21.03.2016,  20:07:19 | 0 comentarii | 830 vizualizari
PNL susţine / Legea privind concediul de maternitate şi creşterea indemnizaţiilor pentru mame şi Legea adopţiilor
de Mihaela PETROŞAN
Într-o conferinţă de presă susţinută la Deva duminică, liderii PNL Hunedoara au vorbit despre două proiecte pe care liberalii le susţin în Parlamentul României.
 
O urgenţă
Este vorba de Legea privind concediul de maternitate şi creşterea indemnizaţiilor pentru mame şi Legea adopţiilor.
Principala modificare vizează creşterea plafonului maxim la 3.400 de lei pe lună a indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Se va acorda indemnizaţie de creştere a copilului pentru persoanele care timp de minim un an au realizat venituri impozabile. Acestea vor beneficia de concediu până când copilul împlineşte vârsta de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap. Indemnizaţia se stabileşte în cuantum de 85 la sută din media venitului net realizat în ultimele 12 luni din ultimii doi ani şi nu poate fi mai mică de 85 la sută din cuantumul venitului brut pe ţară garantat în plată.
 
Încurajarea adopţiilor
Despre Legea adopţiilor, deputatul PNL Bogdan Ţîmpău, copreşedinte al PNL Hunedoara, a declarat: „Una dintre practicile pe care guvernul PSD le-a avut, profitând de majoritate, a fost să blocheze iniţiative bune şi apoi să şi le asume. Proiectul de lege care a fost adoptat săptămâna trecută are practic la bază proiectul liberal, deşi este iniţiat de fostul guvern PSD. Noi am ales să avem o atitudine constructivă şi am lucrat pe proiectul propus de Guvernul României, susţinând amendamente la proiect. Astfel, începând de săptămâna trecută Legea adopţiilor a devenit una pe care noi liberalii am votat-o şi o susţinem ca fiind una mult mai avantajoasă, în primul rând pentru copiii care se află în astfel de situaţii”.
 
 
Principalele modificări ale legii
Concediul de acomodare va fi de un an pentru unul dintre părinţii adoptivi, faţă de trei luni cât stabilise iniţial guvernul; părintele adoptiv va beneficia de aproximativ 1.700 de lei lunar, indemnizaţie acordată pe parcursul celor 12 luni de concediu; indemnizaţia se plăteşte pentru copii de vârsta de peste doi ani, având în vedere că pentru copiii cu vârsta de sub doi ani se aplică prevederile privind indemnizaţia de creştere a copilului; este introdusă obligaţia angajatorilor de a acorda celor care doresc să adopte timpul liber necesar pentru efectuarea evaluărilor necesare, în limita a 40 de ore pe an fără afectarea drepturilor salariale. Mai mult, sunt prevăzute proceduri simplificate atât pentru adopţiile interne cât şi pentru cele internaţionale. 
 
„În România, de multă vreme, numărul copiilor instituţionalizaţi rămâne în jurul a 60.000. În perioada 2011-2015, 6.500 de copii au fost părăsiţi în spitalele din România. Dintre aceştia doar 3.809 au fost declaraţi adoptabili. 1.700 de familii au fost atestate ca familii adoptoare. Cu toate acestea, doar 562 de copii au fost adoptaţi la nivel instituţional şi doar 11 la nivel internaţional, până pe 13 septembrie 2015.”, a declarat Bogdan Ţîmpău.


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *








* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter