21.03.2016,  19:31:13 | 0 comentarii | 1257 vizualizari
În urmă cu 30 de ani / Cinci cercetători petroşeneni au murit în explozia de la Mina Vulcan
de Ziarul Vaii Jiului
La 22 martie 1986, urmare a unui ordin stupid şi cinic, sunt siliţi să intre în subteranele minei Vulcan, pentru a ancheta cauzele exploziei din ziua precedentă, cercetătorii: prof.univ.dr.ing. Constantin Teodorescu - directorul Centrului de Cercetări pentru Securitate Minieră Petroşani (C.C.S.M. Petroşani), ing. Mihai Pătraşcu, drd.ing. Dumitru Ionescu, drd. ing. Francisc Bana şi ing. Mihai Nicolae Pusac. În afară de aceşti cercetători, mai mor în cea de-a doua explozie de la mina Vulcan încă 3 persoane: ing. Ioan Eckart - inginer şef securitate minieră I.M. Vulcan, Gheorghe Savin - maistru minier I.M. Vulcan şi Danciu Petru Roman - locotenent de Securitate. Bilanţul negru al acestei zilei de 22 martie: 9 morţi.
xxx
Dacă în cazul exploziei de la Mina Livezeni din 29 noiembrie 1980 tot s-a mai scris câte ceva, „Steagul Roşu” a tăcut mâlc în cazul exploziilor de la Mina Vulcan. Doar jumătatea de pagină de necrologuri publicate la 25 martie a rămas mărturie peste timp a tragicelor dispariţii ale lui Constantin Teodorescu (6 necrologuri, din partea familiei, C.C.S.M., I.C.P.M.C., fam. Virgil Costinaş, bibliotecii Institutului de Mine, vecinilor), ing. Mihai Pătraşcu (3 necrologuri - familia, colectivul C.C.S.M şi I.C.P.M.C.), ing. Dumitru Ionescu (două necrologuri - familia şi C.C.S.M.) şi drd. ing. Francisc Bana (5 necrologuri). În toate necrologuri nu este amintit faptul că cercetătorii şi-au pierdut viaţa într-o explozie. Iată un exemplu de necrolog: „Colectivul de oameni ai muncii din cadrul C.C.S.M. Petroşani anunţă cu adâncă durere şi profundă compasiune încetarea fulgerătoare din viaţă a celui care a fost/ Prof.univ.dr.ing. Teodorescu Constantin, director al C.C.S.M., specialist de înaltă valoare tehnică şi ştiinţifică în activitatea de cercetare din minerit/ Marcaţi profund de greaua pierdere, adresăm sincere condoleanţe familiei îndoliate. Omenia şi dragostea pentru colectivul pe care l-a condus cu atâta competenţă şi dăruire vor rămâne neşterse în amintirea tuturor”.
Continuăm cu investigaţia făcută de regretatul ziarist Dorin Gheţa, inginer la bază, publicată la începutul anului 1990 în „Zori Noi”, sub titlul  „Adevărul despre exploziile de la Vulcan din martie ’86 şi septembrie 1989”:
„Căutând adevărul despre cea de a doua explozie de la IM Vulcan, care a avut loc la 22 martie 1986, tot în aceeaşi zonă, la 24 ore după prima, am avut o surpriză: explozia a fost anchetată şi analizată împreună cu cea din 21 martie, fiind cuprinsă într-un singur proces verbal. Nici dosar la judecătorie nu există. Nu a fost întocmit un astfel de dosar. Vă prezentăm câteva extrase din dosarul existent”, astfel este prefaţat episodul III al serialului, publicat la 21 ianuarie 1990:
„22 martie
În urma exploziei din 21 martie ’86 a fost necesară montarea unei noi instalaţii de aeraj parţial, refulant, pentru abatajele din partea estică, care a fost pusă în funcţiune la ora 6,00, în ziua de 22 martie ’86. Deoarece această instalaţie nu asigura debitul de aer proaspăt proiectat, a fost îmbunătăţită alimentarea cu aer şi s-au prelungit coloana de aspirare din curentul de aer proaspăt şi cea de refulare, lucrări care s-au terminat în jurul orei 13,00.
După asigurarea funcţionării normale a instalaţiei de aeraj parţial, concentraţiile de gaz metan s-au diminuat treptat şi relativ rapid. Prin funcţionarea instalaţiilor din sistem refulant, s-a realizat un aport sporit de aer proaspăt, cu presiuni ridicate şi conţinut normal de oxigen, care ar fi putut să reactiveze un focar ce a existat în stare mocnită, produs de explozia din 21 martie 1986.
xxx
Explicaţia faptului că acest focar mocnit nu a fost depistat de către echipele de salvatori, care au acţionat în zonă pentru evacuarea victimelor şi montarea instalaţiilor de aeraj parţial, rezidă în aceea că acesta a existat în porţiunea de galerie necontrolabilă. 
xxx
În concluzie, evenimentul soldat cu accidentul colectiv de muncă produs la 22 martie 1986 a fost o explozie de gaz metan iniţiată de un focar existent în zona puternic presionată a fostei galerii de aeraj a panoului 9 (partea estică) din stratul 7. (…)”.
Din episodul al IV-lea, publicat la 25 ianuarie, aflăm o a doua concluzie a anchetatorilor referitor la explozia din 22 martie:
„În procesul verbal de anchetare a celor două explozii de la Vulcan, la capitolul III, Cauzele accidentelor de muncă, se mai trage o concluzie, pe lângă cea prezentată anterior: În concluzie, accidentul colectiv de muncă produs la 22 martie a.c. a fost generat de faptul că s-a subapreciat starea de pericol, neintuindu-se prezenţa de noi surse remanente, ce ar fi făcut posibilă iniţierea unei noi explozii. Numărul mare de victime se explică prin aceea că în zona avariată s-au aflat şi persoane ce nu au avut atribuţii legate direct de lichidarea evenimentului din ziua precedentă”.
Această concluzie declanşează furia ziaristului Dorin Gheţa, care îi prezintă pe cei care, chipurile, nu ar fi avut nicio competenţă în domeniu: „Să îi prezentăm pe cei care au subapreciat starea de pericol şi au fost lipsiţi de intuiţie: profesor dr.ing. Constantin Teodorescu, directorul C.C.S.M., fost ani de zile şeful disciplinei de protecţie a muncii din cadrul Institutului de mine din Petroşani şi a cărui teză de doctorat avea ca temă focurile de mină; ing. Mihai Pătraşcu, şeful laboratorului aeraj-metan-focuri, inginer cu o vechime, în meserie, de peste 35 de ani, cunoscut nu numai în ţară, ci şi peste hotare pentru înaltul nivel de pregătire profesională; ing. Dumitru Ionescu, cercetător în domeniul metanului, numit între prieteni Ionescu metan, ceea ce spunea multe despre cunoştinţele pe care le deţinea; ing. Mihai Pusac, specialist în domeniul electromecanicii, şi ing. doctorand Francisc Bana. Aceştia sunt o parte dintre cei care făceau parte din comisia de specialişti ce urma să analizeze la faţa locului cauzele primei explozii, şi au murit la datorie”.
În încheierea episodului al patrulea, Dorin Gheţa evocă o vizită a două doamne, rămase văduve după tragicul accident: „Într-o vizită făcută la redacţia ziarului nostru, doamna Ana Teodorescu, soţia prof.dr.ing. Constantin Todorescu, împreună cu doamna Adela Pătraşcu, ne spuneau printre altele: Nu dorim o redeschidere a procesului, doar memoria lor, a tuturor, să rămână nepătată de vreo umbră de suspiciune, privind pregătirea profesională. Aceeaşi dorinţă am reţinut şi din partea soţiei fostului inginer şef cu securitatea minieră, la IM Vulcan, ing. Ioan Eckart. (…)”.
La 1 februarie este publicat ultimul episod din serialul „Adevărul despre exploziile de la Vulcan din martie ’86 şi septembrie 1989”:
„Sing. Eugen Bicskei, serviciul de protecţia muncii din Combinatul minier Valea Jiului: Conform ordinului primit de la inginerul şef cu securitatea minieră al Combinatului, ing. Iosif Remete, împreună cu inginer Petre Iosip, electromecanic, m-am dus la mina Vulcan în 22 martie, dimineaţa, să ajutăm la materializarea programului stabilit pentru înlăturarea efectelor primei explozii. 
Am intrat în mină împreună cu Ioan Eckart, inginerul şef cu securitatea minieră de la IM Vulcan, să facem un control al zonei afectate. În urma măsurilor luate, concentraţiile de metan au început să scadă de la 45 la sută la 34 la sută, tinzând spre limita superioară de explozibilitate. (…) Am spus salvatorilor să părăsească zona, eu fiind ultimul care am părăsit zona periculoasă. În dreptul zonei unde era telefonul cu suprafaţa am întâlnit o comisie tehnică şi pe dr.ing. Constantin Teodorescu, directorul C.C.S.M., ing. Iulian Filip, inginerul şef al minei, şi ing. Traian Avramescu, inspectorul şef de la IPPTM, filiala Petroşani. Era în jurul orei 11,30-12. Am rămas singur un timp cu dr.ing. Constantin Teodorescu. Discuţia a fost scurtă: Ce facem, domnule profesor?, că îl avusesem profesor la Institutul de mine din Petroşani. Situaţia este proastă. Era abătut. Sta pe gânduri! A dat un singur răspuns: Nu sunt convins că sursa este împuşcarea! Şi a tăcut.
Am aflat că sunt programat schimbul III la aceeaşi mină. L-am anunţat şi pe Ioan Eckart, rugându-l să mă însoţească la suprafaţă. Noi ne terminaserăm misiunea. Nu a ieşit. A spus că mai rămâne cu comisia de specialişti. Se făcuse deja ora 13. La 14 am ajuns la comandamentul de lichidare a avariei, condus de ing. Cristian Dinescu, directorul tehnic al minei Vulcan, la care i s-a întrerupt legătura telefonică pe care o avea cu subteranul. La foarte puţin timp s-a comunicat că la staţia de ventilatoare iese fum şi s-a auzit o bubuitură. Am intrat din nou în mină cu inginerul şef cu securitatea minieră a Combinatului. Am aşteptat la puţul orb nr. 3 sosirea salvatorilor. Era aproximativ ora 16,30. Am pătruns în zonă până în dreptul nişei unde am întâlnit prima victimă. Ce vreau să subliniez. Până la ora când am ieşit din mină prima dată, înainte de a doua explozie, nu am auzit pe nimeni că va intra în zonă. 
A doua precizare: nimeni nu m-a întrebat nimic, nu mi-a luat nici o declaraţie, parcă nici nu aş fi fost în zonă.
N.R. În numărul următor, declaraţia ing. Traian Avramescu, surprins în zonă de cea de-a doua explozie şi scăpat de la moarte ca prin urechile acului”. Din păcate, nu am mai găsit în colecţia „Zori Noi” declaraţia ing. Traian Avramescu.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 10 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter