21.03.2016,  19:33:04 | 2 comentarii | 1227 vizualizari
Adrian Cotea (şef de grupă salvatori în 1986): „Când flăcările acelea vin spre tine zici că vezi infernul!”
de Gheorghe OLTEANU
Adrian Cotea era, în 1986, lăcătuş la sectorul de transport şi şef de grupă la salvatori. Îşi aminteşte de parcă a fost ieri ziua de 22 martie a acelui an. Era aproape de două după amiaza, iar salvatorii din schimbul I mergeau la staţia de salvare de la orizontul 420 când s-au întâlnit cu membrii comisiei care atunci coborâseră în subteran.
 
În schimbul I
salvatorii avuseseră de efectuat lucrări specifice muncii lor. Morţii fuseseră deja scoşi de către colegii lor care lucraseră în schimburile al II-lea şi al III-lea ale zilei anterioare, cea în care avusese loc prima explozie. Au terminat şi se duceau spre baza lor din subteran. Ajunşi la planul benzii au zărit lumina mai multor lămpi de miner. Erau ale celor din comisie. Când au fost în faţa şefilor, băieţii au salutat politicos şi, după ce i-a raportat ce au executat, Adi Cotea le-a cerut permisiunea să se retragă. Da, cum să nu! îşi aminteşte el că i-a răspuns domnul dr. ing.Teodorescu. S-au despărţit, iar salvatorii s-au îndreptat spre firida lor.
 
„Am lăsat aparatul
(de salvare n.a.) lângă armătură şi am luat pe mine bluza de salopetă”, îşi aminteşte Adi. Acesta a fost marele lui noroc, a recunoscut el mai târziu. Era, cu colegul său Georgel Lascăr, în afara firidei atunci când s-a produs nenorocirea. A simţit, mai întâi, o depresie. Preţ de o fracţiune de secundă. Şi-a dat seama ce e şi a apucat să strige: „Georgele, explozie!”. Flacăra de foc venea spre ei pe tot profilul galeriei. Casca i-a zburat de pe cap, dar a apucat să-şi acopere ochii. A simţit cum este dat la pământ. „Sunt patru fenomene care se petrec în viteză în astfel de cazuri, mi-a explicat Adi. Mai întâi este flacăra, urmată de suflul exploziei. După care vine unda de şoc care nimiceşte totul în calea ei!”. 
 
În cădere a ajuns cu burta
pe linia de vagoneţi. Era lucid. Nu se zărea nimic în jur. Era  numai praf. Şi-a pipăit hainele, ca nu cumva să i se fi aprins. S-a ridicat în picioare şi a vomat. Praful îl îneca. Nu se vedea decât la 20 de centimetri, aşa de mult praf era. De abia respira. A început să strige după ajutor. Sunt Cotea, mă aude cineva? Dar nu venea niciun răspuns. Atunci a stat şi-a chibzuit. Şi-a dat seama că singura şansă de scăpare o are doar dacă ajunge la macazul liniei  pentru vagoneţi. Ştia că aceasta este undeva la 5-7 metri. A pornit pe burtă, pipăind. Când a ajuns la macaz s-a simţit ca şi când L-ar fi prins pe Dumnezeu de picioare. Dacă o lua în sens invers, era pierdut. Era condamnat la moarte. 
 
„Trebuie neapărat să
intru într-o zonă curată, se gândea el tot timpul, ca să mă găsească oamenii. Nu simţea că era ars. A ajuns în rampa puţului şi a sunat. I s-a zis să urce pe scările puţului. Tot pe acolo scăpaseră şi colegii salvatori care intraseră în schimbul al II-lea, ca să-i înlocuiască pe ei. A ajuns la ziuă, la capătul galeriei, dar nu a urcat în salvare până când nu i s-a permis să-i telefoneze soţiei sale Luminiţa. Se pusese interdicţie la dat telefoane, dar, după ce a ridicat şi el vocea, i s-a dat voie. „Fii liniştită, trăiesc!”, atât i-a spus. Când salvarea a ajuns în faţa fostei miliţii, pe unde-i acum Penny, şoferul a văzut că o femeie se opreşte în faţa maşinii. E soţia mea, ia-o, că nu pleacă de acolo! Aşa a ajuns Luminiţa să-şi însoţească bărbatul la Spitalul  de Urgenţă din Petroşani.
 
La spital a fost consultat
şi întrebat dacă are dureri. Atunci i-a trecut prin minte că, dacă nu dădea jos aparatul de salvare, nu mai era nimic întreg din el. Aparatul fusese găsit făcut zob. La blocul operator a fost curăţat şi pansat. „Când am ajuns în salon am văzut albastru, îşi aminteşte Adi Cotea. Eram la reanimare”. Ţine minte că, după ce-a ieşit din spital, directorul Bocan este cel care l-a ajutat să ajungă la spitalul din Hunedoara, ca să rezolve probleme legate de urinare. „Uşa mea îţi este deschisă, i-a zis atunci directorul, şi să mă ţii la curent cu starea ta!”. Bocan ţinea la salvatorii minieri, fiindcă ei sunt cei care salvează locurile voastre de muncă, le spunea el minerilor.
 
La o lună sau două
după ce-a ieşit din spital era cu soţia în Piaţa Agroalimentară din Petroşani. Nu i-a fost greu să-şi dea seama că doi tipi erau permanent pe urmele lui. I-a mirosit. Erau securişti. La un moment dat s-a oprit şi s-a dus la  ei. „De ce mă urmăriţi? i-a întrebat direct. Fiţi atenţi, mă duc la domnul Cherciu şi am să-i spun asta!”. Colonelul Cherciu, şeful Securităţii din Petroşani, fusese şi el rănit în explozie şi stătuse internat în aceeaşi perioadă cu Adi Cotea. Nu o dată, colonelul a jucat şah cu el sau cu Georgel Lascăr, în rezerva spitalicească în care era tratat. S-a ţinut de cuvânt şi a mers la sediul Securităţii. „Eu de aici nu plec până ce nu vorbesc cu domnul Cherciu!”, i-a zis ofiţerului de serviciu. Colonelul a ieşit din birou, s-a dus la el şi l-a ascultat. „Vă promit că nu se va mai întâmpla!”, l-a asigurat colonelul de securitate după ce Adrian Cotea i s-a plâns că este urmărit. Şi, într-adevăr, după acest episod nici umbră de securist nu i-a mai stat prin preajmă.

Comentarii articol (2 )

#1 Silviu22.03.2016,  07:42:19
Două neclarităţi răzbat din această rememorare patetică : 1. Ce s-a întâmplat cu " Georgelee, explozie!" si 2. De ce îl urmăreau securiştii pe dl Cotea.
#2 ZVJ23.03.2016,  15:10:14
Dacă tot nu-ţi dai numele, ţi-am fi recunoscători să laşi ironia la o parte, în astfel de cazuri dramatice. Păi, cam cum ai rememora tu dacă ai fost în locul omului? Rece, cu cinism?! Din fericire, la a doua neclaritate, cea cu securiştii, poţi să dai răspunsul singur, din interior...


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter