Sunt împinşi pe punte nefericiţii pasageri: câţiva bugetari, ce-au mai rămas vii dintre pensionari, un mic negustor, câteva femei şi niscai copii, aleşi să „reprezinte” Poporul român şi, dacă se va putea, să-i conserve sămânţa de la pieire. Reţeta lui Noe fusese mai diversificată: deh, alte vremuri...

Urcă şi echipajul: numeros şi preponderent feminin. Reporterii de pe mal observară că la pupa vor fi multe femei frumoase. Unul de la antene chiar strigă: „Nea Băse, ce facem, dom’ le, cu atâta feminet mişto, se ştie că femeia frumoasă are, mai degrabă, mintea scurtă!”. „Nicio grijă, ochi umezi, răspunse Cârmaciul, eu conduc!”.

Când să sune duda, madam Lenţi descoperi că-şi uitase pe mal cufărul cu poşete! Cârmaciul îi dădu brânci micuţului timonier: acesta, în fugă, se întoarse cu preţiosul sortiment!

Când iar să se simtă gust de sirenă, şi Roberta cea multă observă cu graţie că-şi uitase... numărătoarea! Asudat, dar cu conştiinţa misiunii îndeplinite, micul timonier se întoarse cu ea, cu numărătoarea, desigur, în dinţi! Un alt reporter obraznic de pe mal nu-şi putu stăpâni, dracului, pornirea să nu strige: „Comandante, dar unde-s merindele?!”. Cârmaciul răspunse scurt: „În cală!”. „Alea două butoaie cu varză murată şi vreo cinci saci de rumeguş pentru o călătorie atât de lungă?!”, insistă nesimţitul. „Nu duceţi voi grija, răcni Comandantul, la timonă e şi coniac, whisky suficient şi icre de Manciuria! Iar plebea va mânca mai puţin: e austeritate! Că doar nu i-am adus la îngrăşat!”.

În afară de echipaj şi de nefericiţii pasageri, în cală şi în toate cabinele stau şobolanii. Mari, graşi, inteligenţi. Comandantul îi ştie, dar face pe niznaiul, dintr-un exces de pudoare. Totuşi, din alt exces, de şiretenie, întreabă, cu voce tare, ca să audă reporterii de pe mal: „Nu-i aşa, guzgan de asfalt, Umbră…escu, că nu mă cunoşti?!”. „Nu vă cunosc, tovarăşe comandant, nu v-am văzut niciodată, nici când n-aţi lovit în stomac, nici în plex!”.

Totul e pregătit. Cârmaciul iese pe,  mă rog, pe ce iese: „Să trăiţi bine!”, dă semnul de plecare. Cronicarii vor stabili cui au fost adresate nemuritoarele cuvinte: şobolanilor din cală, nenorociţilor de pe punte sau reporterilor rămaşi pe mal. Important e că... corabia (pardon de băsefonie!) se urneşte. Scârţâie din toate încheieturile. Căci, din ce-aţi vrea să scârţăie o corabie veche, tocmai bună de casat, şi condusă de un cârmaci şi mai bun de casat?!

În acea dimineaţă, de toamnă, iarnă, vară sau primăvară era frig. Şi ceaţă. Ca în toată istoria acestui popor frumos dar nefericit!