22.12.2015,  23:23:36 | 0 comentarii | 1147 vizualizari
Înainte era invers decât astăzi: / Societatea minieră primea raportul de la Siguranţa Statului
de Marian BOBOC
Documentele de arhivă cercetate de noi arată că relaţiile dintre societăţile miniere şi Societatea Petroşani şi instituţiile statului nu erau întotdeauna potrivite, asta ca să mă exprim elegant. 
Periodic, societăţile miniere le ofereau judecătorilor, poliţiştilor, agenţilor de Siguranţă, jandarmilor ş.a. anumite favoruri (bani, cărbune, gra-tuităţi la cazare/ lumină ş.a.), iar aceştia se simţeau datori să-şi arate recunoştinţa. Un astfel de gest a făcut în 1938 Susan, agent al Siguranţei Statului. 
Ce vremuri, atunci Soc. Petroşani primea raportul de la Siguranţă, pe când astăzi e puţin (mai mult) invers… Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi…
 
La indigo
Acum nu ştim dacă agentul Susan scria notele informative cu indigo, un exemplar pentru Siguranţă şi altul pentru Soc. Petroşani, însă la 18 septembrie 1938, Direcţiunea Minelor Petroşani informează într-un document confidenţial Direcţiunea Generală Bucureşti: „Avem onoarea a vă trimite anexat, spre informarea Dv., o copie de pe Nota informativă a agentului de siguranţă Susan, care a luat parte la adunarea regională a delegaţilor sindicatelor metalurgiste, în ziua de 18 l.c. în Petroşani”.
Înainte de a reproduce documentul, interesant şi prin informaţiile furnizate, specificăm că sindicatele metalurgiste fiinţau la fiecare mină din Valea Jiului. Fiind de sorginte social-democrată, erau denumite sindicate „roşii”. Până la un moment dat aflate în opoziţie cu sindicatele naţionale („galbene”), sindicatele „roşii” au însufleţit mişcarea muncitorească interbelică a Văii Jiului, reprezentând o prezenţă constantă în această lume.
„Copie.
Confidenţial.
Nota informativă, din 18 Septembrie 1938
Astăzi, data de mai sus, a avut loc în localul sindicatului metalurgist din Petroşani o conferinţă regională a delegaţilor sindicatelor metalurgiste sub preşedinţia lui Gârbovean Simion, secretar regional.
La ordinea de zi s-au discutat următoarele:
1. Raportul asupra tratativelor privitoare la contractul colectiv de muncă. S-a adus la cunoştinţa celor prezenţi hotărârea comisiunii de arbitraj, că se va pronunţa în Decembrie  1938, dacă salariile vor fi majorate sau nu.
2. Organizarea de către Ministerul Muncii a organizaţiunilor de Muncă şi voie bună, despre care s-a cetit o circulară a Confederaţiei Generale a Muncii, din Bucureşti, semnată de către Ioan Flueraş, prin care le aduce la cunoştinţă înfiinţarea acestei organizaţiuni, pe ţinuturi, judeţe şi localităţi cu muncitori mai numeroşi.
S-a hotărât a se da concursul acestei organizaţii, care caută a ridica moralul muncitorilor, însă să nu se pericliteze situaţia muncitorilor organizaţi în sindicate şi să nu-i oblige a lua parte la manifestaţiile organizaţiei atunci când ei vor avea alte treburi.
3. Casele de Asigurări Sociale.
S-a hotărât să se facă un memoriu către Casa Centrală a Asigurărilor Sociale, pentru a se cumpăra un aparat Röntgen pentru Spitalul Nr. 1 din Petroşani, deoarece cel actual fiind vechi, periclitează viaţa asiguraţilor. Înlocuirea medicilor din Vulcan şi a celui din Petrila, care se poartă rău cu asiguraţii şi nu sunt găsiţi în localitate, când sunt căutaţi.
De asemenea, să se înlocuiască, din calitatea de membri delegaţi ai meseriaşilor, din Comisiunea Interimară a Casei de Asigurări Sociale din Deva şi Petroşani a D-lor: Mastero, subdirector la Soc. Mica, şi Vasile Stârc, maistru minier din Petrila, deoarece nu au nici o legătură cu meseriaşii, pe care, se zice, că îi reprezintă.
Gârbovean Simion roagă pe cei prezenţi să nu mai convoace adunări de muncitori pe localităţi, pentru a le aduce la cunoştinţă hotărârea Comisiunei de arbitraj, cărora se să le aducă la cunoştinţă cele hotărâte, iar aceştia să comunice din om în om.
4. La Diverse, pe lângă alte chestiuni de ordin administrativ, Gârbovean a vorbit despre înfiinţarea ţinuturilor de sub conducerea Rezidenţilor Regali, care sunt toţi oameni cinstiţi şi de valoare, aducând elogii Domnului Rezident Regal al Ţinutului Timiş (judeţul Hunedoara făcea parte din ţinutul Timiş, după noua organizare administrativă din 1938, numele rezidentului regal era Marta; acesta a vizitat Valea Jiului în acest an - n.a.), care este cunoscut în tot Banatul ca om drept şi capabil şi toată lumea are încredere în dânsul, că le va satisface doleanţele, fără a se deplasa la Bucureşti.
La terminarea conferinţei s-a hotărât că la 1 ianuarie 1939 să se denunţe din nou contractul colectiv de muncă.
Conferinţa a început la orele 9,30 şi s-a terminat la orele 12,30.
Au luat parte următorii delegaţi: Gârbovean Simion şi Vicol Viliam din Petroşeni, Lascău Nicolae – Hunedoara, Şaloşi Nicolae – Crişcior, Biro Ioan şi Necovici Alexandru – Petrila, Clemencici Laurenţiu şi Sauer Iuliu – Lonea, Peter Iosif şi Soci Ioan – Aninoasa, Taglaşi Gravril şi Fanciali Ferdinand – Vulcan, Petrovan Ioan şi Muntean Ioan – Lupeni”.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter