06.11.2011,  15:23:07 | 0 comentarii | 462 vizualizari
Ieri, la Lupeni, ca peste tot: / Cei mărişori la şcoală, prichindeii la grădiniţă
de Gheorghe OLTEANU

La Lupeni, deschiderea noului an şcolar a însemnat un adevărat tur de forţă pentru reprezentanţii administraţiei publice locale, primarul Cornel Resmeriţă şi domnul Dinu Boancă. Care, în dimineaţa zilei de ieri, luni, 14 septembrie, au fost prezenţi la trei unităţi de învăţământ din municipiu.

 

Primul popas al celor doi a fost la Școala Generală Nr. 3. Cea aflată pe strada care face la stânga imediat după piaţa de la “Cina”. Pe drumul spre Straja. După discursul domnului director a urmat cel cu urări de bine al primarului. Apoi, oaspeţii au plecat, fiindcă erau aşteptaţi la Școala Generală Nr. 1. A cărei curte era plină ochi cu elevi şi părinţi. Și aici, primarul Cornel Resmeriţă a avut cuvinte de bine şi de mulţumire pentru cadrele didactice. Care, în ciuda problemelor deosebite care-i privesc direct, intens mediatizate în aceste zile, nu au abdicat de la statutul de dascăl în această zi deosebit de importantă pentru copii şi părinţi.

La Grădiniţa cu Program Normal Nr. 1, cea de la etajul I al clădirii aflate lângă piaţa “Cina”, în curs de moder­ni­zare, m-am luat în vorbă cu câţiva părinţi. Oameni tineri care îşi ţineau de mână prichindeii. Unii dintre ei la prima lor zi de grădiniţă. Oamenii sunt mulţumiţi de tot ce s-a făcut aici. Anul trecut, copiii li se plângeau acasă că “la grădi e frig”. Acum nu mai e. Nu mai e, fiindcă grădiniţa are centrală termică nouă. Cum au, de fapt, mai toate şcolile din Lupeni. Pe lângă asta, tot ce-i înăuntrul ei este nou: geamuri termopan, parchet laminat în fiecare sală şi pe holuri, grup sanitar care sclipeşte de curăţenie, mobilier nou peste tot. Ce mai, dotări de dotări. I-am întrebat pe vreo câţiva ce i-a determinat să-şi dea copiii la această grădiniţă. Fără nicio excepţie, toţi mi-au spus că pentru ceea ce au auzit de la prieteni sau de la rude. Că doamnele educatoare de aici sunt serioase şi că, din acest an, altele sunt condiţiile oferite copiilor. Lucru perfect adevărat. Pentru că, înainte de festivitate, avusesem grijă să fac un tur al grădiniţei şi să discut cu doamna directoare şi cu colegele dumneaei.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter