29.12.2015,  23:28:32 | 1 comentariu | 1218 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Mărturii ale românilor din Transilvania de Nord refugiaţi în Valea Jiului în urma Dictatului de la Viena (II)
de Marian BOBOC
43.492 km² cedaţi din trupul ţării şi multă, 
multă suferinţă
 
În urma Dictatului de la Viena (Al doilea arbitraj de la Viena) din 30 august 1940, România pierde cam jumătate din Transilvania.
Ungaria câştigă astfel 43.492 km². La punctul 3 al documentului Dictatului se face referire şi la soarta românilor din teritoriile cedate: „Toţi supuşii români, stabiliţi în această zi pe teritoriul ce urmează a fi cedat de România, dobândesc fără alte formalităţi naţionalitatea ungară. Ei vor fi autorizaţi să opteze în favoarea naţionalităţii române într-un termen de şase luni. Acele persoane care vor face uz de acest drept vor părăsi teritoriul ungar într-un termen adiţional de un an şi vor fi primiţi de România. Ei vor putea să ia, fără nicio împiedicare, bunurile lor mobile, să lichideze proprietatea lor imobilă, până în momentul plecării lor, să ia cu ei produsul rezultat. Dacă lichidarea nu reuşeşte, aceste persoane vor fi despăgubite de Ungaria. Ungaria va rezolva într-un mod larg şi acomodant toate chestiunile relative la transplantarea optanţilor”. O parte a acestor români se refugiază în toate localităţile din Valea Jiului. Aici, refugiaţii români din Transilvania de Nord depun mărturie în faţa autorităţilor despre atrocităţile la care au fost supuşi de stăpânirea maghiară. Putem vorbi astfel de un veritabil memorial al suferinţelor românilor din Transilvania de Nord refugiaţi în Valea Jiului.
Continuăm publicarea câtorva fragmente dintr-un volum aflat în lucru, cu speranţa că istoria nu se va mai repeta şi că, deopotrivă, maghiari şi români, vom învăţa şi din acest documentar că toleranţa etnică, religioasă, sexuală etc. este cel mai bun atribut al unei bune convieţuiri. Sau ar trebui să fie… 
Marian BOBOC
 
 
Petroşani
 
Oller Mihai (Cepa, jud. Năsăud):
„Ne punea ca doi dintre noi să tragă la carul încărcat cu pământ şi pe unul ne punea să dăm în cei care trăgeau”
 
Subsemnatul Oller Mihai, de ani 23, de naţionalitate sas, de origine etnică germană, născut în comuna Cepa, jud. Năsăud, necăsătorit, fiul lui Mihai şi al Mariei, de profesiune ziuaş muncitor, refugiat din teritoriul cedat din comuna Cepa, jud. Năsăud, declar următoarele:
 
Înainte de trecere cu două săptămâni, am fost prins de soldaţii unguri în comuna Cojna, jud. Năsăud, şi ţinut acolo timp de 2 săptămâni, în care timp am fost bătut şi maltratat în fiecare zi de soldaţi şi batjocorit.
Odată cu mine mai erau încă doi români, pe care ne punea ca doi dintre noi să tragă la carul încărcat cu pământ şi pe unul ne punea să dăm în cei care trăgeau, astfel că ne schimba, şi ne băteam reciproc; când ne bătea cu bâta, de câte ori ne întreba ce vă trebuie Românie, în care timp eram loviţi.
În tot timpul cât am fost ţinut acolo afară, eu trăgeam la car ca vitele, am fost de trei ori bătut zilnic, când ne dădea de mâncare câte ceva, zamă goală, totdeauna eram şi bătuţi.
Tot în sus zisa comuna, când am fost prins am fost percheziţionat de către soldaţi, cu care ocazie s-a găsit asupra mea 50 de pengo, bani ce am făcut şi eu economie din munca mea, pe care mi i-a luat fără să îmi mai restituie, astfel că am rămas fără nici un ban şi muritor de foame, tot cu ocazia percheziţiei mi s-au luat şi bocancii şi am rămas desculţ. 
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez propriu.
De acasă am plecat din cauza mizeriei şi foamei, fiindcă nu eram primit în serviciu la nimeni, fiindcă eram sas.
Într-o zi mi s-a dat ordin de către soldaţi ca să mă duc la locul de muncă unde erau mai mulţi şi să-i bat eu; eu m-am dus şi m-am prefăcut că dau, însă am fost văzut de soldaţi şi am fost chemat la raport la el, invocându-ni-se motivul că nu i-am bătut bine pe cei de la lucru, ca drept pedeapsă, am fost şi bătut la tălpi cu un baston mai mult timp, astfel de cazuri s-a întâmplat şi cu alţii.
 
Rus Iosif (Mica, jud. Someş):
„Soţia mea (…) a fost scuipată şi dată afară din biroul notarului, spunând că dacă nu are ce mânca să iasă la câmp să pască…”
 
Subsemnatul Rus Iosif, născut în anul 1914, luna martie 22, în comuna Mica, judeţul Someş, de profesiune fochist la CFR, de religie greco-catolică, căsătorit, cu un copil, ctg. 1936, nepedepsit, declar următoarele:
 
În ziua de 19 ianuarie 1942, m-am refugiat din teritoriul cedat din comuna Mica, jud. Someş, împreună cu soţia şi un copil.
M-am refugiat din cauză că după ce am prestat serviciu la căile ferate maghiare timp de 4 luni am fost dat afară din serviciu, invocându-mi-se motivul că am făcut propagandă contra statului şi că nu am ştiut limba maghiară.
După ce am fost dat afară, nu am avut cu ce trăi şi am răbdat de foame şi mizerie, ba chiar am fost bătut pentru că într-o prăvălie am cerut un articol în limba română.
Am fost concentrat timp de 4 luni, unde, de asemenea, am fost batjocorit, bătut şi am răbdat foame din cauză că la soldaţii de origine etnică română li s-a dat separat hrană şi aproape numai apă goală, iar ungurilor li se dădea hrană bună.
Timp de 4 luni de concentrare, soţia mea nu a primit nici un fel de ajutor, iar când a mers să ceară ajutor, a fost scuipată şi dată afară din biroul notarului, spunând că dacă nu are ce mânca să iasă la câmp să pască.
Când ni se împărţeau alimentele pentru populaţie, românilor nu li se dădea decât numai dacă rămânea de la ceilalţi, amăgindu-i cu fel de fel de promisiuni până ce se gătau alimentele.
Notarul comunei Mica, de origine maghiară, îşi bătea joc de naţia română cu fel de fel de cuvinte, ca români puturoşi, boi, măgari, murdari şi păduchioşi.
De asemenea, notatul comunei Mica a bătut pe românul Mureşan Teodor pe motivul că fiind citat a se prezenta la notariat, a întârziat câteva minute, acest român a avut mare noroc cu primarul comunei Petrean Simion, român, care l-a scos din mâinile notarului.
În ajunul Căciunului 1942, notarul comunei a interzis cu desăvârşire românilor de a colinda după obiceiurile vechi sau de a se strânge la horă.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o dau, susţin şi semnez.
 
Teodor Vasile (Juleşti, Jud. Maramureş):
„Ni se spunea ca să mergem în România, că aici este Anya Orszag”
 
Subsemnatul Teodor Vasile, de ani 20, de naţionalitate română, de origine etnică română, născut în comuna Juleşti, Jud. Maramureş, necăsătorit, de profesiune plugar, asupra celor întrebate declar:
 
M-am refugiat din comuna Juleşti, jud. Maramamureş, în ziua de 9 iulie, am trecut frontiera în ziua de 10 Iulie 1942, prin punctul de frontieră Otlaca, Jud. Arad.  
M-am refugiat pentru faptul că în teritoriul cedat românii nu mai pot vorbi româneşte, numai dacă vorbeşti ungureşte poţi să mergi la un oficiu oarecare sau să ocupi un serviciu trebuie să fii ungur, că dacă te ştie că eşti român nu poţi să ocupi nici un serviciu şi nici chiar ca un ziuaş. Astfel că eram muritori de foame, şi dacă, eventual, ne plângeam că murim de foame, ni se spunea ca să mergem în România, că aici este Anya Orszag, adică ţara mamă nu mai este România Mare.
În general, românii nu sunt primiţi nicăieri în lucru şi sunt muritori de foame şi sunt batjocoriţi cu cuvinte batjocoritoare la adresa românilor, ca Bidös Olah/ Valah împuţit, opincari etc.
În timpul cât am stat acolo, ni s-a interzis ca seara. de la orele 9, şi dimineaţa, până la orele 7, să ieşim pe stradă, pe când ungurii umblau toate noaptea şi cântau diferite cântece batjocoritoare la adresa românilor.
    
Todoran Ioan (Măcicaşul unguresc, jud. Cluj):
„Orice furt se comite, până ce se descoperă, românii sunt bătuţi, deşi nu sunt vinovaţi cu nimic”
 
Subsemnatul Todoran Ioan, născut în anul 1925, aprilie 30, în comuna Măcicaşul unguresc, judeţul Cluj, de meserie plugar, de religie greco-catolică, declar următoarele:
 
1. În ziua de 29 iunie 1942, m-am refugiat din teritoriul cedat Ungariei, din comuna Macicaşul unguresc, unde mi-am lăsat părinţii şi fraţii mei.
2. M-am refugiat din cauza mizeriei şi foamei, la care am fost expus zilnic, am fost bătut în mai multe rânduri de către instructorul Turea Mihai, din comuna Măcicaş.
3. După orele 9 seara nici un român nu mai poate circula prin comună, care este prins este bătut de către jandarmi până la sânge.
4. Românii din comuna Măcicaşul unguresc care nu au nici un fel de avere, nu primesc nici un fel de lucru, şi, pentru a nu muri de foame, se duc pe câmp, unde sapă rădăcini de hirean, foi de potbal şi alte buruieni, pe care le duc în Cluj, unde le vând pe piaţă, şi aceste zarzavaturi le dau cu preţuri maximale.
5. La slujbele ce se fac în bisericile româneşti, asistă unul sau doi delegaţi din comună, care au misiunea de a observa mersul slujbei.
6. Autorităţile jandarmeriei din comună se foarte brutal cu populaţia, orice furt se comite, până ce se descoperă, românii sunt bătuţi, deşi nu sunt vinovaţi cu nimic.
 
Bedecan Ioan (Giuleşti, judeţul Maramureş):
„Am fost batjocorit, maltratat…”
 
Subsemnatul Bedecan Ioan, de 28 ani, născut în anul 1913, ianuarie 10, în comuna Giuleşti, judeţul Maramureş, de meserie plugar, de religie greco-catolic, necăsătorit, cu serviciul militar nesatisfăcut la Regimentul 12 Jandarmi declar:
 
În ziua de 9 iulie m-am refugiat din teritoriul cedat Ungariei din comuna Giuleşti, jud. Maramureş, şi am trecut frontiera în România prin punctul de frontieră Otlaca.
Cauza care m-a făcut să mă refugiez a fost că în tot timpul cât am stat în Ungaria, am fost batjocorit, maltratat, precum şi din cauza mizeriei şi foamei la care eram expus zilnic.
Lucru nu primeam din cauză că eram român şi din cauză că nu cunoşteam limba maghiară.
Ca român, nu am avut nici un drept şi nu puteam după orele 9 seara să mai circulăm prin comună până dimineaţa la orele 7, în caz că ne prindeau eram bătuţi până la sânge.
Petroşani, la 15 iulie 1942
 
Văideanu Lazăr (Herghelia, jud. Mureş):
„Au spart geamurile de la casele românilor, strigând că toţi valahii să iasă din comună şi să plece fără nimic în Valahia”
 
Subsemnatul Văideanu Lazăr, de ani 17, născut în comuna Herghelia, judeţul Mureş, cu domiciliul în Petroşani, str. Micu Klein, nr. 2, de religie greco-catolic, nepedepsit, carte ştiu, 6 clase primare, declar următoarele:
 
În ziua de 7 ianuarie 1942, m-am refugiat din teritoriul cedat, comuna Herghelia, judeţul Mureş, din cauză că în Ungaria nu am fost primit niciunde pentru a învăţa o meserie, pe motivul că am fost român, am suferit mizerie şi foame.
La instrucţia premilitară ce am făcut, băieţii de români am fost aleşi la o parte şi ne comanda cei de unguri, şi în timpul instrucţiei ne culcau în noroi şi îşi băteau joc de noi, spunând că dacă nu ne place, să trecem în România (Olah Orszag).
După orele 8,30 seara nici un român nu mai avea voie să iasă din casă, care erau prinşi erau bătuţi până la sânge.
Fraţii Farkaş din comuna Herghelia au spart geamurile de la casele românilor, strigând că toţi valahii să iasă din comună şi să plece fără nimic în Valahia.
Acei Farkaş din comuna Hergelia l-au bătut pe românul Nistor Ştefan, în aşa fel că astăzi este nenorocit, din care cauză nu mai poate lucra, din cauza bătăii; cu un cuvânt, erau toţi românii maltrataţi şi bătuţi de către autorităţile ungureşti şi de către populaţie.
 
Gădăleanu Aurel (Feiurdeni, jud. Cluj)
„Am văzut cu ochii mei când pe preotul român Chindriş Vasile din Cluj l-au bătut crunt nişte unguri şi trăgându-l de barbă îi strigau: Popă de valah puturos…”
 
Subsemnatul Gădăleanu Aurel, de ani 17, de religie greco-catolic, de origine etnică română, de profesiune electrician ucenic (…), născut în comuna Feiurdeni, judeţul Cluj, şi domiciliat în Petroşani, str. Regele Ferdinand, No. 5, refugiat din teritoriul cedat Ungariei, declar următoarele:
 
M-am refugiat din Cluj la data de 5 Martie 1942, fiindcă acolo nu am mai avut nici o posibilitate de trai. Am fost ucenic şi fiindcă eram român nu am mai fost ţinut de către maistru deoarece spunea că s-a dispus că atâta timp cât există un ungur, românii nu au ce căuta în meserie. 
Pe de altă parte, eram batjocorit în fiecare zi de către unguri care din valah puturos nu mă scoteau.
Aproape în fiecare zi vedeam români plini de sânge din cauza bătăilor ce le primeau de la autorităţile ungureşti şi de la populaţia maghiară.
Am văzut cu ochii mei când pe preotul român Chindriş Vasile din Cluj l-au bătut crunt nişte unguri şi trăgându-l de barbă îi strigau: Popă de valah puturos.
Biserica gr. cat. din Cluj a fost spartă de unguri şi din ea s-a furat bani şi mai multe obiecte de valoare, s-a spart geamurile, iar autorităţile maghiare nu au făcut nici o cercetare, cu toate că autorii erau cunoscuţi de către populaţia română şi reclamaţi.
Odată am văzut pe un ungur din vecini care a venit cu doi soldaţi unguri la vecinul meu Şomlea Partie, şi l-au bătut împreună cu soldaţii, fără nici un motiv.
Geamurile de la locuinţa părinţilor mei au fost sparte de vreo trei ori, iar noi a trebuit, de frică, să dormim pe câmp.
Ungurii caută prin orice mijloace ca să forţeze pe români de a pleca de acolo şi astfel să piardă bunurile ce le au.
În continuarea declaraţiei mele de pe verso declar:
Pe la sfârşitul lunii februarie 1942, cu ocazia unei nunţi a unui ungur, anume Vig Ferencz, a doua zi după nuntă, adică luni, înainte de masă, pe când se reîntorcea lumea de la târg, un grup de mai mulţi unguri tineri şi bătrâni care au luat parte la nuntă, pentru a-şi bate joc de românii, au înscenat o înmormântare, zisă de ei înmormântarea României, în felul următor:
Unul din unguri s-a îmbrăcat în nişte haine rele şi făcea pe preotul, după el, aţii doi îmbrăcaţi tot în haine rele, purtau două beţe lungi în care atârnau zdrenţe şi de care spuneau că sunt praporii bisericeşti români.
Alţi patru duceau pe două ruzi un buştean, care era acoperit cu paie şi diferite murdării, spunând că acesta este mortul care reprezintă România. După acestea, urma un convoi de unguri care conduceau mortul şi cântau pe glasuri de înmormântare diferite cântece de ocară la adresa românilor.
În fruntea cortegiului acestuia de batjocură cânta o muzică ţigănească diferite cântece iredentiste şi de batjocură la adresa românilor (probabil era muzica care cântase peste noapte la nuntă).
O femeie româncă trecând pe lângă acest cortegiu a început să plângă. Ungurii, văzând-o plângând, au luat-o la bătaie şi au bătut-o grav.
La această ceremonie de batjocură s-au asociat ungurii trecători de pe stradă, şi cu această ocazie s-a strigat diferite cuvinte murdare şi insulte la adresa României şi a românilor.
La toate acestea am fost martor ocular. (va urma)


Comentarii articol (1 )

#1 Fane30.12.2015,  02:47:27
Fierbe usor sangele in vene..


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter