22.03.2016,  12:47:54 | 0 comentarii | 4300 vizualizari
Tehnologie nouă pentru cabinetul stomatologic școlar din Petrila
de Alina PIPAN

Pentru niciun copil nu este o plăcere să meargă la dentist, dar este o necesitate. Cabinetele private sunt de obicei bine și frumos dotate, dar parcă nu poți spune același lucru despre cabinetele stomatologice de stat. Altfel stă treaba la Petrila, unde primăria a achiziționat o unitate dentară marca Siger, model U200 S, necesară pentru cabinetul medical școlar de medicină dentară din subordine. Este vorba, mai pe înțelesul tuturor, de un scaun de dentist, cu toate utilitățile. Achiziția a scos din bugetul local 30.000 lei.

Siger U200 este un produs care îndeplinește normele europene în materie de igienă, protecția mediului și siguranță. Masa medicală este prevăzută cu: panou de comanda tip touch pad, 5 posturi pentru piesele de mână controlate prin senzor optic; reglajul debitului de apă pentru fiecare post în parte; negatoscop LED cu funcție de oprire automată; taviță de silicon. Fotoliul are 5 memorii programabile de reglare, umplere pahar și clătire vas automată. Aparatura constă în turbină push button Bien Air Black Pearl Eco, micromotor electric Bien Air MC2, lampă foto Woodpecker, detartraj cu ultrasunete Dmetec, compresor Greenland 24 litri, 840W, debit aer la iesire 85l/min, presiune 5-8 bar, scaun medic, aspirație chirurgicală.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 5 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter