14.01.2016,  19:40:47 | 2 comentarii | 880 vizualizari
Consultare publică / Se lucrează la strategia de dezvoltare a judeţului Hunedoara
de Mihaela PETROŞAN
Miercuri, 13 ianuarie 2016, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Hunedoara, a avut loc consultarea publică „Focus grup cu tema dezvoltarea socială a judeţului Hunedoara”, în cadrul proiectului de elaborare a Planului de dezvoltare regională a judeţului Hunedoara pentru perioada 2014-2020.
 
Evenimentul
a fost organizat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara împreună cu firmele partenere GEA Strategy & Consulting SA Bucureşti şi ABA Management SRL Timişoara. În aceeaşi zi au mai fost organizate două evenimente de consultare publică: „Focus grup cu tema dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara” şi „Focus grup cu tema starea mediului şi dezvoltarea infrastructurii judeţului Hunedoara”.
În fapt, CJ Hunedoara, împreună cu firmele partenere, încearcă să extindă cadrul consultărilor privind soarta judeţului Hunedoara în viitorii ani, mai ales pe noua sesiune de finanţare europeană 2014-2020.
 
Între turism şi strategia economică generală
Una dintre direcţiile de acţiune ce vor fi cuprinse în Strategia de dezvoltare socială şi economică a judeţului Hunedoara pentru perioada 2014-2020 este, evident, dezvoltarea turismului prin valorificarea potenţialului cultural şi istoric. O temă largă de dezbatere, la care îşi pot aduce aportul mai toţi actorii din economia şi societatea hunedoreană.
Dar, pe lângă această ţintă punctuală, în cadrul Strategiei vor fi urmărite şi alte direcţii principale, cu referire la dezvoltarea şi restructurarea economiei, precum şi în ceea ce priveşte o mai bună utilizare a capitalului uman şi social.
„Strategia este un document vital pentru viitor, până în anul 2020 sau chiar 2023. Ne dorim, în primul rând, o analiză diagnostic a exerciţiului 2007-2013, o analiză pertinentă SWOT- cu plusuri şi minusuri pentru ceea ce va urma, şi avem propuneri pentru cinci axe de dezvoltare, de la social, economic, dezvoltarea turismului şi punerea în valoare a tuturor obiectivelor”, a declarat Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara.
David este de părere că, în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului, este nevoie de punerea în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, dar şi a staţiunilor montane din zonele Parâng şi Straja - care ar putea beneficia de finanţări pentru investiţii. O componentă importantă este şi turismul ecumenic, care a înregistrat anul trecut o creştere de 11 la sută, datorită numărului mare de pelerini care au mers la Mănăstirea Prislop.
 
Muncă, mobilitate şi infrastructură
Preşedintele CJ Hunedoara a ţinut să precizeze că este necesar şi un dialog cu mediul de afaceri, colaborarea de acest fel fiind apreciată ca fiind „vitală”, în paralel cu o îmbunătăţire a parteneri­a­tului public-privat.
Participanţii la dezbatere au arătat şi faptul că una dintre problemele cu care se confruntă investitorii este calificarea forţei de muncă în alte domenii decât cele cerute pe piaţa muncii şi faptul că majoritatea oraşelor sunt de mărime medie şi cu o tendinţă de depopulare.
În acest context a fost adusă în atenţie o iniţiativă mai veche, a fostei administraţii a CJ Hunedoara, prin care se propunea formarea unei mari aglomerări urbane compusă din oraşele Deva, Hunedoara, Simeria şi Călan, care ar fi putut totali­za peste 150.000 de persoane.
„Ar fi singura noastră şansă să avem un oraş de peste 100.000 de locuitori, cu alte perspective de dezvoltare în privinţa finanţărilor europene. Cred că a venit vremea să lăsăm de-o parte acele orgolii care au pus o frână puternică proiectului început în urmă cu mai mulţi ani şi cred că se doreşte revitalizarea acestui proiect”, a mai spus preşedintele CJ Hunedoara.
 
Dezbatere şi în Valea Jiului
În fapt, dezbaterea de miercuri este doar o etapă de lucru. Strategia de dezvoltare economică şi socială a judeţului Hunedoara pentru perioada 2014-2020 va mai fi supusă unor serii de dezbateri publice, pe diverse domenii aplicate, urmând ca la final documentul să fie aprobat printr-o hotărâre a CJ Hunedoara.
Ieri, 14 ianuarie 2016, de la ora 09.30, la sediul Universităţii din Petroşani, a avut loc evenimentul de consultare publică „Focus grup cu tema dezvoltarea judeţului Hunedoara şi revitalizarea Văii Jiului”, în cadrul proiectului de elaborare a Planului de dezvoltare a judeţului Hunedoara pentru perioada 2014-2020.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (2 )

#1 Gina15.01.2016,  13:03:30
Ce strategie viseaza astia cand CEH ul e in insolventa si totul se inchide? Astia nu sunt normali.
#2 dan meza 15.01.2016,  15:30:09
De-a dreptul comic folosirea limbajului de lemn . Practic , aceleasi " strategii " auzite mereu de la aceeasi impotenti . Nu mai reprezinta un secret ca o tara fara industrie si servicii care sa preia grosul fortei de munca este o tara saraca . Cand aud de vrajeala cu turismul , mi se ridica parul pe ceafa ...Hunedoara va trai din turism asa cum traieste Lesotho . Ba chiar cred ca aia au mai multe chestii interesante .


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter