20.03.2016,  19:56:20 | 1 comentariu | 1123 vizualizari
Am trăit să o vedem şi pe asta / Pesediştilor petrileni plini de bani le e frică de… Buium
de Corneliu BRAN
Validarea consilierului liberal Cristian Buium a fost un punct firesc de pe ordinea de zi.
Ca demagogi ce sunt, consilierii PSD au votat împotrivă, arătând că le este frică de Buium.
 
Aceasta este o mostră vie de amestec în treburile altui partid de către pesedişti. Ei au avut ca principal argument că Buium a ţinut, cândva, să-şi dea demisia din PNL. Bun, dar dacă s-a revenit, şi Buium nu a mai plecat, iar legea prevede că următorul de pe listă este cel care va lua locul unui consilier local plecat din partid, în cazul de faţă fiind acest domn Buium, care-i problema? Este ca şi cum liberalii s-ar întreba de ce Gheorghe Bobar, care a fost condamnat că a fost prins beat la volan, conduce activitatea organizaţiei PSD Petrila, deşi poate n-ar trebui, ţinând cont de aspectul moral/ penal al problemei. În fond, pesediştii decid cine le e şeful de organizaţie, şi nu decid liberalii sau alţii din afara organizaţiei. Aşa şi aici, dacă liberalii au decis, dacă Buium este de acord că vrea să devină pentru câteva luni până la alegeri consilier local, care e proble­ma pesediştilor?
Vă spunem noi: validarea lui Buium ar fi adus un vot în plus pentru tabăra liberală în consiliu local, ca atare un echilibru în votarea anumitor proiecte care nu le convin părţii adverse. Şi de aici s-a dat totul peste cap, planul social-democraţilor petrileni fiind să-l şicaneze cât mai mult pe primarul liberal şi, dacă se poate, să dea prin aceasta, cetăţenilor oraşului, ideea că „uite, noi suntem cei care conducem oraşul, ideile noastre sunt bune, noi suntem şefii şi voi să ne votaţi pe noi în iunie că suntem cei mai buni”. Ce nu ştiu pesediştii este că deja populaţia Petrilei s-a cam săturat ca de mere acre de acţiunile lor, multe fără niciun orizont, a se vedea în primul rând neparticipările de la şedinţe în mod voit, care au adus un plus de imagine negativă reprezentanţilor acestui partid, dar şi o stagnare a anumitor proiecte utile pentru oraş.
Consilierii Ion Temneanu, Doiniţa Bălănesc, Ilie Matei, Cornel Preda sau primarul Ilie Păducel, ca şi juristul Vărgatu au adus argumente foarte bune în favoarea acestui proiect. Doar că cei şase consilieri locali pesedişti plus viceprimarul pesedist şi consilierii aşa-zişi „independenţi” Ţurcaş şi Ghiura nici n-au vrut să audă, totul fiind stabilit cu mult înainte cum să se voteze. De altfel, planul a fost dat de gol la începutul şedinţei, când, tam-nesam, pe un argument pueril, preşedintele de şedinţă, distinsa şi eleganta doamnă Dragomir, consilier PNL, a fost schimbat cu... Vasilică Jurca.
Fireşte că ordinul prefectului şi legea vor face lumină în acest caz, iar consilierii locali pesedişti, în frunte cu Jurca şi Bobar, vor trebui să accepte situaţia ca acest liberal, Cristian Buium, să fie pus în funcţia legală de consilier local. Se mai trage însă de timp de către cei amintiţi, fără a se cunoaşte faptul că cetăţenii vor taxa la votul din iunie aceste şicane copilăreşti şi de-a dreptul fără relevanţă pentru comunitatea locală, chestiuni mărunte, fără semnificaţie de care sunt în stare pesediştii petrileni. Care, în loc să-şi pună mintea la contribuţie în scopuri într-adevăr nobile şi utile pentru cetăţeni, se ocupă cu cioace demne de mintea unuia dovedit că a vândut ţigări netimbrate. Care se mai şi dă în consiliul local „cinstea întruchipată”, calculând, vezi Doamne, la fiecare proiect, „pe ce se duc banii oraşului”... Măi, să fie. Halal „echipă”!


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (1 )

#1 Dănuț B20.03.2016,  23:32:37
Asta ,miroase a propagandă PD-L -PNL, ADICĂ PROPAGANDĂ BĂSISTĂ. Vă întrbați, cum într-o democrație, un partid politic își exprimă dreptul de a vota pentru sau împotrivă. ??? Atenție : CLAR , NU ÎMPOTRIVA PETRILENILOR . Ca pe vremea STALINISMULUI, când erai pus la COLȚ, dacă AVEI alt punct de vedere democratic , decât al celor care "MARCHEAZĂ BANUL". Personal îl simpatizez , pentru realizările extraordinare din Petrila ,pe PRIMARUL ILIE PĂDUCEL, CARE ESTE UN MODEL, DE PRIMAR. Dar mai lăsați și opoziția democrată să se exprime. Înțeleg că și VICEPRIMARUL JURCA VASILICĂ, ARE UNELE CONTRIBUȚII ȘI MERITE PENTRU PETRILA. MAI DEGRABĂ AȚI VEDEA , ALTE INSTITUȚII CARE AU DISTRUS ȘI DISTRUG VALEA JIULUI, INCLUSIV PETRILA, DIN PUNCT DE VEDERE A MINERITULUI. DESPRE CEI DE LA JUDEȚ ,CARE NU AU MIȘCAT UN DEGET PENTRU NOI, CE SĂ MAI ZICEM ??? Nu A OBSERVAT NIMENI ???


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227







Publicitate
Newsletter