28.01.2016,  21:59:18 | 0 comentarii | 651 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva / Un început de an plin de evenimente
de Mihaela PETROŞAN
Începutul anului 2016 a reprezentat pentru Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva un debut elegant, interesant şi atractiv, spaţiul cultural din reşedinţa judeţului Hunedoara fiind gazdă primitoare pentru trei evenimente deosebite.
 
Familia Regală a României în imagini
Un prim punct de atracţie pentru iubitorii de cultură este o expoziţie specială. În fapt, începând de la jumătatea lunii trecute, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, sub egida Consiliului Judeţean Hunedoara, găzduieşte, inclusiv în februarie 2016, o interesantă expoziţie de fotografie intitulată „Familia Regală a României în imagini”. 
Vernisajul expoziţiei care grupează fotografii realizate de Daniel Angelescu, fotograful oficial al Casei Regale, a avut loc în data de 17 decembrie 2015, începând cu ora 12:00, în Palatul Magna Curia din Deva.
Cu această ocazie au fost prezentate publicului o serie de imagini din viaţa Familiei Regale a României, surprinse la cele mai importante evenimente din ultimii ani, dintre care amintim: Jubileul Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României (2009), Jubileul ASR Principelui Radu al României (2010) sau Jubileul Majestăţii Sale Regelui Mihai al României (2011).
Fotografiile realizate pentru Familia Regală surprind spiritul unic al acestor evenimente de mare anvergură şi impact, ce reunesc familii regale din toată Europa şi personalităţi marcante ale vieţii publice româneşti şi sunt caracterizate de rigorile şi demnitatea unui protocol de cel mai înalt nivel.
 
Ţurca, exponatul primei luni din 2016
Pe parcursul lunii ianuarie 2016, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva a propus vizitatorilor o altă piesă în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul situat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii ianuarie 2016 face parte din colecţia de Etnografie şi Artă Populară a secţiei din Orăştie a Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane, fiind reprezentat de o ţurcă, jocul acesteia fiind acceptat astăzi ca unul dintre obiceiurile legate de sărbătorirea Crăciunului şi a Anului Nou.
Colindatul cu o mască de ţurcă (numită şi brezaie, cerb, capră, boriţă etc.) este atestat în Transilvania începând cu secolul al XVI-lea, dar simplul fapt că obiceiul este condamnat de către biserica creştină şi de autorităţi dovedeşte că acesta este mult mai vechi, fiind de origine precreştină, „păgână”. Până în ajunul Crăciunului, ceata care merge cu colindatul pregăteşte ţurca: botul nedefinit, este confecţionat din lemn de paltin bine uscat îmbrăcat de regulă în piele de iepure, maxilarul („falca”) inferior este mobil, iar pentru a-l mişca este legat de o cureluşă. Capul este fixat pe o „botă” de aproximativ 1,50 metri, iar sub capul acesteia se prinde un săculeţ în care se adună darul (banii) pentru colind. Ţurca are două coarne răsucite pe care se prind clopoţei, ciucuri, panglici colorate, zurgălăi iar îmbrăcămintea care acoperă feciorul „ţurcaş” este un pled. Predispoziţia pentru culoarea roşie şi tendinţa de geometrizare a veşmântului îşi pot găsi sensul, chiar şi o semnificaţie mai profundă, corelându-se cu o mitologie străveche. În timpul reprezentaţiei, ţurca îşi joacă cu dezinvoltură rolul: sperie femeile şi copiii, muşcă cu ciocul asistenţii curioşi, face loc şi apără membrii cetei, controlează uneori casa colindată, solicită darul atât cât consideră, iar la ospeţe ocupă locul de cinste în capul mesei. Masca ţurcii joacă după ritmul tobelor şi strigătele de încurajare ale feciorilor care-i formează anturajul divin.
Născută simbolic la solstiţiul de iarnă, ţurca îşi încheie tragic existenţa în prima sau a doua zi de Anul Nou. Complexitatea şi frumuseţea acestui obicei a determinat introducerea lui, începând cu anul 2005, în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO.
 
Safir şi Rifas expun „In Mundi Vanitas”
Cel mai proaspăt eveniment este programat în prima zi a lunii februarie 2016. Astfel, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Consiliului Judeţean Hunedoara organizează luni vernisajul unei expoziţii de pictură intitulată „In Mundi Vanitas”, ce prezintă publicului 21 de lucrări realizate de Diana şi Dorina Pantea (Safir şi Rifas) în tehnica ulei. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12:00, în spaţiile special destinate artelor vizuale din Palatul Magna Curia.
Potrivit prezentării oficiale, picturile reprezintă îmbinarea unui temperament tumultuos, avid de spaţiu şi de mişcare, de expansiune si de extindere, ramificat spre adâncimile şi perspectivele spaţiilor ce se întrepătrund şi se desfăşoară infinit. Mase de culoare agitate, sumbre, instigă la profunzimea unui dramatism zbuciumat. În această magmă tensionată ce evocă haosul cosmic, se ivesc vagi principii ordonate, contururi cu referinţe umane, anunţând o altă stare de tensiune galactică. „In Mundi Vanitas” este o radiografie vizual-plastică a dezumanizării individului în societatea contemporană, care are la bază conflictele interioare ale fiinţei provocate de contrastul imens între ceea ce omul îşi doreşte, simte şi percepe.
Cu asumare şi curaj, artistele se angajează pe deplin sufleteşte în acest act creativ, mărturisindu-şi propriile trăiri abisale, propriile înfrângeri şi supravieţuiri. Ele realizează o analogie între decăderea ce se insinuează în anumite zone ale existenţei în fiecare fiinţă umană şi pierderea valorilor societăţii contemporane, în care confortul material obţinut datorită extraordinarei evoluţii tehnologice este invers pro­por­ţional cu prăpastia care se surpă în interiorul omului. Safir şi Rifas ne pun faţă în faţă cu brutalitatea subtilă şi perfidă care se manifestă în lumea de astăzi la toate nivelurile.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter