24.01.2016,  22:14:35 | 0 comentarii | 1353 vizualizari GALERIE:     FOTO    
La Galeria lui Ianza / Primul vernisaj de pictură al anului
de Corneliu BRAN
Primul vernisaj al anului la galeria de artă de la „castelul Ianza” de pe strada Timişoarei din Petroşani a reunit lucrări de pictură realizate de artiştii plastici care au fost prezenţi în taberele de creaţie organizate în anul 2015 de către Fundaţia Ianza-Art Inter-Cultural, pe un proiect finanţat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi fundaţia petroşeneană, în localităţile Petroşani (două) şi Marktrodach (Germania). Este vorba de 38 de artişti plastici, dintre care 28 din România şi 10 din străinătate: Germania (doi), Franţa (unul), SUA (unul), Serbia (trei) şi Bulgaria (trei). 
 
Catalogul fundaţiei
De altfel, pe catalogul special realizat cu această ocazie de către Cristian Sergiu Ianza, preşedintele fundaţiei Ianza-Art Inter-Cultural, intitulat „Viziuni plastice”, cel de-al patrulea editat de fundaţia petroşeneană, sunt trecute numele tuturor celor 38 de creatori de tablouri din aceste trei tabere internaţionale, lucru pe care îl vom face şi noi aici spre aducere aminte, ca un rezumat al anului ce tocmai s-a încheiat, mulţi dintre aceştia făcând parte din lumea artiştilor Văii Jiului: Mariana Apostol, Eugen Bencău, Petru Birău, Titus Blaj, Mana Bucur, Simonel Bucur, Dan Cârjoi, Adrian Cerchez, Radu Chinţa, Ioana Duţă, Traian Duţă, Marius Dan Ghenescu, Dorel Găină, Robert Humel, Florin Hutium, Noiemi Kusztos, Mariana Moldovan, Sever Moldovan, Gigi Nicolau, Ioan Oratie, Daniela Pasca, Sara Pleşa Popescu, Adriana Popa, Radu Roşian, Alexandru Tencariu, Leontin Ţibacov, Ami Vasilescu şi Cristian Sergiu Ianza (toţi din România); Gila Dressel şi Gerd Messemann (Germania); Devis Grebu (Franţa); Patricia Goodrich (SUA), Dragana Grujicic, Dragana Knezevic şi Marijana Dordevic Obradovic (Serbia);  Lubomir Mihailov, Milena Mladenova şi Tchavdar Nikolov (Bulgaria).  
 
În cuvântul său,
Cristian Sergiu Ianza a mulţumit asistenţei-record prezente la vernisaj, arătându-se satisfăcut că de la acţiune la acţiune la galerie sunt prezenţi tot mai mulţi participanţi din Petroşani, Petrila şi chiar din vestul Văii Jiului. Apoi, Ianza a ţinut să menţioneze şi locurile unde, în 2014, au fost expuse lucrările artiştilor participanţi la taberele internaţionale de acum doi ani, mai exact: galeria fundaţiei din Petroşani, Muzeul Naţional al Unirii din Alba-Iulia, Muzeul de Artă din Rm. Vâlcea, Muzeul Municipal Curtea de Argeş, Biblioteca Judeţeană Piteşti, Casa de Cultură Friederich Schiller din Bucureşti, Muzeul de Artă din Gabrovo, Bulgaria, Centrul Cultural Gorj, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba. Trecând la anul 2015, Ianza a evidenţiat faptul că fundaţia a încheiat parteneriate cu numeroase instituţii culturale de prestigiu, din ţară şi din străinătate, cum ar fi Uniunea Artiştilor Plastici din România, Muzeul de Artă Gabrovo, Bulgaria, Casa de Cultură a Studenţilor din Petroşani, Centrul de Cultură pentru Conservarea şi Păstrarea Tradiţiilor Gorj, Universitatea din Petroşani, Filiala Mureş a U.A.P.R., Oficiul de Cultură al landului Kronach-Germania ş.a.. Mai spre finalul discursului, Sergiu Ianza nu a uitat să mulţumească celor de la consiliul judeţean pentru finanţarea proiectului, precum şi Universităţii din Petroşani pentru sprijinul dat la realizarea ultimului catalog al fundaţiei, omului de aface­ri lupenean, Emil Părău, pentru „materialul lemnos şi sejururile de la Straja” acordate celor din tabăra de creaţie internaţională la Straja, Asociaţiei „Rosa Multiflora” Petroşani pentru sprijinul financiar oferit, presei Văii Jiului (în mod expres cotidianului ZVJ) pentru mediatizarea acţiunilor şi, nu în ultimul rând, tuturor artiştilor participanţi la acţiunile fundaţilor, dar şi celor care au participat în calitate de asistenţă la vernisajele organizate la galeria de artă din Petroşani şi nu numai.
 
Ianza, propus Cetăţean de Onoare 
A luat cuvântul şi consilierul local Viorel Pascu, un obişnuit spectator al acestor vernisaje de la castel. Printre altele consilierul a menţionat faptul că are deja transmisă o propunere scrisă primarului municipiului pentru ca Sergiu Cristian Ianza să devină Cetăţean de Onoare al municipiului Petroşani, iar acest lucru ar încununa, pe bună dreptate, tot ceea ce face artistul plastic petroşenean pentru cultura locală şi regională.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter