08.02.2016,  20:38:52 | 0 comentarii | 1107 vizualizari
Mărturii ale românilor din Transilvania de Nord refugiaţi în Valea Jiului în urma Dictatului de la Viena (IV)
de Marian BOBOC
Podar Ioan (Sânioara, jud. Cluj):
„Au dus la post şi o fetiţă a părintelui în etate de 6 ani şi i-au strâns limba şi i-au tăiat urechea stângă…”
 
Subsemnatul Podar Ioan, de ani 29, refugiat la data de 8 octombrie 1940, din comuna Sânicoara, judeţul Cluj, şi stabilit cu domiciliul în comuna Vulcan, Str. Dorobanţilor, Nr. 7/5 declar:
 
Eu m-am refugiat din teritoriul cedat pentru faptul că am fost bătut de soldaţii maghiari şi unguri civili din Cluj, spărgându-mi capul pe şase locuri şi la mâna stânga.
După cum mi-a spus fratele meu Podar Andrei din Sânicoara, cu o lună mai târziu, în Apahida s-au petrecut următoarele lucruri:
Ungurii din Apahida au pus la cale pe unii dintre ei ca să fure drapelul maghiar de la primăria din Apahida, jud. Cluj, pe care l-au şi furat şi dus în casa lui Oros Ilie numai cu scopul ca să poată bate pe români, învinuindu-i că ei ar fi furat drapelul maghiar, şi în felul acesta au fost bătuţi aproape toţi românii din comună, între care amintesc pe Groza Gheorghe, Jucan Samoilă, Hosu Gheorghe şi Hosu Vasile, iar la restul nu le ştiu numele, aceştia au vorbit cu mine şi mi-au spus cele păţite.
Pe părintele gr. cat. din Apahida, Titu Moga, l-au arestat jandarmii maghiari şi l-au dus la post unde l-au bătut, după care au dus la post şi o fetiţă a părintelui în etate de 6 ani şi i-au strâns limba şi i-au tăiat urechea stângă ca să spună că ce a făcut şi unde a pus părintele drapelul.
Drapelul a fost dus noaptea de ungurii care l-au luat şi pus la loc, văzându-i paznicii din comună care erau români.
În ziua de 4 octombrie 1940 am văzut la Cluj când soldaţii unguri şi civili au omorât în closetul din Piaţa Mihai Viteazu pe 2 desconcentraţi ce mergeau spre casă în judeţul Sălaj, pe care după ce i-au omorât, i-au târât după ei şi i-au aruncat în Someş, şi la Someşeni i-au pescuit pe aceştia; personal am văzut când i-a omorât şi i-am văzut şi la Someşeni când îi scosese din apă.
Cele din Apahida nu le-am văzut personal, decât după cum mi-a spus fratele meu şi refugiaţii din Apahida notaţi mai sus.      
 
Pop Ion (Borza, jud. Sălaj):
„A spus că nu are făină pentru noi, şi să mergem în România că acolo se găseşte”
 
Subsemnatul Pop Ion, de ani 29, născut în comuna Borza, jud. Sălaj, refugiat în ziua de 4 Iunie 1942 şi stabilit cu domiciliul în Vulcan, Str. Ciobanilor, No. 5/ 2, în legătură cu plecarea mea din Ardealul cedat declar:
 
Eu am lucrat la un depozit de benzină în comuna Var, jud. Sălaj, şi la 1 iunie 1942 am fost daţi toţi românii afară din lucru, în număr de aproximativ 250 români şi nu au rămas decât ungurii şi au scos din Budapesta ungurii şi i-au băgat la lucru.
Alimente nu ne da şi duceam de acasă, însă nici acasă nu am mai avut şi am cerut să ne dea de unde lucrăm, şi inginerul care era cu lucrarea a spus că nu dă nici un aliment, şi dacă vreun român lucrează, aşa cum pretindea acel inginer, a spus către supraveghetorii săi să pună mâna pe botă şi să dea în noi. În tot minutul ne înjura cu fel şi fel de înjurături murdare şi „Olah”.
În trei luni de zile nu am primit decât 4 Kgr. făină de persoană, încât era să murim de foame, şi am mers pe la Primărie şi la Pretorul din Jibou şi am cerut, şi acesta a spus că nu are făină pentru noi, şi să mergem în România că acolo se găseşte.
În sat la mine nu este nici un ungur şi Statul maghiar a făcut şcoală maghiară, aducând învăţător ungur, sătenii au cerut şcoală confesională, însă nmu li s-a aprobat.
În şcoală se învaţă 6 ore ungureşte şi 2 româneşte, însă cărţi româneşti nu au decât pe clasa I-a.
 
Vaida Vasile (Gârboul Dejului, jud. Someş):
„Poliţia şi armata au bătut rău pe un fost plutonier în armata română”
 
Subsemnatul Vaida Vasile, de ani 34, din comuna Gârboul Dejului, judeţul Someş, refugiat la 15 Mai 1942 şi stabilit cu domiciliul în comuna Vulcan, str. Dorobanţi, Nr. 8/ 3, declar:
 
Eu m-am refugiat pentru faptul că mi-a ars casa şi când m-am dus la Prefectură, în oraşul Dej, cu o cerere ca să-mi aprobe ca oameni din comună şi comunele vecine să-mi dea ajutor pentru a face altă casă, ca să-mi dea nişte lemne de la Ocolul Silvic. De la Prefectură a refuzat să aprobe ca să mă ajute oamenii, şi nici lemne nu au vrut să-mi dea şi dacă nu-mi place, să plec în România la fraţii mei.
Ştiu că după 5-6 luni de la cedarea Ardealului poliţia şi armata au bătut rău pe un fost plutonier în armata română din Dej, cu numele de Olteanu, celălalt nume nu-l ştiu, pentru că a vorbit româneşte prin Dej. Acesta a avut prăvălie în Dej şi în prezent se află tot în Dej, însă nu ştiu numele, acesta nu mai are prăvălia fiindcă i-au luat brevetul ungurii.
 
Cărăbăţi Ioan (Ileanda Mare, jud. Someş):
„Şi-au bătut joc şi de dl. av. Micu Ioan  (…), pe care l-au bătut ungurii şi l-au dezbrăcat în pielea goală”
 
Subsemnatul Cărăbăţi Ioan, de ani 50, din comuna Ileanda Mare, judeţul Someş, refugiat în 20 Octombrie 1940 şi stabilit cu domiciliul în comuna Vulcan, Str. Ciobanilor No. 9/ 1, declar:
 
Eu m-am refugiat din Ardealul cedat pentru faptul că am fost voluntar în armata română şi îmi era teamă că mă arestează şi-şi bat joc ungurii de mine, cum şi-au bătut joc şi de dl. av. Micu Ioan din Vima Mare, jud. Someş, pe care l-au bătut ungurii şi l-au dezbrăcat în pielea goală pentru faptul că fusese voluntar în armata română, în timpul când am plecat eu Dl. Micu era deţinut la postul Jand. din Ileanda Mare.
Jandarmii unguri au bătut iarăşi foarte rău pe Budea Dumitru din comuna Ileanda Mare în aşa fel că intrase în agonie şi Dr. i-a dat 3 injecţii şi nu se trezise, nu ştiu dacă mai trăieşte sau a murit. Părinţii lui s-au plâns D-rului că ce i-au făcut jandarmii cu copilul şi Dr. a spus că aceea nu-i nimic, să-i pară bine să nu-i vină rândul şi lui. Aceasta a spus-o Dr. ungur Borsos din Ileanda Mare.
Pe preotul gr. cat. Cosma Valer din comuna Ileanda Mare l-au arestat jandarmii unguri împreună cu preoteasa şi o fetiţă într-o noapte numai cu hainele pe ei, pe care i-au dus în următoarele împrejurări:
În luna Septembrie 1940, prin 20, 25, într-o noapte s-au dus jandarmii unguri la părintele acasă şi părintele i-au servit cu masă şi la oră 12 noaptea i-au spus că meargă cu ei, iar doamna preoteasă a spus că nu se lasă de ei şi atunci i-au luat pe amândoi şi fetiţa numai în hainele care au fost îmbrăcaţi şi cu 1.000 lei, iar când au ieşit în stradă un camion era acolo şi i-au băgat în camion şi i-au dus, iar de atunci nu mai se ştie nimic de părintele şi familia sa.
Dimineaţa curtea părintelui era plină de soldaţi, care mulgeau vitele şi îşi petreceau acolo, au voit să bage pas în casă ca să aprindă mobila, însă nişte unguri au spus ca să nu aprindă, că tot ale lor vor fi.
În casă la părintele se instalase un pluton de soldaţi ungureşti.
Tot în luna septembrie, ziua nu mi-o amintesc, într-o zi de târg, o femeie în etate de 50-60 ani ce venise la târg, şi nişte soldaţi au dat în ungureşte bună ziua şi femeia a răspuns noroc bun, şi atunci au sărit la ea soldaţii unguri şi au bătut-o şi călcat-o în picioare până a murit, şi a rămas acolo până seara şi seara a dus-o cineva, fără să ştiu unde şi cine, nu ştiu de unde a fost femeia şi cum a chemat-o.
Acest lucru îl ştiu toţi oamenii din satul Ileanda Mare, căci a stat în piaţă moartă într-un şanţ până seara.
Când am scos paşaportul am mers cu el la semnat la un colonel ungur ce se afla în Ileanda Mare şi mi-a spus ca să nu mă opresc la Predeal numai la Bucureşti, căci şi acolo ne va ajunge şi ne va cunoaşte fiindcă ne-a însemnat, că – a spus colonelul – pe frontieră sunt 50.000 unguri pe care Dl. Mareşal Antonescu nu-i lasă să treacă în Ungaria şi nici acasă să meargă, ţinându-i acolo dezbrăcaţi.
Colonelul acesta era Comandantul Garnizoanei Ileanda Mare.     
17 iulie 1942          
 
Pintea Aurel (Trestia, jud. Cluj):
„Nu am avut ce să mănânc”
 
Subsemnatul Pintea Aurel, de ani 28, născut în comuna Trestia, jud. Cluj, refugiat la data de 10 Mai 1942 şi stabilit cu domiciliul în comuna Vulcan, str. Dorobanţi, No. 6/ 1 referitor la refugiul meu din Ardealul cedat declar următoarele: 
 
Eu am plecat din Ardealul cedat şi am lăsat casa, averea şi tot ce am avut, fiindcă nu am avut ce să mănânc deoarece nişte porumb pe care l-am avut mi-a rechiziţionat tot şi mi l-a plătit numai cu 20 pengo 100 kgr. şi nu ne-au dat decât 4 kgr. pe lună de persoană şi aceasta îndoit de scumpă, şi cum noi nu aveam ce să lucrăm pentru ca să câştigăm bani, nu puteam cumpăra.
Am fost pe la minele din Aghireş, ca să mă ia la lucru, şi pe Surduc, însă nu m-au luat la lucru, nu iau la lucru decât unguri.
Ioan Luca din comuna Trestia a mers la târgul din Hida cu o merţă de cereale (30 kg. grâu) şi l-au prins jandarmii din Hida, i-au luat grâul şi l-au amendat cu 200 pengo.
 
Micu Ilie (Deuş, jud. Cluj):
„Am fost ameninţat cu moartea…”
 
Subsemnatul Micu Ilie, de ani 20, de profesiune mecanic din comuna Densuş, judeţul Cluj, refugiat în 10 Octombrie 1940 şi stabilit în comuna Vulcan (în gară), judeţul Hunedoara, declar:
 
Eu am plecat din comuna mea natală, din Ardealul cedat, pentru faptul că ni s-a pus în vedere de către şeful postului din comuna Chinteni ca în 3 zile să trec în România, căci în caz contrar va fi rău de mine, de faţă fiind şi tatăl meu, cu numele Nicu Ioan, care se află şi în prezent în comuna Deuş, jud. Cluj. Am fost avertizat ca să părăsesc Ungaria în ziua de 7 Octombrie 1940 şi am trecut în 10 octombrie 1940.
Eu am fost ameninţat cu moartea de către Herembaş Miklos din comuna Deuş, jud. Cluj, ferar, acest lucru îl ştiu şi părinţii mei, data ameninţării a fost prin 28-29 septembrie 1940.
Eu am lucrat la atelierul lui Ioan Coman din Cluj, str. Regele Carol, No. 108, care a fost expulzat în termen de 3 ore şi care se află la Alba Iulia, unde are atelier.
 
Bara Teodor (Solona, jud. Sălaj):
„Ne-au interzis cu desăvârşire să vorbim româneşte…”
 
Subsemnatul Bara Teodor, de ani 29, refugiat la data de 13 Mai 1942, din comuna Solona, jud. Sălaj, şi stabilit în comuna Vulcan, str. Dorobanţilor, No. 7/ 2, declar:
 
Eu m-am refugiat din teritoriul cedat pentru că nu am mai putut suferi mizeria, şi anume:
- Am fost concentrat la Compania 23 pionieri din Mişcolţ de la 23 Ianuarie 1942 până la 23 Martie 1942 şi în care timp mi s-a aplicat un regim de nesuportat; ne-a ales pe români separat de unguri, pe care ne-au cartiruit în oraş şi aproape în fiecare noapte făceau alarmă cu noi.
Ne-au interzis cu desăvârşire să vorbim româneşte, chiar nici în afară de program, dacă ne auzeau spunând câte un cuvânt, eram înjuraţi cu fel de fel de înjurături murdare şi „Olah”…
Am primit pachete de afară şi un Zaslos cu numele de Ruskoi Istvan a venit în dormitor şi toate pachetele ni le-au aruncat afară şi ne-au dat ordin să nu păstrăm pachete, căci ne leagă de stâlp.
- În 23 Martie când m-am desconcentrat, am mers la lucru la mina din Surduc, judeţul Sălaj, unde lucrasem şi înainte de desconcentrare şi 15 zile nu am primit nici un gram de făină şi nici alte alimente, de la mină mă trimiteau la primărie, de la primărie la mină, şi în felul acesta şi-au bătut joc de mine şi nu mi-a dat făină 15 zile, încât era să mor de foame.
În comuna mea, Solona, deşi nu este nici un ungur în comună, totuşi, nu avem şcoală românească şi au instalat şcoală maghiară de Stat, unde ne-au trimis 2 învăţători care învaţă copiii nu mai ungureşte şi i-au oprit la şcoală să mai vorbească româneşte.
În luna Mai, pe la început, armata maghiară a rechiziţionat din comună de la mine toate cerealele, încât nu a lăsat nici un kg., şi după aceea le da câte 4 kg. făină om pe lună, s-a întâmplat de destule ori că a trecut luna şi nu le-a dat nici această raţie.
Ungurii nu se plângeau că nu au ce să mănânce, căci ei aveau întotdeauna, cred că ei primeau pe ascuns, sau că de la ei nu au rechiziţionat tot.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter