25.01.2016,  15:46:34 | 0 comentarii | 734 vizualizari
Anul trecut, 13 contracte de finanțare nerambursabilă la Petroșani. Majoritatea banilor au mers la biserici
de Ziarul Vaii Jiului

Conform raportului anual cu privire la contractele de finanţare nerambursabilă încheiate de Primăria Petroșani, în cursul anului fiscal 2015 s-au semnat 13 contracte distincte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350 din 2 decembrie 2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general. Dintre cele 13 proiecte, 12 sunt proiecte depuse de parohii în vederea finanțării pentru proiecte infrastructurale și de reabilitare minore.

Finanțarea s-a realizat în urma unei selecții de proiecte. Sesiunea de proiecte a cuprins două secţiuni şi anume Secţiunea Culte/Servicii religioase şi Secţiunea Servicii sportive. Pentru servicii sportive, Legea nr. 350 din 02.12.2005 a fost completată cu Ordinul nr. 130 din 28.03.2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti. A fost finanțat un singur proiect sportiv, restul finanțărilor au plecat către proiectele bisericești. Club Sportiv Pantera Neagră Petroşani     prin Programul sportiv de utilitate publică "Promovarea sportului de performanţă" - Cupa României 2015 a fost finanțat pentru achiziţionare de căşti şi tricouri, cu suma de 1.998 lei.

 

Parohia Romano-Catolică "Sfânta Varvara" Petroşani – pentru proiectul Hramul Capelei "Sf. Emeric" din Petroşani - a primit pentru finalizarea izolării termice, reamenajare exterioară şi renovarea interioară în vederea organizării hramului capelei 12.000 lei. Biserica Penticostală "Filadelfia" Petroşani a realizat iluminarea exteriorului bisericii cu suma de 16.000 lei. Parohia Ortodoxă Română Livezeni I, Biserica "Sfânta Mare Muceniţă Varvara" Petroşani a beneficiat de finanțare nerambursabilă pentru amenajarea capelei în incinta Bisericii "Sf. M. Mc. Varvara". Pentru acest proiect a primit 23.000 lei. Parohia Ortodoxă Română Petroşani II, Biserica "Sfânta Treime" Petroşani a primit o finanțare de 18.000 lei pentru refacerea sistemului de încălzire componentă a proiectului. Biserica Evanghelică C.A. Petroşani a realizat reparaţii la turnul bisericii Evanghelice din Petroşani cu cei 3.000 primiți de la primărie. Parohia Reformată Petroşani a realizat zugrăvirea exterioară a clădirii parohiale în vederea organizării vizitei protopopiatului, iar pentru această lucrare a primit suma de 6.000 lei. Parohia Ortodoxă Română Livezeni II, Biserica "Sf. Împ. Constantin şi Elena" Petroşani a primit 18.000 de lei pentru refacerea instalaţiei de încălzire componentă a proiectului. Biserica Creştină Baptistă "Golgota" Petroşani a primit 8.000 de lei pentru lucrări de reparaţii şi zugrăveli interioare, montare şi/sau înlocuire dotări. Biserica Adventistă de ziua a şaptea Petroşani a realizat anveloparea şi zugrăvirea exterioară a clădirii bisericii cu suma de 8.000 lei alocată de primărie. Biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe" Petroşani a cheltuit cei 5.000 de lei alocați finanțării pentru realizarea unui lumânărar. Biserica Creştină după Evanghelie Petroşani a depus proiect pentru finanțarea reparaţiei hidroizolaţiei pereţilor şi fundaţie în vederea organizării întrunirilor. A fost finanțată cu 2.000 lei. Biserica Română Unită cu Roma Greco-catolică Petroşani a realizat reparaţii acoperiş pentru desfăşurarea în siguranţă a activităţii, în valoare de 6.000 lei.



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227






Publicitate
Newsletter