28.12.2015,  18:29:05 | 0 comentarii | 715 vizualizari
Post mortem / Profesorul Simion Molnar – Cetăţean de Onoare al Devei
de Mihaela PETROŞAN

Municipalitatea deveană a hotărât să acorde, post mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al Devei istoricului şi profesorului Simion Molnar, pentru remarcabila sa carieră didactică şi dezvoltarea vieţii culturale din municipiul reşedinţă de judeţ.

Soţ, profesor, om politic şi lider
„Există oameni binecuvântaţi de Dumnezeu, dispuşi să ajute, şi care trăiesc nu numai pentru ei, influenţând în bine viaţa celor care au avut şansa să le stea prin preajmă o perioadă de timp. Un astfel de om a fost cetăţeanul Simion Molnar, o personalitate marcantă a municipiului Deva, a cărui viaţă s-a împletit cu cea a urbei în care s-a născut şi activat în nenumărate domenii”, spun iniţiatorii proiectului de hotărâre.
În casa lui Francisc şi Maria Molnar din Deva, în data de 24 noiembrie 1956, se năştea singurul lor fiu, Simion. Şi-a început pregătirea şcolară în oraşul natal, urmând cursurile Liceului Pedagogic din Deva, până la absolvirea clasei a VIII - a. A fost apoi elev al Liceului Nr. 2 din Deva, pe care l-a absolvit în anul 1975. O chemare interioară 1-a determinat să urmeze cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi - specialitatea Istorie şi Filosofie, pe care le-a finalizat în anul 1981, ca şef de promoţie. În acelaşi an şi-a început activitatea profesională la Şcoala Generală Nr. 8 din Deva, cu program suplimentar de muzică şi arte plastice, ca profesor de istorie. După numai doi ani de activitate, în 1983, tânărul profesor a preluat funcţia de director adjunct al şcolii. Calităţile sale profesionale şi de lider, au făcut ca, începând cu anul 1990 să fie numit în funcţia de director al aceleiaşi unităţi de învăţământ, pe care a îndeplinit-o până în anul 1997. În această perioadă, unitatea şcolară s-a transformat în Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva. În toamna anului 1997 a fost numit inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara. În perioada 1997 - 2012 a îndeplinit mai multe funcţii de conducere, atât la nivelul IŞJ Hunedoara, cât şi la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică - director, Casa Corpului Didactic Deva - director, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva - director adjunct. Experienţa sa profesională şi cea dobândită prin funcţiile de conducere deţinute au făcut ca pe traseul său profesional să-şi pună amprenta asupra unităţilor în care a activat, asupra oamenilor cu care a lucrat.
Meritele sale în slujba învăţământului românesc, i-au fost recunoscute şi prin multiplele distincţii şi medalii primite la nivel naţional: Ordinul „Meritul pentru învăţământ” în rang de ofiţer; Distincţia „Gheorghe Lazăr”- clasa I; Placheta „Manager educaţional” - 2010, din partea Editurii Edu, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului; A fost inclus în Enciclopedia Managerilor Educaţionali, Editura Edu, 2011; A fost inclus în Enciclopedia Personalităţilor din România, ediţia a IV- a, 2011.
A fost recompensat, de asemenea, şi cu: diploma de consilier de onoare al judeţului Hunedoara - insigna A.N.R.R., din partea Asociaţiei „Suprema Recunoştinţă” din România (A.S.R.R.), 2010.
Începând cu luna octombrie 2012, a devenit şeful Serviciului public pentru administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, din cadrul Primăriei municipiului Deva, implicându-se în optimizarea reţelei şcolare municipale, precum şi în asigurarea resurselor financiare necesare funcţionării unităţilor de învăţământ coordonate.
 
Cercetătorul
Profesorului Simion Molnar îi sunt cunoscute şi preocupările în domeniul cercetării istorice, precum şi lucrările de specialitate elaborate şi publicate, atât în calitate de doctorand al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, cât şi de preşedinte al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România - filiala judeţului Hunedoara - A.P.I.R. CLIO Hunedoara, pe care a condus-o în perioada 2009 - 2015. Ca preşedinte al acestei asociaţii, a fondat revista „Perspective istorice” al cărei redactor şef a fost pentru şase ani. Totodată a fost implicat în organizarea şi desfăşurarea de simpozioane, seminarii, conferinţe, colaborând în acest sens cu Cercul Militar Deva, Poliţia municipiului Deva, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Hunedoara, Episcopia Devei şi Hunedoarei, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Deva, Consiliul Local Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Hunedoara – Deva, Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara ş.a.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter