11.11.2015,  21:22:25 | 2 comentarii | 1452 vizualizari
Petroşani. Pentru a atrage mai mulţi turişti, / Anul acesta, administraţia va sprijini mai mult cabanierii în promovarea ofertelor turistice din Masivul Parâng
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Fiindcă sezonul rece se apropie, am purtat miercuri, 11 noiembrie, o discuţie cu primarul Tiberiu Iacob-Ridzi pe tema turismului de iarnă din Parâng. L-am întrebat în primul rând pe edil dacă crede că staţiunea e pregătită de primii fulgi de nea şi apoi l-am rugat să ne spună cum va sprijini administraţia locală agenţii privaţi care îşi desfăşoară activitatea în domeniul turistic. „Da, staţiunea va fi pregătită pentru turismul de iarnă, iar anul acesta vom încerca să avem acţiuni comune cu cei care sus în staţiune desfăşoară activităţi turistice, în vederea atragerii de turişti. Totul e să existe şi spaţii de cazare adecvate, dotate cu tot ce trebuie, şi locaţii pentru servirea mesei, iar acest lucru nu mai ţine de administraţie. Noi putem asigura instalaţiile pe cablu, care vor funcţiona şi care vor deservi turiştii. În acest scop am angajat încă patru mecanici, care, împreună cu personalul deja existent, vor asigura funcţionarea acestor instalaţii pe cablu. Vor exista trei pârtii amenajate, vorbim de pârtia B şi de pârtiile A şi C, care sunt deservite de noul telescaun. Problema în Parâng din punct de vedere turistic nu constă în starea pârtiilor sau în funcţionarea instalaţiilor, constă în momentul de faţă în numărul locurilor de cazare şi masă. Pentru că am mai spus-o, şi o repet, nu pot să vină acolo turişti, chiar din zone mai îndepărtate, şi să nu aibă posibilitatea să consume o masă caldă. Aici trebuie ca toată lumea să fie pregătită, vorbesc de cei care au posibilităţi şi locaţii în acest sens, care nici ei nu sunt prea mulţi, din păcate. Noi îi vom sprijini pe cabanieri şi cu centrul de informare turistică, ce va da informaţii utile tuturor celor care vor dori să se informeze şi să sperăm că cei care se ocupă cu servicii turistice în Parâng vor colabora cu informaţii privind numărul de locuri de cazare, tarife etc., pentru că din partea administraţiei şi a acestui centru de informare va exista toată deschiderea ca lucrurile să meargă bine. Pe de altă parte, ne-am gândit la o strategie prin care să-i sprijinim în acţiuni şi evenimente pe patronii de cabane care doresc ca prin anumite iniţiative să atragă turiştii. O să avem o întâlnire cu cabanierii şi hotelierii în săptămânile următoare, prin care să încercăm să le promovăm mai bine oferta pe care dumnealor o au, inclusiv să participăm şi noi ca şi parteneri la organizarea unor competiţii sportive sau evenimente frumoase ce se vor petrece în sezonul de iarnă în Parâng”, ne-a declarat primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Şi dacă tot vorbim de Parâng şi de turism, primarul susţine că staţiunea Parâng este chiar şi aşa, fără proiectul turistic finalizat, o staţiune unde oamenii pot petrece un sfârşit de săptămână plăcut, relaxant. „E frumos Parângul şi e mare păcat că uneori e mai puţină lume decât în alte locuri. Parângul are multe de arătat şi de pus la dispoziţie celor care vin: privelişte superbă, pârtia B, una dintre cele mai bune pârtii din ţară, siguranţă – avem una dintre cele mai bune formaţiuni Salvamont din ţară şi jandarmi montani care asigură siguranţa cetăţeanului, aer curat, staţiunea e liniştită, posibilităţi de parcurgere a unor trasee pitoreşti, accesibile chiar şi celor mai puţin obişnuiţi cu muntele. Multe oferă această staţiune, inclusiv un telescaun nou şi, cum spuneam, alte instalaţii pe cablu. Să sperăm că vom avea şi zăpadă mai multă, astfel încât totul să decurgă bine în staţiune, până la primăvară”, a mai menţionat primarul Petroşaniului.
Nu rămâne decât să se aştearnă prima zăpadă, care, după cum susţin meteorologii, se apropie cu paşi repezi, undeva spre finalul lunii. 


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 BEI11.11.2015,  22:21:53
In Decembrie straja si Parângul vor fi închise de ISU.
#2 vasile12.11.2015,  09:05:55
Mai bine ar face drumul si canalizarea.Miroase a cacat in Parang.Padurea se fura cu acte iar primarii se fac ca nu e treaba lor!Mergi in Parang ,dar ce mai ai de vazut si de facut!Pacat ca presa este ingenuncheata de coruptie.


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter