18.02.2016,  23:10:34 | 1 comentariu | 1265 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Joi, în prezenţa a numeroase personalităţi, a demarat un parteneriat între Universitatea din Petroşani şi IŞJ Hunedoara
de Corneliu BRAN
Aulă plină joi, începând cu ora 14:00, în Dealul Institutului. Sute de elevi de liceu şi studenţi, împreună cu cadre didactice din partea liceelor prezente şi, fireşte, din partea instituţiei de învăţământ superior gazdă, au ţinut să participe la ratificarea Acordului de parteneriat încheiat între Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Universitatea din Petroşani.
 
Prezenţi din spectrul celor două părţi implicate, care au şi luat pe rând cuvântul de la microfonul prezidiului, au fost rectorul universităţii, Marius Marcu, şi Maria Ştefănie, inspector general şcolar. Dintre invitaţii de marcă, martori ai evenimentului, care de asemenea au vorbit asistenţei, trebuie amintiţi doamna Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, actualmente preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Senatul României, şi Mihnea Costoiu, fostul ministru al Educaţiei, actualmente rectorul Politehnicii Bucureşti, instituţie de învăţământ superior cu care Universitatea din Petroşani are de multă vreme relaţii de parteneriat şi colaborare în activitatea de cercetare sau în derularea unor proiecte.
Cam toată acţiunea s-a derulat sub incidenţa discursurilor adresate la microfonul de la prezidiu, rând pe rând vorbitorii încercând să atragă atenţia asupra importanţei acestui parteneriat, atât pentru învăţământul superior de la Universitate, cât şi pentru liceele din judeţul Hunedoara. Pe larg, rectorul Marius Marcu a dat citire obiectivelor stabilite în acordul de parteneriat semnat joi, 18 februarie, de cele două părţi, dând apoi şi câteva informaţii legate de convenirea celor puse pe hârtie de cele două părţi implicate.
„(...) Dezvoltarea activităţii de cercetare şi inovare este un obiectiv al acestui parteneriat încheiat şi are în vedere: identificarea căilor de cooperare în vederea dezvoltării cercetării ştiinţifice şi a transferului tehnologic; intensificarea activităţilor în sistemele alternative de instruire prin educaţie non-formală, asistenţă tehnică în cadrul laboratoarelor de lucru, consultanţă ştiinţifică etc. Perfecţionarea activităţii didactice de formare profesională a elevilor este un alt obiectiv trasat, care are în vedere: aprofundarea cunoştinţelor şi dobândirea de noi competenţe prevăzute în curriculă, prin plasarea elevilor în situaţii ipotetice sau reale de producţie (...). Intensificarea rolului Inspectoratului Şcolar Judeţean, prin intermediul liceelor partenere, în procesul de formare a elevilor, prin stabilirea unui dialog permanent între inspectorat, respectiv liceu şi universitate/ facultate, respectiv departament”, a precizat printre altele, citind obiectivele şi activităţile comune între cele două entităţi educaţionale prevăzute într-un înscris din anexa parteneriatului. 
Cuvântul doamnei inspector general şcolar Maria Ştefănie a fost deosebit de interesant, tinerii din sală fiind foarte plăcut impresionaţi de discursul fostei absolvente în masterat de la Universitatea din Petroşani, de la care noi am reţinut însă partea cu „copacul care trebuie sădit” şi care peste ani va adăposti la umbră pe cei care azi fac treaba asta. Asta pentru că, mai târziu, în cuvântul Ecaterinei Andronescu am regăsim tot cam această idee, dar cu un alt înţeles, şi mai cu tâlc, în sensul că e bine să se sădească un pom, dar el să fie roditor, pentru că acela ce-i culege roadele după ce l-a plantat, peste ani şi ani, e mult mai avantajat decât cel care nu culege roade dar stă la umbră, politicianul şi profesorul de excepţie îndemnând mai apoi tinerii prezenţi să înveţe şi iar să înveţe, să încerce să ajungă mai deştepţi prin carte şi studiu, ca să poată reuşi după ce vor pleca de pe băncile şcolii mai uşor în cariera profesională şi în viaţă.
Tot Ecaterina Andronescu i-a propus public rectorului Marius Marcu un parteneriat între Universitatea Bucureşti şi Universitatea din Petroşani, mergând mai departe cu ideea ca exemplul de parteneriat dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara şi Universitatea din  Petroşani să se extindă la toate inspectoratele şcolare judeţene din ţară, din acestea având de câştigat şi unii, şi alţii, dar mai ales absolvenţii de licee şi cadrele didactice din universităţi.
„Noi, cei care lucrăm în învăţământul superior, suntem conştienţi de faptul că performanţa noastră este strict legată de performanţa doamnelor şi domnilor profesori din învăţământul preuniversitar. Dacă noi pe dumneavoastră nu vă sprijinim să aveţi resursele să creşteţi această performanţă, n-avem nici noi nicio şansă în sălile noastre, în amfiteatrele noastre, în sălile de curs, de seminarii sau în laboratoare. Nu putem să construim pe ceva ce nu are fundaţie, de aceea, din punctul meu de vedere, învăţământul preuniversitar trebuie sprijinit permanent de către toate universităţile româneşti care sunt atente la evoluţia lor şi la performanţa lor academică. Vă felicit, domnule rector, vă felicit doamnă inspector general că aţi luat decizia aceasta să încheiaţi un parteneriat şi sunt convinsă că puteţi adăuga la acord şi alte completări. De exemplu, aş vedea mobilitatea cadrelor didactice. Şi dumneavoastră, doamnelor şi domnilor profesori, din preuniversitari, să veniţi să susţineţi un curs, o lecţie de laborator sau un seminar studenţilor, fiind un lucru pozitiv, deoarece înţelegeţi astfel mai bine nivelul universităţii şi întorcându-vă la clasă veţi şti apoi cum să ridicaţi ştacheta exigenţei dumneavoastră. Este o invitaţie în egală măsură şi pentru profesorii din universitate, să meargă şi ei în licee. Nu cred că este o cădere a galoanelor de pe umeri, dimpotrivă, este o situaţie de normalitate, astfel încât şi elevii să se acomodeze încă din liceu cu pretenţiile academice, de câştigat având toată lumea”, s-a adresat, printre altele, fostul ministru Andronescu profesorilor prezenţi în Aulă.

Comentarii articol (1 )

#1 Alin Popescu03.05.2016,  08:45:27
Pare a fi un document demn de pus intr-un muzeu!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter