29.12.2015,  23:33:16 | 2 comentarii | 1508 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Din volumul „Cu ortacii mei…” de Adrian Jurca / Trei povestiri
de Ziarul Vaii Jiului
Prins în surpare
Curajul lui Petre Lungu 
 
Dacă s-ar realiza un clasament, Petre Lungu ar fi cel mai bun miner al generaţiei sale, sau, ca să nu-i supăr pe alţii, un miner de top. Petre Lungu a fost şi un salvator desăvârşit, curajos, dar în acelaşi timp şi calculat. Modul de a fi pe care şi l-a construit crescând pe lângă fratele său Ionel Ciontu, mai dur, mai direct, a făcut ca majoritatea şefilor să îl considere, în mod eronat, un om cu care e greu de lucrat. Dar dacă era ceva greu de făcut la mină, cu siguranţă trebuia apelat la Petre Lungu. După ce a ieşit la pensie, în locul său, ca şef de brigadă, a rămas un miner la fel de bun şi de hotărât: Petre Marin. Lucru mare să laşi pe cineva în locul tău de care să fii mândru peste ani…
Despre Petre Lungu aş putea să scriu o grămadă de poveşti, şi mai vesele şi mai triste, deoarece a fost şi este un om care şi-a trăit şi îşi trăieşte din plin viaţa. Din toate poveştile cu Petre, sunt sigur că o întâmplare nu o voi uita niciodată.
Eram şef de sector. Într-o duminică sunt informat că metanul în galeria de cap creşte puternic. Ştiam că pe abataj erau o grămadă de rupturi în front şi eram mai mult ca sigur că este surpare pe undeva. Nu după mult timp, am fost informat că aşa este: aveam surpare pe abataj. Fiind duminică, l-am luat pe Petre şi pe încă un ortac şi am intrat în mină, pe abataj.
Am început să analizăm cum am putea să asigurăm surparea, să pornim TR-7 şi să eliberăm abatajul. Am cărat ceva lemne şi ne-am apucat de treabă. Petre a intrat în golul de deasupra secţiilor şi a început să bage bucăţi de lemn. Eu i le dădeam la mână. Când am crezut noi că ar fi gata, am hotărât să montăm un stâlp hidraulic de undeva din secţie, cu un lemn şi ceva plasă, ca să putem opri surparea (să o gâtuim).
Pe celălalt ortac l-am trimis mai jos, la un interfon, să strige la cel care era de inspecţie să pornească pompele. Aveam nevoie de presiune pentru stâlp. Interfonul fiind defect, am decis să coboare la staţie, iar după ce terminam, să încerce să pornească şi TR-7. Celălat ortac avea o misiune destul de grea: trebuia să pornească şi fluxul în faţă, ca sa poată deversa TR-7. Pe abataj, practic, nu se putea trece decât printr-o gaură de vulpe. Se numeşte aşa din cauza dimensiunilor sale foarte mici. Prin acea gaură de vulpe trebuia să treacă cineva dincolo de surpare, tocmai pentru a ne asigura că surparea era prinsă. Petre, fiind mai subţire, a decis că trece el. Tocmai în acel moment, totul a început să se mişte, lemnele să trosnească. Undeva sus, deasupra secţiilor, zăcământul se mişca. Pe gaura de vulpe viteza aerului era foarte mare, respiraţia, practic, era la limită. Am avut noroc că nu ne-am panicat niciunul.
Nu pot reproduce ce îi spuneam eu lui Petre sau Petre mie. Trebuia să îl salvez. Trăgeam de el, mai precis de picioare, el se împingea cum putea. Nu mai conta că el se zgâria. La un moment dat, Petre a strigat la mine să pun hupul (aşa numita macara ţigănească) ca să îl trag. „Îţi smulg picioarele!”, i-am zis. Replica lui Petre a fost una dură: „Trage numai de unul, dă-l în  p…a mea, că pot trăi şi fără el”. Din fericire, nu a fost nevoie. Petre a reuşit să iasă de acolo, dealul şi-a dat drumul imediat.
Am pornit TR-7, riscând să mărim surparea, dar nu a fost aşa. Aerajul se restabilise, iar noi am ieşit afară. Nu am povestit aproape nimenui spaima pe care am tras-o. Nu pot să îmi imaginez ce a fost în sufletul lui Petre. Am convingerea fermă (aşa cum era una din vorbele fratelui său Ionel Ciontu) că pentru o treabă serioasă, Petre s-ar băga oricând.
Rememoram toate acestea la sfârşitul verii anului 2012 în biroul şefului său de sector, ing. Claudiu Dumitru, un om de caracter şi el, citit şi de bun simţ, care în 2015 este inginerul şef producţie al minei Livezeni, un meseriaş al huilei dorit de multe mine. Păcat că în zilele noastre au mare căutare oamenii lipsiţi de orice bun simţ, pentru a fi promovaţi. Înainte, în minerit eram ortaci, acum suntem doar colegi.
 
O zi de sâmbătă lipsă
 
Cu siguranţă, unul dintre cei mai buni şefi de schimb pe care îi avea brigada Florea Vasile, care mai apoi a devenit şi maistru, a fost Nicolae Darie. Acesta a lucrat la mina Aninoasa la o brigada vestită, a lui Dediu (un tip puţin bâlbâit). După care, o mare parte dintre ortacii brigăzii au venit la mina Livezeni şi au format o brigadă la fel de celebră, brigada condusă de Vasile Florea.
Într-o zi de sâmbătă, care era obligatorie în brigadă, nu şi din punct de vedere legal, Culai - sau Culi cum era poreclit Darie Nicolae - nu a venit la şut. În general, dacă lipseai la o astfel de acţiune erai exclus din brigadă. Însă Culi, fiind pe acea vreme un bun ajutor minier, nu a fost exclus, ci doar pedepsit.
Luni, când a venit la şut, şeful de brigadă Dediu l-a pus să spargă un bolovan de la staţia abatajului. Un bolovan de piatră. Când Culi se pregătea să pună picamerul (la Aninoasa i se spunea papagaie) în funcţie, Dediu a intervenit: ,,Culai, Culai, îl spargi cu barosu’, că eşti odihnit, sâmbătă nu ai fost la şut”. Culi a luat barosul şi, preţ de câteva ore, a spart ce a putut din bolovan, până, practic, acesta s-a rotunjit. Atunci a apărut brigadierul Dediu şi l-a întrebat: „Culai, Culai, vii sâmbătă la şut?”. Răspunsul nu a putut fi decât un da din toţi rărunchii. Auzind răspunsul, Dediu i-a spus: „Atunci sparge acum cu papagaia, Culai, sparge cu papagaia”.
 
Din ciclul frumoşii musculoşi ai marilor subterane:
Pompagiul „Viorica”
Înainte de anul 1997, anul primei şi marii disponibilizări din mineritul Văii Jiului urmare a Ordonanţei 22, printre cei 960 de oameni care lucrau la Sectorul 1 Producţie al minei Livezeni se găseau şi personaje „puţin mai deosebite”. Un astfel de personaj era lăcătuşul Viorel Mihai. Acesta era, de fapt, pompagiu, lucrând la întreţinerea pompelor de înaltă presiune din subteran. Viorel Mihai era poreclit de ortaci „Viorica”. Când făceai cunoştinţă cu el, aveai un şoc. Te întreba direct:
- Îţi place de mine? Ce zici, aşa-i că sunt bărbat bine?
Nu peste mult timp petrecut împreună cu el, îţi făcea o propunere „deosebită”:
- Hai, vrei să-ţi arăt muşchii?
Refuzul era începutul unei duşmănii. În cel mai bun caz te considera  un invidios. Într-o noapte, la schimbul 4, după ce dădusem cărbune, la preliminar, se defectase lanţul elevator. Acţiunea se petrecea pe Maleia, la Puţul 3. Era iarnă, într-o noapte  de vineri. Şefii ne-au spus că vor trimite sâmbătă dimineaţa echipa de intervenţie a maistrului Kuky ca să facă reparaţiile necesare. Aşa că împreună cu maistrul Darie Nicolae şi câţiva gazatori, parcă şi un artificier, am intrat în Staţia Trafo de la  Orizontul 475, lângă Banda 10. Maistrul Darie Nicolae, din lipsă de ocupaţie, îl cheamă pe „Viorica” de la pompe,şi îi spune:
- ,,Viorica”, arată-i tu la domn inginer Jurca muşchii tăi,
Nu durează mult şi începe prezentarea. Maistrului Darie Nicolae îi vine o idee demnă de un  showbizz:
- „Viorica”, du-te bă, tată, la pompe şi adu puţin ulei să te ungem, să lucească muşchii pe tine ca la concursuri la Arnold.
Asta s-a şi întâmplat. În foarte scurt timp, doi ortaci au început operaţia care lipsea din Cartea Verde de Normare: ungerea bustului renumitului pompagiu „Viorica”. Prezentarea a fost făcută ca la carte, chiar dacă, din cauza rigorilor de securitate a muncii în subteran, lipsea fondul muzical. „Viorica” a făcut şi flotări într-o mână, iar eu a trebuit, în cele din urmă, să îi pipăi bustul şi braţele, şi astfel să confirm valoarea musculaturii.
După aproximativ o săptămâna „Viorica” nu a mai venit la şut. Pielea de pe bust i se iritase de la uleiul de la pompe şi a stat în foaie de boală câteva zile. Deh, şi frumuseţea are preţul ei.
La aproximativ un an de la această întâmplare, Dumitru Tulici este numit adjunct şef sect. Într-o zi, fugea disperat pe galeria de cap, ca să ajungă la mine în abataj (Pan 3-4 Blocul 6 N). Când a ajuns lângă mine îmi spune aproape sufocat:
- Pompagiul vrea să mă bată. Mi-a spus că vrea să îmi arate muşchii…
Am vorbit cu „Viorica”, care mă asculta, deoarece eram singurul care îl apreciam la adevărata lui valoare, după cum chiar el spunea, şi am acceptat concluzia lui: Dumitru Tulici era invidios pe el că era bărbat bine. 


Comentarii articol (2 )

#1 dj04.01.2016,  18:18:45
pentru care stiu cine e petre .lungu,jurca,....petre ispirescu e minciuna asa ca .................................................... ce povesti fara a fi .....................reale
#2 Boboc Marian06.01.2016,  12:03:44
Păi tu, care te ascunzi în spatele a două litere, d. şi j., eşti şi în afara subiectului (cartea lui Adrian Jurca) şi fricos (nu-ţi dai numele real). Dacă ai fi citit cartea, ţi-ai fi dat seama că nu sunt invenţii. Dar lectura e grea, pentru cei de teapa ta. Un an nou fără răutăţi inutile!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 3 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter