07.01.2016,  11:25:15 | 0 comentarii | 474 vizualizari
Peste 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica joi, 7 ianuarie
de Ziarul Vaii Jiului

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici de pretutindeni sărbătoresc în fiecare an, în data de 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, fiul Elisabetei şi al preotului Zaharia, născut în Cetatea Orini. El este cunoscut sub denumirea de "Înaintemergătorul Domnului" pentru că a anunţat venirea lui Hristos. Este ultimul mare profet care a constituit puntea de legătură între Vechiul şi Noul Testament. Peste două milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica. În trecut, de Sfântul Ioan Botezătorul, avea loc Torontoiul sau Iordănitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospăţul final, ospăţ ce încheie ciclul Sărbătorilor de iarnă. Iordănitul femeilor avea un ritual strict în care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la râu să le stropească şi apoi făceau o masă comună. Sărbătoarea mai este cunoscută și sub numele de Sânt-Ion, Înaintemergătorul Domnului sau Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este protectorul pruncilor și de aceea sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși, fără malformații sau diformi. Totodată, ziua de Sfântul Ioan este una a bucuriei și se spune că cine nu se bucură în această zi va fi trist tot timpul anului. Un alt obicei întâlnit în ziua de Sfântul Ioan este Iordăneala. Mai mulți tineri, care au luat agheasmă de la preot în ajun, merg, în dimineața sărbătorii, la biserică și, după terminarea slujbei, stropesc fiecare om care iese apoi îi urează. Oamenii iordăniți trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care tinerii seara chefuiesc. Tradiția ne spune că în dimineața zilei de Sfântul Ioan fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în decursul anului. Conform tradiției populare, după Sfântul Ioan se botează gerul, adică se înmoaie frigul și începe să se facă mai cald. Sfântul Ioan Botezătorul a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia şi de a-L descoperi şi a-L face cunoscut lui Israel. Evanghelistul Luca notează, cu o extremă precizie, data la care Sfântul Ioan Botezătorul a început să predice: „În al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe când Ponţiu Pilat era procuratorul Iudeii, Irod tetrarh al Galileii, Filip, fratele său, tetrarh al ţinutului Trahonitidei, iar Lisanias tetrarh al Abilenei, în zilele arhiereilor Anna şi Caiafa, a fost cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie” (Luca 3, 1-2). Rolul pe care l-a avut Sfântul Ioan Botezătorul a fost acela de a trezi pe Israel din idolatrizarea Legii, de a naşte în ei credinţa în Hristos. Acesta îşi începe predica cu aceleaşi cuvinte ca şi Mântuitorul: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Mt. 3, 2). Le atrage atenţia că nu este de ajuns să faci parte din poporul ales de Dumnezeu pentru a primi mântuirea. În acest sens le spune: „Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Matei 3, 9; Luca 3, 8), descoperind că toate neamurile sunt chemate la mântuire. Biserica i-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), naşterea (24 iunie), soborul (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima şi a doua aflare a capului lui (24 februarie) şi a treia aflare a capului său (25 mai). În ziua pomenirii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul peste două milioane de români îşi vor sărbători onomastica. Potrivit statisticilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, trei sferturi dintre aceştia sunt bărbaţi, iar majoritatea poartă numele de Ioan, Ion, Ionuţ sau Ionel. De asemenea, cele mai întâlnite nume de femei sunt Ioana, Ionela, Nela şi Ionica. (sursa: RADOR)



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter