20.01.2016,  22:23:44 | 10 comentarii | 1284 vizualizari
Deşi s-a tot bătut monedă şi s-au promis „soluţii” de directorii PDL întronaţi de Jujan şi Nica, / Stocul de huilă de la Termocentrala Paroşeni e pe sponci
de Corneliu BRAN
Continuă criza huilei la stocurile de cărbune de la cele două termocentrale din cadrul Complexului Energetic Hunedoara.
 
Într-o discuţie purtată cu directorul de la termocentrala Paroşeni, Doru Vişan, am înţeles că lucrurile stau de pe o zi pe alta. Doamne fereşte de vreo problemă apărută la producţia zilnică de cărbune şi la livrarea acesteia spre Paroşeni, că atunci s-ar da totul peste cap, şi miile de abonaţi la reţeaua de termoficare centralizată din cele trei municipii ale Văii Jiului ar tremura!
În momentul de faţă există în stoc circa 4.100 de tone de cărbune, iar termocentrala consumă pe zi, mai ales în aceste zile geroase, între 2.200-2.300 de tone de cărbune. Practic, cele cu puţin peste 4000 de tone nu ajung nici două zile!
În condiţiile în care livrările zilnice de huilă de la cele şase mine (două de la SNÎMVJ şi patru de la complex) sunt cu „puţin mai puţin decât consumul zilnic”, după cum a menţionat Doru Vişan, riscurile sunt destul de mari, totul fiind la limită şi pe muchie de cuţit.
Rămâne de văzut dacă stocurile vor creşte în următoarea perioadă, inclusiv cu cărbune din import cum se previzionează de cei de la minister, care consideră „că nu se poate să se stea la limită cu stocul de cărbune”. Toate bune şi frumoase, o constatare cu adevărat de tehnocraţi adevăraţi, numai că, totuşi, nu cumva acest lucru trebuia făcut încă de la începutul lui decembrie, când intram în iarnă şi se ştia ce probleme vor fi?
Astăzi, 21 ianuarie, la prefectură au fost convocaţi primarii pentru o şedinţă de analiză tehnico-economică, probleme administrative şi alte probleme pe care nu le ştim cu exactitate deoarece domnul prefect a fost de negăsit. Să sperăm că la şedinţă vor participa şi directorii din minerit şi de la termocentrale şi va fi tratată aşa cum trebuie şi această problemă, care nu-i de ici, de colo, acum, în toiul iernii şi, mai ales, a gerului năpraznic.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (10 )

#1 victor21.01.2016,  07:22:00
ce tot trage ti in SNIM VJ noi minerii nu sintem platiti luam k de 0,8 sau 0,9 in timp ce sefii se scalda in bani cum e posibil dl docea ca unul ca bobar sa ia pentru 12 ore pe an 1,5 miliarde de lei sau cumnatul deputatului razmerita sa incaseze 5 miliarde intr un an de la o firma care primeste bani de la stat iar noi minerii sa avem aceleasi salarii ca in 2012 sa nu avem cu ce lucra sau un bon de masa?in cite firme de stat din tara asta directorul ia 8000 euro pe luna asta e jaf la drumul mare.....
#2 ghita21.01.2016,  08:36:37
DL DOCEA IN SPATIUL PUBLIC A APARUT INFORMATIA CA LIDERII DE SINDICAT LASZLO DOMOKOS SI GROSU SORIN INSOTITI ZICE SE SI DE DIRECTORUL ANGHEL AU BENEFICIAT SAPT TRECUTA DE O DELAGATIE PLATITA DIN BANII FIRMEI SNIM VJ ADICA BANI PUBLICI IN BUCURESTI LA UN RESORT DE 4 STELE PHOEENICIA GRAND HOTEL UNDE AU BENEFICIAT DE SPA SI ALTE TRATAMENTE DE LUX INCLUSIV PROGRAM DE CABARET.....DACA ERAU IN VACANTA PE BANII LOR NICI O PROBLEMA DAR IN DELEGATII PLATITE DE MINERI NU E CHIAR OK.....POATE VERIFICATI INFORMATIA.
#3 termo21.01.2016,  15:02:16
Am si eu o intrebare, de cand sa inventat K la termo ,iar la mineri nu exista acest K?Raspuns : de cand Nica e smecher,directorii prosti, iar minerii nu mai ieasa in strada. Dar va venii vremea cand vor iesi degeaba in strada. Sa nu uitati ce am scris in 2 randuri.
#4 timisoreanul21.01.2016,  19:12:55
dar directorii de termocentrale ce au pazit. de ce nu au carbune? s-au multumit sa faca adrese si sa semneze statele de plata care nu sunt deloc mici. chiar nu au nici o vina. e frumos ca se plang, dar nu se plang cand iau salariile de peste 100 de milioane. saracii directori bogati.
#5 mihai21.01.2016,  19:27:00
minerii sint inselati sistematic de administratie mina in mina cu liderii de sindicat posturile prestate simbata,duminica sau in sarbatorile legale nu sint platite conform codului muncii iar oamenii sint inselati acum cind vedem ca noi muncim ca prostii si ne rupem oasele in mina iar personaje numite politic precum bobar,anghel radu sorin stancu si citi or mai fii cistiga miliarde sincer nu ne mai vine sa muncim suplimentar sa faca ei sula mare.
#6 gogu21.01.2016,  19:33:09
Degeaba purtati discutii cu Visan ca si el e un acolit de-al lui Nica si Jujan toti ar trebui purificati de catre DNA si-au umplut sacii si de acum dumnezeu cu mila pentru prostime.
#7 Lingurar Gigi22.01.2016,  00:55:29
Domnilor! Ce-i tot daţi cu pedeleul! Partidul aista nu mai e de mult. Andronache şi Drăgoi, Ivan, Cafeluţă, Zamfir, Chiuzan, Rozmenteniuc, Gheorghe Emil au fost pedelişti? Bobar, Anghel şi Răsmeriţă sunt pedelişti, pupa-vaş? Nu ăştia au condus şi conduc Valea şi cărbunele?
#8 neutru23.01.2016,  05:12:41
puneti odata lacatul pe vaca de muls ,,CEH" si bineinteles luat la purecat toti parsivii astia care v-au condus ca tot asa va fi,cat se trage de timp ei merg tot cu gramazile de bani..mineri ori sunt prosti ,ori sunt prosti! ce sincicalisti aveti ,unu ca nica?


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter