05.11.2011,  20:28:13 | 0 comentarii | 447 vizualizari
Primarul Ilie Botgros anunţă în premieră: / „Săptămâna viitoare, înainte de Luminaţie, voi curăţa personal cimitirul oraşului. Invit pe această cale viceprimarul şi consilierii locali să mi se alăture!”
de Corneliu BRAN

Dacă în numărul de ieri scriam că în Aninoasa gunoiul menajer de la tomberoane şi dimprejurul lor este mult şi mare cât casa, iată că în numărul de azi trebuie să venim şi cu anumite completări. De data aceasta este rândul primarului Ilie Botgros să-şi susţină punctul de vedere, prin care doreşte să lămurească cetăţenii în legătură cu situaţia creată, una destul de jenantă, în ceea ce priveşte curăţenia şi igiena localităţii pe care o administrează. 

Din câte reiese din discuţia purtată cu dumnealui, primarul nu contestă faptul că pe străzile oraşului există în momentul de faţă mormane de gunoi, care zac neridicate, dar susţine că nu este vorba nicidecum de o răzbunare, aşa cum susţinea consilierul local din materialul de ieri. Pentru cei care n-au citit ieri ziarul nostru, reamintim că respectivul consilier, care nu doreşte, încă, să-şi facă publică identitatea, incrimina faptul că Ilie Botgros se răzbună astfel pe consiliul local după faza cu fierul, cu atât mai mult cu cât edilul avea o înţelegere cu firma respectivă pentru ca aceştia să preia pentru o bună perioadă şi colectarea gunoaielor din Aninoasa. Ilie Botgros susţine că pur şi simplu este vorba doar de lipsă acută de fonduri. Pe de altă parte, neîncheierea contractelor individu­ale de servicii de salubritate dintre localnici şi firma vulcăneană care va prelua gunoiul menajer, conform parafării acordului dintre Primăria Aninoasa şi Primăria Vulcan, face ca momentan să se bată pasul pe loc, cel puţin până în noiembrie: „Sunt de-acord cu articolul ăsta, nu am ce zice, deoarece recunosc că în Aninoasa există gunoaie neridicate la timp. Dar să ştiţi că le ridicăm şi noi cum putem, dar acest interval nu depăşeşte o săptămână. Această situaţie este creată de lipsa fondurilor, nimic altceva. Dacă am avea bani nu ar fi probleme în acest sens. Referitor la firma din Vulcan, aceasta nu a reuşit încă să încheie contracte individuale cu cetăţenii noştri. Dacă am fi avut asociaţii de proprietari mai multe s-ar fi rezolvat chestiunea foarte repede. Dar ce să facem dacă avem doar o asociaţie de acest gen? Oricum, în scurt timp problema se va rezolva, cel mai târziu până la sfârşitul lunii acesteia, după care firma respectivă va colecta gunoiul menajer în mod periodic, după un program bine stabilit. Cu ce nu sunt de-acord după materialul publicat ieri în ziarul dumneavoastră este faptul că respectivul consilier local susţinea două neadevăruri. Că vreau să mă răzbun şi că firma respectivă ar fi avut înţelegere cu mine să ridice gunoiul. Nicidecum aşa ceva, nu am discutat niciodată cu cei de la firmă despre gunoi! Iar despre aşa-zisa răzbunare ce să zic? Ar însemna să fiu nebun, să mă răzbun practic pe mine… cum să te joci cu neridicarea gunoaielor din oraşul pe care îl administrezi, mai ales dacă ai posibilitatea să faci acest lucru? O prostie! Banii sunt principala problemă”.

Referitor la căruţa şi calul propus de noi, mai în glumă, mai în serios, primarul Aninoasei a spus râzând: „Da`, ce, credeţi că mi-ar fi ruşine? Păi, staţi să vedeţi, săptămâna viitoare, înainte de Luminaţie (duminică, 1 noiembrie), mă voi îmbrăca în salopetă, îmi voi lua cizmele şi unelte de lucru, trei-patru tovarăşi şi voi merge în cimitir să-l curăţ. Asta voi face! Îl invit şi pe domnul viceprimar şi pe domnii consilieri! Dacă nu facem noi curăţenie în cimitir, cine să facă?”. 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter