-corn şi niciun „linişte”. Aceasta poate şi pentru că acţiunea se desfăşura, nu în anul 2012, anul finalizării prezentului op, ci în anul 1925. Alte vremuri şi, cu siguranţă, alte moravuri...
„În acest semiîntuneric” am văzut „o mare de capete cu privirile aţintite spre scenă”. Toţi spectatorii sunt numai ochi şi urechi în sala unde „se aude sbârnâitul monoton al aparatului” şi al cărui reflector „trimite raze abundente, puternice pe scena spaţioasă cu perdele artistic lucrate şi cu fire de aur”. Observăm „de jur împrejur pereţii unui salon iar în fund pânza albă de cinematograf curată şi vergină aşteaptă proiectarea primului film”.
Încetul cu încetul, intră în scenă alte accesorii ale atmosferei de cinematograf, specifice epocii: „În faţa scenei, jos, se aprind ochiuri opace de lumină”. Se aud câteva acorduri de alămuri. Ce să fie? Orchestra se încălzeşte: „Muzicanţii acordă şi odată cu primele chipuri din film încep şi ei executarea bucăţilor obişnuite la cinematografe”.
 
Cadrul IV. Reverii în pauză
Vine şi pauza. Scrutăm mai bine sala. Fără îndoială, această sală „ar face cinste oricărui orăşel modern”. În viitor, „suntem convinşi că e păcat ca sala de teatru să nu servească în viitor ca un stimulent de prima forţă mişcărilor culturale de natură teatrală”. (După atâţia ani, putem spune că sala Casinoului Muncitoresc şi-a făcut cu vârf şi îndesat datoria culturală).
Deşi toamnă, în sală, din cauza densităţii de spectatori, aerul s-a încălzit. Intră în funcţiune un ventilator nu prea silenţios, „al cărui zbârnâit apropie pe cel al unui aeroplan la oarecare înălţime ne face să ne reamintim că în sală aerul s-a prea încălzit”. De aceea „ieşim în balcon să mai bem câte un tutun şi să ne răcorim”. O frumoasă perspectivă, chiar  idilică, ni se deschide în faţă: „Parcul înainte râde ca o grădină şi în faţă Baia muncitorilor cu poarta ei rotundă din sticlă pare un muzeu lângă o grădină. În depărtare, culmile munţilor, ce ne înconjură, se sting cu bolta înstelată”.         
Cadrul V. Final, pe ritm de foxtrot, în sala de cetire 
Destul cu reveria, „un clopoţel respectabil ne cheamă iarăşi la reprezentaţie”. Chiar dacă reprezentaţia s-a încheiat, spectacolul continuă. Ne retragem în sala de lectură: „Sala de cetire se umple, mesele şi scaunele par neîncăpătoare. Pianul automat reia foxtrotul şi voia bună începe”. Şi aşa dansăm până la orele mici ale nopţii. Cu siguranţă, întâia reprezentaţie cinematografică de probă în Casinoul muncitoresc Petroşani a fost o reuşită. Vom avea ce povesti urmaşilor noştri, care, cine-ştie, poate vor citi undeva, poate chiar într-o carte, cum a fost această zi memorabilă pentru memoria Petroşaniului.
 
Cadrul VI. 3 reprezentaţii pentru mineri
Cum directorul I. Winklehner a anunţat că muncitorii vor avea parte şi ei de o reprezentaţie, aceştia s-au prezentat la Casinoul muncitoresc din Petroşani duminică, 25 octombrie 1925, după ce şi-au ridicat biletele gratuite de la minele Soc. Petroşani, unde erau angajaţi.
Fiind atât de mulţi, a fost nevoie de 3 reprezentaţii cinematografice. Astfel, „a doua zi, porţile Casinoului s-au deschis de trei ori pentru ca să dea loc tuturor muncitorilor”.
 
Cadrul VII. Reprezentaţiile de probă sau inaugurarea provizorie
După cele două zile, 24 şi 25 octombrie 1925, când au avut loc 4 reprezentaţii cinematografice de probă, una pentru high-life-ul petroşenean şi 3 pentru muncitorii Soc. Petroşani, Casinoul muncitoresc Petroşani putea fi considerat ca şi inaugurat: „Astfel, reprezentaţiile de probă sunt ca un fel de inaugurare provizorie, deschizându-se drumul muncitorilor la reprezentaţii eftine de cinematograf în Duminicile viitoarei ierni. Să fie de bun augur!”.
 
Parcă ar fi Palatul Dogilor!
Doar vin, bere şi… sirop de zmeură
 
Redacţia Zsilvolgy Naplo nu avea cum să rateze un asemenea eveniment şi publică la 31 octombrie 1925 articolul sugestiv intitulat A fost inaugurat Casinoul muncitoresc, din care aflăm amănunte inedite despre noua construcţie culturală: 
„Societatea minieră Petroşani a reuşit să acopere o mare lipsă a comunităţii locale construind Casinoul muncitoresc. Astfel, a reuşit să ofere oportunităţi reale de acces la actul cultural muncitorilor care doresc să-şi lărgească orizonturile culturale. Casinoul este deschis tuturor muncitorilor din Valea Jiului şi putem spune fără nicio exagerare că este cel mai frumos Casinou muncitoresc din toată ţara.
Considerăm important să subliniem că amplasamentul Casinoului (construit jos, în colonia muncitorească) nu este ales întâmplător, ci tocmai pentru a fi cât mai la îndemână celor cărora le este destinat: în mijlocul cartierului muncitoresc.
Fără îndoială, privit din exterior, ochiul format al unui expert va percepe alura monumentală a Casinoului. Clădirea cu turnuri, alături de terasa largă, copleşeşte privitorul prin grandoarea sa. Iar în ceea ce priveşte interiorul, spaţios şi bine luminat, totul a fost ales cu bun gust, în concordanţă cu activităţile care se vor desfăşura aici.
În afara bibliotecii, aici mai funcţionează o sală de distracţii, unde se poate juca şah, domino şi diverse alte jocuri de acest gen. Cei care decid să-şi petreacă aici timpul liber pot răsfoi reviste în limbile maghiară sau română, iar în sala mare de festivităţi pianul electric va permite desfătarea silnică a publicului meloman cu cele mai noi opere şi diverse alte reprezentaţii muzicale.
În interiorul Casinoului din gama băuturilor alcoolice sunt permise doar vinurile şi berea. În completare, băuturi răcoritoare: apă minerală, sifon şi suc de zmeură. Toate acestea la preţuri mai accesibile decât în orice alt local public. Dl. Istvan Fabian, şeful de local, asigură servicii de cel mai înalt nivel, garantând că toată lumea va fi mulţumită de serviciile sale care pot mulţumi şi cele mai rafinate gusturi.
Inaugurarea a avut loc săptămâna trecută, sâmbătă seara, cu participarea tuturor funcţionarilor şi a subfuncţionarilor, în onoarea cărora a fost organizat primul spectacol. Duminică, spectacolul a fost reluat în onoarea exclusivă a muncitorilor. Bineînţeles, intrarea a fost gratuită. Cu această ocazie, toate sălile de spectacol şi distracţie au fost umplute până la refuz de muncitorii de la mină.
După cum am fost informaţi de administraţia Casinoului, producţiile cinematografice vor rula doar sâmbătă şi duminică. Vor fi câte trei spectacole: primul după-amiaza la ora 3, al doilea la ora 6 seara şi cel de al treilea începând cu ora 9 seara. Biletul de intrare va fi de 5 lei pentru muncitori, 3 lei pentru copii sub 15 ani (copiii mici nu vor avea acces, cel puţin deocamdată). Funcţionarii vor plăti 15 lei pentru un bilet, iar copiii acestora, cu vârsta de până la 15 ani, 10 lei. E posibil ca în viitor grila de preţuri să fie modificată, dar, cu siguranţă, nu vor fi modificări substanţiale.
Şi pentru străini (cei care nu erau angajaţi ai Soc. Petroşani - n.a.) va fi permis accesul în Casinou.
Muncitorimea ar face bine să se folosească la maxim de oportunităţile de a-şi petrece timpul liber în mod sănătos profitând de accesul la activităţi culturale pe care îl oferă această nouă instituţie.
Amintim în încheiere că luna viitoare urmează inaugurarea băii comunale”.
 
Primul film - cu Charlie Chaplin
Zsilvolgy Naplo revine peste o săptămână, la 5 noiembrie asupra spectacolelor de probă din 24-25 noiembrie, cu un Riport tardiv, riport însemnând… reportaj. Reportajul ne furnizează o informaţie importantă, care lipseşte din relatările presei de limba română: primul film care a rulat la Cinema Muncitoresc l-a avut ca protagonist pe Charlie Chaplin. Din păcate, nici ziaristul maghiar, deşi povesteşte filmul, nu ne spune titlul acestuia. De fapt, reporterul săptămânalului maghiar dă dovadă de mult umor în redarea atmosferei inaugurale de la Cazinoul Muncitoresc:
„Am participat sâmbătă seara la ora 6 la inaugurarea Casinoului muncitoresc. Intrarea a fost gratuită şi eram convins că lumea va da năvală. Nu m-am înşelat. Clădirea a fost arhiplină. Au participat funcţionari superiori, funcţionari şi subfuncţionari. Chiar şi din aceia care nu au fost în viaţa lor măcar la un film. În mijlocul sălii, o doamnă cu o pălărie foarte modernă, a declarat: „Sala aceasta e minunată. Mă simt de parcă aş fi în Palatul Dogilor din Veneţia”. Se poate să aibă dreptate. Cine sunt eu să o contrazic? O doamnă de vârstă mijlocie compară o clădire nou construită cu Palatul Dogilor. Explicaţia ar putea fi că, deşi nu era în Sala de festivităţi a Palatului, ci doar în Sala de spectacole a Cazinoului, se simte de parcă ar fi în Palatul Dogilor. E şi asta o realizare.
O tânără femeie de circa 18 ani (n-aş putea zice o fată) îi şopteşte prietenei sale: Să ştii că încăperea este destul de întunecată. Nu-mi dau seama ce o fi vrut să spună… Probabil pentru ea o sală este cu atât mai atractivă cu cât este mai… întunecată. 
Primul film rulat a fost o peliculă cu Charlie Chaplin. Săracul, i se citea pe faţa îmbătrânită că nu-şi joacă rolul cu mare plăcere. Chiar cu o zi înainte am citit o declaraţie a lui Weise, în care recunoştea că Chaplin e un artist mai mare decât el. Am interpretat această declaraţie în felul meu. Femeia îndrăgostită nebuneşte de Chaplin, care îi cade la picioare, probabil nu ştie că Chaplin a avut până acum 9 neveste.
Filmul de azi a fost unul plin de acţiune. Maturizarea domnişoarei Florica. Zeii contestau că domnişoara Florica ar fi femeie. Muşchii feţei, încordaţi  bărbăteşte, trădau trăsături masculine. Au fost şi cei care ar fi jurat că aşa şi este, fiindcă domnişoara Florica în nici un caz nu avea mişcări feminine şi, înainte de toate, petrecea mult prea mult timp în faţa oglinzii din toaletă. Evident, unele doamne consideră că femeile din ziua de azi în nici un caz nu-şi pierd timpul în faţa oglinzii.
În timp ce rula al doilea film, în sală a mai intrat o pereche. Femeia, având în braţe un bebeluş de câteva luni, s-a aşezat în mare viteză exact alături de dl. Director adjunct Winklehner Janos. Era întuneric şi nu s-a observat gestul. Bebeluşul a gesticulat înspre capul d-lui Winklehner. A fost chiar un moment în care bebeluşul l-a mângâiat pe cap. Directorul adjunct, până atunci atent la acţiunea filmului, nu a remarcat ce se întâmplă în vecinătatea sa. Pentru un moment s-a uitat la copil. Copilul, făptură nevinovată, în acel moment a început să râdă zgomotos. A râs din toată inima. Râs de copil inocent. A râs şi dl. director adjunct... La cei 60 de ani ai săi prin faţa ochilor i-a rulat un alt film cu o secvenţă în care viitorul şi trecutul erau unul lângă altul.
În timpul pauzei, la pianul electric au fost cântate câteva melodii. A fost un moment frumos. Chiar priveam o doamnă care se jură că ascultăm o arie de Verdi. De fapt, era un dans tirolez…
Bufetul este cel mai elegant loc pe care şi-l poate imagina un om. Se vede de la o poştă că dl. Fabian este un om umblat prin lume. Mesele erau pline de toate bunătăţurile internaţionale. Oricum, nimeni nu-l poate prinde în ofsaid pe Fabian. În afară de faptul că este un om inteligent şi un bun profesionist mai şi vorbeşte curent engleza, franceza, spaniola, germana, româna şi maghiara”. 

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter