07.01.2016,  23:30:29 | 0 comentarii | 1417 vizualizari
Un incident la Casinoul Funcţionarilor din Petroşani
de Marian BOBOC
• Un profesor este boxat de restaurator pe scările casinoului • Directorul tehnic al Soc. Petroşani spune că e invers şi îi interzice profesorului accesul la restaurant • Happy-end • Scene de la Liceul de băieţi 
 
Clădirea Casinoului Funcţionarilor din Petroşani (care este astăzi o parte a Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu”) a fost ridicată în anul 1905. Prin 1909 a fost inaugurat superbul parc, în filigoria căruia concerta, cu regularitate duminicală,  fanfara Societăţii miniere „Petroşani”, proprietara casinoului. Astăzi parcul a devenit o amintire, un maidan de ciment, diafanele magnolii au fost executate cu sânge rece de către drujbele edililor, verdele ierbii ce înviora cromatic centrul Petroşaniului fiind şi el acoperit, cu acelaşi cinism edilitar de cenuşiul mişcătoarelor dale… A rezistat timpului doar fanfara, care nici ea nu mai concertează cântece de promenadă, ci doar marşuri funebre. 
În anul poveştii noastre, 1930, casinoul împlinise un sfert de veac. În 25 de ani, trecuseră prin el multe personalităţi ale vieţii politice şi culturale ale României. Ca să le înşiruim pe toate, am umple, cred, o ediţie a ZVJ. Vom aminti doar că în 1930 pe unul dintre zidurile casinoului era aplicată o placă de marmură cu următoarea inscripţie menită să amintească două treceri regale: „Majestatea Sa Ferdinand I, Rege al tuturor Românilor, a primit ospitalitate în acest locaş în ziua de 4 Mai 1922; şi A.S.R. Principele Carol, Moştenitorul tronului, a locuit aici în zilele de 23 şi 24 Septembrie 1922, cu prilejul serbărilor sportive organizate de Clubul Atletic al Minelor Petroşani”. După instalarea comunismului, placa a avut parte de un sfârşit tragic, tovarăşii dând-o jos şi aruncând-o la coşul de gunoi al istoriei. La fel ca şi crucea de pe podul Maleii şi ca troiţele din Vale.
În afară de această placă „comemorativă”, clădirea casinoului mai adăpostea o bibliotecă, cu un fond de 420 de volume. Un fond destul de „subţire”, dacă am compara cu alte biblioteci din urbe susţinute de Soc. Petroşani, biblioteca Casinoului Muncitoresc număra 1.500 de volume, iar aceea a Cazinoului Subfuncţionarilor – 800 de cărţi.
Fiind intelectual, profesorul Nicolae Cernescu, eroul poveştii noastre, cu siguranţă că a cercetat şi el biblioteca casinoului. Însă scandalul nu a avut nimic livresc, ci a fost provocat de comportamentul „restauratorului”, cum se numea în epocă şeful restaurantului Casinoului Funcţionarilor, un anume domn Rosenfeld, sau de… onorabilul dom’ profesor,  fiecare beligerant aruncând vina pe celălalt. Restaurantul era unul cu circuit închis, fiind deschis doar funcţionarilor Soc. 
Petroşani. Însă, cu aprobarea direcţiunii societăţii miniere, puteau fi ospătaţi şi alţi consumatori externi. O astfel de aprobare avea şi profesorul Cernescu. Mai bine zis a avut. Până când? Până la…
 
…10 ianuarie 1930   
Pâinea şi cuţitul restaurantului aflându-se în mâinile societăţii Petroşani, directorul tehnic al acesteia îl informează pe superiorul profesorului Cernescu, Dr. Enea Giurchescu – directorul Liceului de Stat din Petroşani, asupra deciziei de a-i interzice accesul la restaurant subalternului său didactic: „Domnule director/ Cu părere de rău vă aducem la cunoştinţă, că dl. profesor Cernescu Nicolae de la Liceul de sub conducerea dvs. azi la orele 14 a luat la bătaie pe restauratorul din Casinoul Funcţionarilor. Dvs. ştiţi bine, că numitul local nu este public şi că în el sunt serviţi numai funcţionarii şi oaspeţii Societăţii, iar terţe persoane, străine de Societatea minieră, sunt admise numai cu aprobarea Direcţiunii Minelor şi în mod excepţional. Era de la sine înţeles să contăm din partea d-lor, cărora le-am admis să fie serviţi în localul nostru, la o conduită în raport cu împrejurările. După cele precedate, vă rugăm a interpreta excluderea d-lui prof. Cernescu din toate localurile Societăţii noastre, nu ca o ostilitate faţă de corpul profesoral, ci ca o consecinţă firească a conduitei d-sale. Primiţi, Domnule Director, expresiunea stimei noastre ce vă păstrăm”.
La aşa afront, profesorul Cernescu nu poate sta cu mâinile încrucişate şi încropeşte o lungă scrisoare, din care, pe lângă vinovatul/ nevinovatul scandalului, aflăm şi alte amănunte despre moravurile casinoului din centrul Petroşaniului. Răspunsul său este scris la…  
 
…12 ianuarie 1930
„Stimate Domnule Director Principal,
Primind misiva Dvs., cu totul desonorantă pentru mine, prin care-mi faceţi cunoscut excluderea mea din toate localurile societăţii, mă simt obligat, în interesul adevărului şi dreptăţii, călcate în picioare de Dvs., să vă dau următoarele desluşiri.
 Dar mai întâi, ţin să accentuez că nu fac aceasta cu intenţia de a obţine din partea Dvs. o reabilitare a persoanei mele şi nici cu intenţia de a obţine din partea Dvs., întrucât în acest scop m-am adresat justiţiei, care mi-o va da cu toată imparţialitatea. Ci cum am mai spus, numai de dragul adevărului şi dreptăţii şi fiindcă orice om de onoare este obligat la lămuriri, chiar atunci când se încearcă descalificarea lui pe căi laterale.
Incidentul, petrecut la Casinoul Funcţionarilor între subsemnatul şi restauratorul Iosef Rosenfeld, nu este o întâmplare spontană şi fără antecedente. El este urmarea firească şi logică a atitudinii acestui Domn şi a ajutoarelor sale, atitudine care nu se manifestă pentru prima oară. Este drept, nu sub aceeaşi formă gravă şi nici asupra persoanei mele. Dar întrucât nu mă interesează alte persoane, care din frica de a fi excluse din acel local, vor tolera mai departe actuala stare de lucru, vă voi expune faptele numai în ceea ce mă priveşte personal.
În luna Noiembrie, în calitate de profesor nou venit la liceul local v-am făcut o cerere, prin care vă rugam să-mi îngăduiţi a lua masa la restaurantul casinoului societăţii în condiţiuni obişnuite. Această cerere, umilitoare prin însăşi necesitatea ei impusă ca o condiţie sine qua non am făcut-o împreună cu câţiva colegi, în urma asigurării că „aşa e obiceiul” şi convins că nu e chiar umilitor lucru să soliciţi bunăvoinţa unor conducători, intelectuali distinşi, mai ales atunci când nu ceri nici un fel de favoare specială, decât să te primească în casa lor şi de la sine înţeles cu angajamentul de a respecta obiceiurile casei şi manierele elegante. În acest fel am înţeles să beneficiez de ospitalitate în casa Dvs., fapt îndeajuns de apreciat de noi toţi, şi în special de mine, care niciodată nu am uitat recunoştinţa ce vă datoram pentru aceasta. Dar mărturisesc cu toată bunăvoinţa, niciodată nu am reuşit să confund gentileţea Dvs., cel care ne acordaţi ospitalitate, cu atitudinea interpuşilor Dvs., adică tocmai cu acei care trebuia să ne trateze ca atare. 
Condiţiunile în care ni s-a servit masa, nu erau deloc diferite de acelea a oricărui local de lux, ca plată; în schimb, ca hrană, adeseori erau sub nivelul oricărei cârciumi. Dar fapt surprinzător era lipsa oricărei solicitudini din partea interpusului Dvs. restaurator şi mai ales aroganţa cu care ne trata, ori de câte ori vreunul din noi avea vreo legitimă doleanţă de exprimat. Acest fapt şi diferite zvonuri din afară adesea îmi sugerau ideea că departe de a ne considera ca oaspeţi în casa unei intreprinderi vaste, ca societatea minelor, în reali­tate nu eram decât nişte toleraţi, la discreţia chelnerilor şi a mai marelui lor, avid numai de câştig, dar iresponsabil în faţa obligaţiilor sale. Şi demult n-am mai fi supărat pe nimeni cu prezenţa noastră, dacă lipsa oricărui local serios nu ne-ar fi sugerat teama de a nu ne strica sănătatea, frecventând cârciumi murdare cu bucătării şi mai detestabile. Şi apoi, peregrinarea prin asemenea localuri ar fi fost cu totul nepotrivită demnităţii unor intelectuali, care deşi exuberanţi şi plini de viaţă, în ciuda tuturor zvonurilor tendenţioase şi calomniilor, sunt, totuşi, adânc pătrunşi de spiritul seriozităţii şi al ordinii.
Întrucât mă priveşte, deşi voiam demult să caut într-altă parte o hrană mai convenabilă şi un serviciu mai puţin arogant, chiar cu riscul de a nu o afla decât în localul celei mai ordinare cârciumi, hotărârea definitivă nu am luat-o decât vineri la ora mesei, când mai nemulţumit ca niciodată, am cerut chelnerului să-mi prezinte nota de plată. Ţin să accentuez că am procedat pe tonul cel mai liniştit din lume şi desfid pe oricine ar putea spune contrar. Am anunţat, apoi, că din acel moment să nu mai fiu considerat ca abonat, căci nu voi mai lua masa în acel local, iar plata o voi face conform obiceiului şi înţelegerii iniţiale, adică imediat ce-mi voi încasa salariul. Chemat în grabă de către chelner, D-nul Rosenfeld, interpusul Dvs., şi după ce chelnerul l-a pus în curent cu hotărârea mea, deodată, pe un ton violent, Domnia Sa mi s-a adresat spunându-mi că şi aşa nu mai putea tolera obrăzniciile de la masa profesorilor. Surprins de atitudinea furioasă şi agresivă a domniei sale, incapabil de a reacţiona imediat, deoarece nu puteam înţelege rostul acestei insulte aduse cu atâta uşurinţă în faţa întregii societăţii ce lua masa acolo, l-am chemat afară pe sus-zisul Domn spre a-şi explica atitudinea şi a-i da astfel posibilitatea să retracteze. L-am chemat afară, ca în acest mod să feresc societatea ce se afla acolo de dezgustătorul spectacol în care un chelner arogant ofensează grav, iar un profesor nu poate acţiona din legitime considerente faţă de casa în care se află şi mai ales ţinând seama de calitatea sa în acea casă. Nu este adevărat că am ripostat lovindu-l. Este ştiut că momentul psihologic pentru ripostă este precis imediat ce ofensa s-a produs, fie că judecata a suferit o eclipsare totală, sau numai parţială. Ori, din momentul ofensei şi până la ieşirea afară a trecut destul timp, şi noi am mai schimbat cuvinte pe de o parte, cu intenţia să-l readuc la realitate, D-sa, pe de alta, menţinând acelaşi ton şi atitudine agresivă. Repet, deci, nu i-am spus nici un cuvânt injurios şi l-am chemat afară numai cu intenţia să-l readuc la realitate în mod paşnic. Dar fără să scoată un cuvânt, D-sa s-a repezit la mine cu pumnul ridicat şi m-a lovit.
Intervenind imediat persoanele prezente, lucrurile s-au oprit, iar eu am părăsit imediat localul în care intrasem ca client şi mă purtasem ca atare, dar îl părăsisem insultat şi bătut de reprezentantul Dvs., chelner de profesie.
Desigur că m-am adresat imediat organelor justiţiare, pentru satisfacţia la care am dreptul din partea sus-zisului domn. Şi eram tocmai pe punctul de a vă face cunoscut personal purtarea subalternului Dvs., când am primit misiva, pe care o consider extrem de dezonorantă şi nedreaptă. Tot astfel adresa ce aţi făcut către liceu, fără nici un fel de cercetare specială, ci bazată numai pe văicărelile unui chelner vinovat şi îngrozit de gravitatea urmărilor la care-l expune fapta lui. Căci trebuie să ştiţi D-le Director că au fost acolo de faţă profesori, ingineri, ofiţeri, care au auzit şi văzut cum s-au petrecut lucrurile. Iar faptul lovirii a fost recunoscut ulterior de însuşi subalternul Dvs., care considera ca un act de bravură faptul că m-a lovit imediat ce a ieşit afară şi fără să fi fost atacat. Şi sunt multe persoane care l-au auzit lăudându-se astfel.
În ceea ce priveşte persoana mea, sunt sigur că nu există o singură persoană din cei ce frecventează casinoul, cu care să fi avut vreun diferend cât de neînsemnat sau care să se plângă de purtarea mea în acel local sau care ar putea să-mi facă vreun reproş. Am destule motive însă să cred chiar contrar.
Dar dacă pentru Dvs. şi întreaga societate ce conduceţi, sunt un descalificat netrebnic, în justiţie nu am pierdut încă nădejdea şi sunt sigur că adevărul va triumfa, iar eu voi avea mângâierea că dreptatea, deşi cu asprime nesocotită de Dvs., este de partea mea. Şi vă asigur că e mult. Primiţi vă rog asigurarea stimei mele”.
În fine,…
 
…după 6 luni suspendarea expiră
De jumătate de an a avut nevoie directorul tehnic al Soc. Petroşani ca să pritocească scrisoarea explicativă a profesorului Cernescu şi să-i ridice acestuia interdicţia de a accesa restaurantul de la Casinoul Funcţionarilor. Nu doar scrisoarea a fost motivul ridicării suspendării, ci şi o discuţie purtată între directorul tehnic şi profesorul Cernescu la 14 iulie. Din păcate, istoria faptelor mărunte nu a reţinut şi cele discutate de cei doi. Prin urmare, nu ştim dacă incriminatul profesor şi-a turnat cenuşă în cap, recunoscând fapta, ori dacă şi-a retras plângerea la poliţie, sau dacă restauratorul a luat asupra sa fapta.   
Cert e că la 15 iulie 1930, Dr. Enea Giurchescu, directorul Liceului de Stat Petroşani, primeşte vestea bună – Soc. Petroşani ridică restricţiile luate împotriva prof. Cernescu: „Revenind la adresa din 10 ianuarie 1930, am onoarea a vă aduce la cunoştinţă că în ziua de 14 crt. dl. profesor Cernescu, prezentându-se la mine în biroul direcţiunii minelor, m-a informat şi D-sa asupra incidentului petrecut în Casinoul Funcţionarilor noştri, între D-sa şi restaurator. Cu acest prilej i-am spus şi d-lui prof. Cernescu, şi nu cu mult după incident, la o şedinţă a comitetului Liceului, v-am comunicat şi Dvs. că restricţiunile luate contra D-sale au fost dictate de împrejurări şi trebuiau menţinute, cât timp nu era motiv de a reveni. În urma lămuririlor primite la întrevederea de ieri, vă rog a lua act că nu mai există nici un motiv pentru menţinerea restricţiunilor anunţate dvs. în adresa mea mai sus citată şi că dl. profesor Cernescu intră din nou în toate drepturile, faţă de instituţiunile Societăţii noastre, de care se bucura înainte de data incidentului. Mă folosesc şi de acest prilej, pentru a accentua încă odată că stima şi aprecierea mea faţă de institutul dvs. şi corpul profesoral au fost şi rămân neschimbat sincer simţite. Primiţi, vă rog, asigurarea stimei mele”.
Cu câtă graţie şi politeţe epistolară se stingea pe vremuri un înfierbântat litigiu…
 
Scene de la Liceul de băieţi Petroşani
 
În 1930, clădirea Liceului de băieţi Petroşani (astăzi adăposteşte Clubul Sportiv Şcolar Petroşani) împlinea 26 de ani de la inaugurare. Nicolae Cernescu a fost profesor suplinitor de desen-caligrafie la liceul petroşenean între 1 septembrie 1929 şi 30 decembrie 1930. În anul şcolar 1929-1930, singurul an cât a prestat profesorul suplinitor Cernescu, la Liceul de băieţi Petroşani erau înscrişi la cursurile de zi 227 de elevi, din care au absolvit 11 (9 cu examen bacalaureat). Pentru clasa a V-a, un elev dădea examen scris la două materii (română şi matematică) şi examen oral la 5 materii (română, o limbă străină, istorie, georgrafie şi matematică). Dacă media acestora era de cel puţin 5, candidatul elev era admis în clasa a V-a, adică la gimnaziu. În acest an au dat examen 35 de elevi, din care doar 18 au fost admişi în clasa a V-a, prima de gimnaziu.
La finele trimestrului I, are loc şedinţa conferinţei şcolare a corpului profesoral de la Liceul de băieţi Petroşani. Din procesul verbal al şedinţei, 14 decembrie, reţinem câteva boacăne ale elevilor, care astăzi pot fi considerate, ca gravitate, parfum de… indisciplină: „(…) Se aduce la cunoştinţă cazul elevilor Beliş Iuliu, Dăscălescu Claudiu, Drăgan Eric, Henţ Gheorghe şi Jurca Gheorghe, din clasa a IV-a, care s-au făcut vinovaţi de sustragerea mercurului în ora de chimie, în timpul când borcanul de mercur circula prin clasă. Conferinţa acceptă pedeapsa dată de dl. profesor de chimie Gheorghe Catană, care este şi dirigentele clasei, de a li se scădea nota la purtare la patru, iar clasei întregi, pentru că s-a solidarizat, afară de Horea Ioan care era absent, la nota 8. Se mai aduce la cunoştinţă cazul elevului Rovenţa Gh. Ioan, cl. II, care a furat o carte de la un coleg de-a lui şi a vândut-o altui elev, dar fiind bolnav, se amână pronunţarea pedepsei până după sărbători. De asemenea, se mai aduce la cunoştinţă cazul elevului Fireza Dumitru, cl. III, care a părăsit cursurile nemotivat, luându-se hotărârea de a fi considerat de eliminat în caz de neprezentare”.
Furtul unei cărţi de elevul Rovenţa nu a constituit o faptă izolată, ci una relativ curentă, din moment ce la şedinţa profesorilor din 12 martie 1930 un alt elev, pentru acelaşi motiv – furtul unei cărţi, este eliminat definitiv din liceu cu drept de a depune examenul în particular. 
Şi în şedinţa din 31 martie 1930 se pune în discuţia corpului profesoral o faptă gravă, incriminată şi pedepsită de regulamentele şcolare, participarea mai multor elevi la o manifestaţie: „Dl. director pune în dezbaterea conferinţei profesorilor chestiunea elevilor Baciu Ionel, Dăscălescu Claudiu, din clasa IV-a, Suciu Gheorghe din cl. I, Şinca Iona şi Perini Rudolf, din cl. I, care au manifestat în seara zilei de 17 martie 1930. S-a făcut o anchetă şi s-a stabilit următoarele: Au fost mai mulţi elevi, dintre care însă unii numai s-au aflat întâmplător pe stradă. Vinovaţi sunt cei 5 de mai sus, dintre care cel mai vinovat este elevul Baciu, care a provocat şi pe ceilalţi să manifesteze prin strigăte şi fluiere. Se face apel la rezultatele anchetelor D-lor dirigenţi. Dl. Buroianu declară că în urma anchetei elevii Şinca şi Perini din cl. I-a nu ar fi atât de vinovaţi, căci au fost luaţi de părinţi. Elevii s-au făcut vinovaţi şi pasibili de prevederile art. 247 din regulament, căruia i se dă cetire. Mişcarea nu a avut caracter anarhic, iar copiii au participat mai mult din curiozitate copilărească. Se cer părerile dirigenţilor. Se opinează să se dea, totuşi, pedepse, dar de diferite grade, după gravitatea culpei. Se trece la audierea inculpaţilor. Primul este anchetat elevul Baciu. El declară că a plecat de acasă pentru a ajuta mamei sale să închidă magazinul. A întâlnit convoiul manifestanţilor, s-a alăturat şi a manifestat prin urale şi fluierături, dar că nu a îndemnat pe nimeni să manifesteze. Sunt interogaţi şi ceilalţi elevi care recunosc că au fluierat şi manifestat, în afară de elevii Şinca şi Perini, care au fost cu părinţii. Mai declară că elevul Baciu i-a îndrumat să manifesteze şi să fluiere în repetate rânduri, mai ales când comanda una, doi, trei, după care comandă elevii fluierau. Elevul Baciu recunoaşte că a comandat, dar că nu i-a îndrumat niciodată. Dl. director opinează despre pedeapsa ce trebuie aplicată elevilor delicvenţi. Elevilor din clasa a I-a să li se dea o pedeapsă mai mică, eliminarea pe o săptămână, iar celorlalţi o pedeapsă mai mare: diminuarea pe două săptămâni. Profesorul diriginte opinează în favoarea elevului Şinca şi Perini, iar conferinţa profesorală este de părere ca să fie pedepsiţi numai cu scăderea notei la conduită. Pentru ceilalţi trei elevi se opinează şi se hotărăşte: scăderea notei la conduită la 4; eliminarea pe o săptămână şi aplicarea sistemului Béranger”.
Din volumul „Liberalii lui Miocu” (Boboc Marian, Ed. „Autograf MJM”, 2012) aflăm şi la ce manifestaţie au participat incriminaţii elevi petroşeneni, dar şi motivele acesteia: „Fiind oraş, la Petroşani alegerile sunt programate la altă dată faţă de cele din comune, la 16 martie. Din totalul de 4.336 de cetăţeni înscrişi pe listele electorale se prezintă la vot 3.158. Dintre aceştia, 1.818 votează lista ciocanelor a naţional-ţărăniştilor în cartel cu maghiarii, 972 - lista liberalilor, 269 lista comuniştilor, 87 de voturi fiind anulate. Deci, PNL este înfrânt şi în singurul oraş din Valea Jiului. De bucurie că a câştigat alegerile blocul naţional-ţărănesc-social-democrat, maghiar şi evreesc organizează chiar la 17 martie, după numărarea voturilor, o atât de energică manifestaţie, încât este soldată cu spargerea geamurilor la locuinţele d-lor: director A. Popescu, ing. A. Braha, ing. V. Melenciuc, A. Şinca, Dr. R. Miocu, păr. prot. I. Duma şi casinoului suboficianţilor”. 
Din cele câteva fapte de indisciplină redate mai înainte rezultă că la liceul petroşenean nu doar profesorul de desen era certat cu indisciplina, ci şi… elevii.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter