03.11.2011,  20:40:35 | 0 comentarii | 424 vizualizari
De sărbători aveţi grijă cui deschideţi uşa! / Nu întotdeauna Moş Crăciun e cel bun!
de Corneliu BRAN

De fiecare dată în preajma sărbătorilor de iarnă, mulţi dintre cei certaţi cu legea profită de naivitatea unora, bazată pe bună credinţă, încercând să mai dea un „tun”, ca să-şi împli­nească poftele. Poliţia este şi ea pe fază în această perioadă şi în timpul marilor sărbători, atunci când tot românul petrece sau este plecat de-acasă pe la prieteni sau rude.

Două întâmplări ne-au făcut să scriem acest material, ambele figu­rând probabil în înscrisurile poliţiei, cel puţin deocamdată, cu „autori necunoscuţi”. Asta, bineînţeles dacă cei care au păţit-o au făcut şi vreo plângere la poliţie, pentru că dacă respectivii n-au făcut aşa ceva, atunci oamenii legii nu au de unde să viseze ce s-a întâmplat. Eventual află acum şi probabil vor fi şi mai prudenţi în perioada imediat următoare, deoarece aproape sigur respectivii vor mai „opera” în acest mod. 

 

„Primiţi cu colinda?”

Una dintre metodele cele mai frecvente aplicate de hoţi, în aceste zile, este tradiţionala colindă românească cântată pe la uşi. Dar nu de prieteni, vecini, sau rude apropiate ci de mici borfaşi, care cu acest prilej încearcă şi clanţele uşilor oamenilor. Metodele sunt două. Prima dintre acestea se produce în felul următor: sunt trimişi într-o scară de bloc doi-trei minori, care „citesc” apartamentele unde există persoane de bună credinţă, dar în general naive, care habar nu au ce li se pregăteşte. În general, sunt vizate persoanele singure şi bolnave sau bătrânii. Odată deschisă uşa, copiii respectivi „citesc” toate detaliile, după care odată ajunşi afară, toarnă tot celui care i-a trimis prin scară. Apoi, respectivul nu are decât să îşi pună un plan la bătaie, reuşind de cele mai multe ori să prostească victima, sau chiar să intre în casă cu forţa şi cu violenţă să fure ce are de furat.

Acest lucru s-a întâmplat la Petroşani, zilele trecute, prin mai toate scările din zona „Hermes” circula un grup de copii, care jos era aşteptat de doi adulţi. La un moment dat unul dintre copii a rostit cu voce tare: „Este un bătrân singur acasă, care stă cu uşa deschisă!”. Unul dintre cei doi maturi încearcă să-l domolească: „Vorbeşte bă mai încet…”, după care îi zice:

„Spune-mi unde este mai exact…”. Din păcate, martorul nostru nu a putut să audă şi restul convorbirii, deoarece grupul respectiv a plecat din zonă, spre strada Dragalina.

Alţi trei tineri, care probabil nu aveau nicio treabă cu colindatul, au fost semnalaţi în blocurile de pe strada Avram Iancu, dar şi pe strada 1 Decembrie 1918, aviz poliţia română! 

 

Atenţie la hoţii de plase şi sacoşe!

O altă metodă în această perioadă este urmărirea în locurile aglomerate a victimelor, mai ales a celor cu multe bagaje sau sacoşe, ori genţi. Sunt vizate în general gările şi autogările, înainte de Crăciun sau de Anul Nou, deci exact în perioada în care trenurile şi autobuzele sunt aglomerate de călători, dornici să plece în scurte sejururi de sărbători, dar şi pieţele sau centrele comerciale aglomerate.

Modul de operare este foarte simplu: se pândeşte victima cu bagaje, iar când aceasta le lasă jos, nesupravegheate, hoţul merge calm, ia bagajul şi pleacă. În cele mai multe astfel de cazuri ei nu sunt observaţi de nimeni din cauza aglo­meraţiei şi a indiferenţei oamenilor. Pentru că trebuie să spunem, din păcate mai sunt şi concetăţeni laşi şi de o prostie feroce, care chiar dacă văd ceva, nu se bagă, preferă să tacă, că doar „n-o să-mi fac belea singur”.

Săptămâna trecută, unui cetăţean din judeţul Alba i-a fost furată o geantă mare chiar din autogara Petroşani, într-un loc unde la acea oră erau peste 40-50 de persoane, care aşteptau să plece spre Cluj sau Bucureşti. Omul avea trei genţi, două plase şi o valiză şi venise cu porcul de Crăciun la nişte rude, cărora le promisese acest gest încă din vară, în urma unor datorii morale mai vechi. Coborât în autogară omul şi-a dat seama că nu poate căra bagajele singur, astfel că a vrut să caute un taxi sau vreo ocazie. Cum nu era de-al locului, nimeni nu-l cunoştea, aşa că n-a avut cui să lase grija bagajelor. „N-o fi foc dacă le las lângă perete un minut-două, până caut o maşină”, s-a gândit omul. Foc n-a fost dar fără geanta mare a rămas… practic şi fără jumătate de porc! Astfel că neamurile sale s-au mai ales cu jumătate de porc, iar omul nostru cu păţania. Foame mare, ce să zicem…

Nu ne rămâne decât să vă spunem în încheiere, încă o dată, aveţi grijă cu borfaşii în această perioadă, iar celor de la poliţie să mărească efectivele în zonele aglomerate din aceste trei zile, cât au mai rămas până la Ajunul Crăciunului. Numai aşa se pot reduce acest gen de infracţiuni: cu ochii căscaţi şi cu pază multă.

 



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter