04.04.2016,  19:35:38 | 0 comentarii | 1868 vizualizari GALERIE:     FOTO    
De la Sfântul cu monoclu la Preacucernicul Nistor ot Şoimuş
de Marian BOBOC
Până acum Prăvălia noastră a avut pe rafturile sale doar istorii de pe Jiul de Est şi Jiul de Vest. Începând cu această ediţie, vom mai face, sporadic, aprovizionarea rafturilor şi cu istorii din judeţ. Dar să trecem la subiect…
 
Polemica „Horia” – „Gazeta Hunedoarei”
 
După o cercetare a presei devene, l-am sunat pe un amic din Deva, rugându-l să afle dacă la Brad există într-o biserică ortodoxă o frescă cu Gigurtu şi a sa soaţă. După un timp, amicul îmi răspunde, sugerându-mi să consult blogul lui Florin Cazacu, primarul Bradului. Zis şi făcut: „La Biserica Adormirea Maicii Domnului din Brad s-au desfăşurat în ultima perioadă lucrări de restaurare a picturii. Cu acest prilej în pronaosul bisericii a fost scoasă la iveală de sub un strat de vopsea de culoare maro o frescă reprezentând pe Ion Gigurtu alături de soţie şi alţi doi bărbaţi îmbrăcaţi în straie populare româneşti în calitate de ctitori ai bisericii. Scoaterea la lumină a acestei fresce după zeci şi zeci de ani este un gest firesc de restabilire a unui adevăr legat de istoria locală”, scrie Florin Cazacu.
Şi ca să rămân în spiritul celor scrise de dl. primar Cazacu, restabilirea adevărului istoric, vă propun un dosar de presă, din care rezultă moravurile vremii în această chestiune a oportunităţii/ moralităţii pictării în biserică a unor „mireni”, incisivitatea polemică a presei,  dar şi câteva informaţii preţioase despre istoricul bisericii brădene şi a Soc. Mica. Cum în zilele noastre, la nici 30 km de Brad, şi Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, s-a lăsat „tras” într-o frescă a bisericii din Bejan, am încheiat acest documentar cu prezentarea biografiilor celor doi „sfinţi”.
Confruntarea din spaţiu mediatic are loc în 1932 între publicaţiile „Horia” şi „Gazeta Hunedoarei”. După atâta timp, am impresia că învingător a ieşit… Gigurtu, din moment ce a supravieţuit în frescă. E drept, că doar de la brâu în sus… 
 
„Horia”
 
Subintitulat ziar politic-economic, „Horia” iese, pentru prima dată, de sub tiparul Tipografiei „Decebal” la Deva, la 25 iunie 1932. Câteva luni mai încolo schimbă tipografia cu „Patria”, tot din Deva. Pe str. Şaguna nr. 6, se aflau redacţia şi administraţia ziarului, şi mai mult ca sigur, în unele zile, îl puteam găsi chiar pe directorul ei, advocatul A. Filimon. Apărea sâmbăta, în 4 pagini (ca majoritatea publicaţiilor din jud. Hunedoara). Cităm din articolul programatic: „Horia voieşte să fie organul de opinie publică a românilor din acest judeţ. Invită intelectualii români să dea concursul lor pentru atingerea scopului. Acest ziar dorim să fie cetit de ţărănime, de orăşeni, de intelectuali, comercianţi, funcţionari şi toate asociaţiile. Cuvântul scris aci vom căuta să fie pe înţelesul tuturor”.
Din 19 februarie 1933 sub „ziar politic economic” apare o specificaţie importantă: „organ oficial al Frontului Plugarilor”, trecând, deci, în ograda lui dr. Petru Groza. 
În anul 1932 Ioan Gigurtu era prezent(at) în „Horia” cam cât/ ca Băsescu la Antena 3. Răsfoind colecţia acestui ziar politic-economic ai impresia că ziarul a fost editat special pentru a-l combate pe acest important industriaş român. Serialele „Cum se uzurpează avutul asociaţiunilor miniere Breaza”, „20 milioane şi Sfântul cu Monoclu” şi „societatea Mica şi statul român”, avându-l în centrul dezvăluirilor pe Gigurtu, ocupă ediţii întregi din „Horia”. 
 
„Gazeta Hunedoarei”
 
În 1932, anul polemicii cu „Horia”, „Gazeta Hunedoarei” ajunsese în anul XI de apariţie. Apărea, săptămânal, în 4 pagini, la Deva, sub directoratul lui I. Mihu, avându-l ca redactor pe I. Demea. Redacţia şi administraţia se aflau la nr. 12, pe str. Regina Maria.
Declarată „organ săptămânal independent, cultural, social şi de informaţii”, „Gazeta Hunedoarei” a fost, cu excepţia anului 1923 când şi-a unit sigla cu „Solia dreptăţii” devenind ziar politic (organ al Partidului Naţional Român), pe parcursul anilor de apariţie un vector important al presei devene, după părerea noastră - cea mai longevivă şi credibilă publicaţie de limbă română din acest spaţiu hunedorean.
 
Sfântul cu monoclu
 
În ediţia din 13 septembrie 1932, publicaţia „Horia” publică un text ironic, titrat Sfântul cu „Monoclu”, sub formă de afiş-manifest:
„Sfântul cu Monoclu
În biserica nou zidită din Brad
– în naia femeilor, -
este recent pictat un sfânt, fără barbă,
 un sfânt care e încă viu, un sfânt cu
MONOCLU
Lângă el e sfânta PARASCHEIVA
Vom arăta – SFÂNTULUI SINOD – această
blasfemie, acest caz unic în biserica ortodoxă.
Să nu greşească, aceştia nu sunt CTITORI – aceştia sunt
sfinţi moderni,
între sfinţii bisericii ortodoxe.
Sfânt cu monoclu în naia femeilor.
Duşmanii bisericii noastre râd şi ne batjocuresc.
Pocăiţii perigrinează la Sfântul cu monoclu şi la Sfânta
Parascheiva cea modernă.
 Credincioşii sunt consternaţi.
Cerem curăţirea păreţilor profaniţi a bisericei
 ortodoxe din Brad.
Cerem dispoziţii precise şi grabnice.
În halul acesta nu poate fi sfinţită o 
biserică ortodoxă.
Acest act arbitrar – făcut în dauna sentimentului religios. Fără
ştirea autorităţilor bisericeşti trebuie sancţionat”.
 
În următoare ediţie, din 20 septembrie 1932, „Horia” revine mai incisiv asupra subiectului, îşi radicalizează discursul şi devoalează în acel stil pamfletar secretul lumeştilor… icoane - cine sunt cei imortalizaţi pentru eternitate în biserica cea nouă din Brad -, cerând autorităţilor ministeriale şi religioase grabnică intervenţie:
„SFÂNTUL CU MONOCLU
din biserica nou zidită şi nou
pictată din Brad este un
sfânt viu (…) sfânt
fără barbă, sfânt cu pardesiu
şi cu bocanci
Iar lângă el este o prea
CUVIOASĂ
puţin decoltată, cu rochiţa scurtă
şi ciorapi de mătase.
Comitetul şi Sinodul parohial nu
au avut cunoştinţă de această
ne mai pomenită arătare
în biserica creştină – în biserica
ortodoxă –
Am întrebat – cine este
ACELA?
Domnul cu monoclu – pictat 
în mărime naturală – care ţine
în MÂNILE LUI
biserica nouă zidită din Brad?
Ni s-a spus că – Domnul – este
Domnul Director General al Societăţii Mica
Inginer I. GIGURTU
La această Vedenie sinistră
cu o răbdare dârză – supraomenească –
ne-am înăbuşit re
volta sufletească
Batjocuriţi în sentimentele noastre
cele mai sfinte – tăcem –
aşteptăm şi rugăm autorităţile
bisericeşti – să nu lase pângărită biserica strămoşească!! 
      Cum să se închine
Româncele zvelte şi dreptcredincioase
născute în legea românească sfântului cu
MONOCLU şi prea CUVIOASEI
cu rochiţă scurtă?
Rugăm pe Dl ministru al cultelor
şi artelor – precum şi pe
Domnii de la monumentele istorice –
să binevoiască a lua act de
minunata arătare
de la Brad, din anul Domnului
1932 şi a dispune de urgenţăcele legale”.
 
„Fresca reprezentându-l pe Ion Gigurtu, soţia şi cei doi bărbaţi îmbrăcaţi in straie populare, a fost acoperită cu vopsea maro până la restaurarea picturii care a avut loc în perioada 2015-2016. Fresca nu a putut fi restaurată în totalitate deoarece partea de jos a acesteia a fost tencuită, refacerea ei fiind practic imposibilă. Împrejurările în care a fost acoperită această frescă nu se cunosc, dar, cu siguranţă, raţiuni de ordin politic au determinat acest gest”, scrie pe FB Florin Cazacu, primarul Bradului.
Păcat de frescă, că a fost tencuită, scriem şi noi. Astfel am fost văduviţi de plăcerea de a admira eleganţa ţinutei domnului G. şi zvelteţea picioarelor doamnei G. „în rochiţa scurtă şi ciorapi de mătase”. Studiind partea de sus a frescei rezultă, totuşi, că presa în acele timpuri exagera (nu că în vremurile noastre ar fi altfel…) când scrie despre doamna G. că ar fi „puţin decoltată”. Dacă şi acesta poate fi numit decolteu… Sau să fi fost anonimul ziarist de la „Horia” un pic (mai mult) misogin?
 
Replica preotului paroh Virgil Perian
 
Cam de vreo două săptămâni a avut nevoie „Sfântul cu monoclu” ca să se replieze. În apărarea lui sare însuşi parohul ortodox din Brad, preotul Virgil Perian. La 30 septembrie 1932, „Gazeta Hunedoarei” publică „Un răspuns”, din care aflăm care a fost sprijinul concret dat de Gigurtu edificării bisericii: „În ziarul Horia din Deva în 2 numere consecutive se publică 2 articole jignitoare la adresa bisericii noastre ortodoxe din Brad, zidită acum din temelie şi care cu pictura ei în frescă întrece toate bisericile din judeţul nostru. Toţi vizitatorii de până acum ai acestei biserici, care în curând va fi dată destinaţiei, au admirat pictura ei. Dacă am reuşit, pe lângă mari greutăţi materiale, în vremurile acestea pline de tot felul de crize, să înălţăm lui Dumnezeu acest locaş măreţ de închinare în orăşelul nostru Brad, avem de-ai mulţumi în primul rând Domnului director general al Societăţii Mica, Ioan Gigurtu, care ca bun creştin ne-a ajutat de la începutul zidirii şi până la terminarea ei. Ne-a dat un ajutor de Lei 350.000 chiar la început, când greutăţile erau mai mari. Ne-a făcut iconoclastul bisericii frumos sculptat de sculptorul Busuioc de la Şcoala superioară de arte şi meserii din Bucureşti şi ne-a împodobit biserica cu o pictură frumoasă în frescă executată de pictorii D. Bâşcu şi C. Mihăiescu din Bucureşti, care singură a costat Lei 700.000. După atâtea fapte creştineşti, noi – credincioşii ortodocşi din Brad – cu drept cuvânt considerăm şi socotim pe Domnul Ioan Gigurtu de primul ctitor şi binefăcător al sfintei noastre biserici din Brad şi conform tradiţiei noastre bisericeşti i s-a zugrăvit portretul său şi al soţiei sale pe peretele de Nord, la intrare, între cele două turnuleţe, şi nu în sala femeilor, cum greşit se publică în ziarul Horia, şi va fi pomenit întotdeauna la sfintele slujbe din această biserică. Pe celălalt perete de vis-a-vis, tot la intrare, s-a zugrăvit portretul M.S. Regelui şi a Î.P.S. nostru Mitropolit al Ardealului, tot conform uzului acceptat în bisericile noastre ortodoxe. Cine vrea să se edifice mai bine, că ceea ce s-a făcut în biserica noastră, nu e nici minunată arătare, ci datină strămoşească, să citească Iconografia de Dr. E.M. Cristea, actualul nostru Patriarh, în care la pagina 279-280 se explică rostul ctitorilor sau patronilor. Bisericile mai principale din Vechiul Regat aproape toate au fost zugrăvite la intrare, ba chiar şi în sala bisericii, ctitorii lor, care n-au fost întotdeauna numai domnitori, ci şi boieri sau comercianţi avuţi şi evlavioşi. Şi dacă în Ardeal de prezent cu greu găsim altfel de biserici cu ctitori zugrăviţi, cauza e sărăcia, căci nobilimea am pierdut-o în ultimele veacuri constrânşi fiind sau să-şi lepede limba şi legea ortodoxă, sau să-şi piardă averile şi să se refugieze. Dar că în trecut şi în Ardeal a fost aceeaşi tradiţie, nu trebuie să mergem mai departe de Brad decât 6 km, unde în biserica ortodoxă din Crîscior mai anii trecuţi s-a descoperit o pictură de pe la anul 1400, unde pe peretele din Vest e zugrăvit ctitorul Jupânul Bâlea, care ţine pe mâini, cu toată familia sa, sfânta biserică”.
 
„Horia” atacă din nou
 
Şi în 1932 presa era pătimaşă. Aşa se face că „Horia” publică un nou atac, „20 milioane şi Sfântul cu monoclu” răspuns la poziţia exprimată de preotul Virgil Perian în „Gazeta Hunedoarei”:
„Gazeta Hunedoarei în nr. din 30 Septembrie 1932 încearcă să justifice sinistra vedenie din biserica ortodoxă din Brad – confirmând, ba completând şi explicând – scuzând lamentabil greşeala enormă, comisă fără ştirea celor în drept, în dauna bisericii ortodoxe şi a sentimentului religios.
Nu putem pricepe ca să laşi ca timpurile grele de astăzi să fie caracterizate după vedenia cu monoclu, ridicată între sfinţi, pusă alături şi de Regele ţării.
Directorul General al Societăţii, I. Gigurtu, nu-şi are locul în biserică – şi încă cu monoclu – în pardesiu şi cu bocanci, împreună cu soţia sa, pictată puţin decoltată şi cu rochiţă scurtă.
În ce priveşte pe Î.P.S. Mitropolitul, de asemenea trebuie să fie întrebat, căci socotim, cunoscând pe Î.P.S. că nu ar fi permis să se facă ce s-a făcut, din motivul că marele archiereu Şaguna, nu a fost pictat prin bisericile zidite sub arhipăstorirea Sa, nici urmaşii lor, deci cu atât mai puţin ar fi permis acest lucru Î.P. Sa Dr. Nicolae Bălan.
Toate îşi au explicaţia firească.
S-au pictat M. Sa Regele şi M. Sa Mitropolitul ca să poată fi justificată pictarea Sfântului cu monoclu.
În modul acesta voia să se aducă la tăcere pe cei ce, surprinşi, de nemaipomenita arătare în biserica ortodoxă.
Regretăm că corporaţiunile bisericeşti nu au fost consultate înainte de a se face această greşeală.
Regretăm că trebuie să ne ocupăm din nou de acest caz unic în biserica ortodoxă, de sfântul cu monoclul.
Nu articolele din ziarul Horia au fost jignitoare pentru biserica ortodoxă din Brad, ci sentimentul românilor credincioşi şi fără monoclu a fost şi este jignit şi de priveliştea monoclului în biserică şi de arătarea acestei ticluite arătări.
Să analizăm:
Reuniunea femeilor ortodoxe din Brad, la un capital de 100.000 lei ce are, a dat bisericii un ajutor de 150.000 lei. Societatea anonimă minieră română Mica, cu un capital de 125 milioane lei şi cu un venit net scos din minele de la Brad numai în anul 1931 de 107 milioane lei, a dat un ajutor de 350.000 lei şi a pictat biserica cu 700.000 lei, după cum ne spune Gazeta Hunedoarei. Unde e proporţia?
Deci, banii aceştia nu i-a dat Sf. Gigurtu, şi cu atât mai puţin doamna Anişoara Gigurtu, născută Bobora, din ai lor - ci banii sunt de la Societatea Mica -, şi nici de la Mica (aici chiar nu înţelegem, ba sunt de la Mica, ba nu sunt de la Mica – nr.), ci sunt din fondul înfiinţat de legea minieră, după cum se va vedea.
Deci, nu încape îndoială că D-l. I. Gigurtu şi mai puţin D-na nu au avut nici titlul, nici dreptul de a fi pictaţi în biserica ortodoxă din Brad – şi încă cu monoclu – şi cu rochiţă scurtă. (…) Dl. şi d-na doar nu sunt patronii bisericii din comuna Brad, din istoricul Zărand. Noi nu avem aici biserici patronate.
Cu atât mai puţin pot fi ctitori.
Ctitori consideraţi în mod unilateral de ctitori nu există.
Aceştia nu au fost şi nu sunt ctitori.
E interesant cum răspunsul din Gazeta Hunedoarei e de o impreciziune voită şi se lasă să se creadă că 350.000 Lei, plus 700.000 Lei, ar fi daţi de pretinsul ctitor cu monoclu şi de prea cuvioasa sa soţie, şi nu societatea Mica, mai bine zis din fondul cultural.
E greşită scuza – prin care se scuză credincioşii modeşti şi adevăraţii binefăcători din Ardeal care au dat în multe biserici mai mulţi bani, decât a dat Societatea Mica, dar în credinţa şi modestia lor nici în pridvor nu şi-au pus portretele, de cum să lase ca generaţiile viitoare ca la minune la monoclul din biserica ortodoxă din Brad.
Românii mineri lucră pentru plată de aramă – şi scot mii de kilograme de aur – ca din acest obol să-şi facă D-l şi D-na Gigurtu pe nedrept piedestal – să ajungă până şi între sfinţi.
Nu! Societatea Mica nu a făcut ce ar fi trebuit să facă pentru scopurile culturale din Zarand.
Se confundă voit D-na şi Dl. Director General I. Gigurtu cu Soc. Mica şi Soc. Mica cu fondul înfiinţat de art. 43 al legii miniere din 1924 – ca art. 90 al legii miniere în vigoare şi cu regulamentul pentru aplicarea acestui articol.
Art. 43 a legii minelor din 4 iulie 1924 zice:
Intreprinderile miniere şi stabilimentele industriale sau metalurgice, în strânsă legătură cu exploatarea, sunt obligate să prevadă în statute şi să preveleze din beneficiul realizat anual o cotă parte spre a se institui un fond pentru instalaţiuni de folos general sau participări la beneficii în favoarea funcţionarilor şi lucrătorilor intreprinderii în vederea uşurării condiţiunilor de viaţă şi înălţării nivelului cultural.
Cota prevelată din beneficiu pentru alimentarea regulată a acestui fond va reprezenta 15% din beneficiul anului respectiv.
Deci, dovedit este că muncitorii au contribuit aici conform legii, şi nicidecum cei ridicaţi între sfinţi.
Art. 90 din legea minieră în vigoare zice:
Intreprinderile miniere şi stabilimentele industriale şi metalurgice, în strânsă legătură cu exploatarea, sunt obligate să preleveze un minimum de 5% din beneficiul net (…) pentru crearea unui fond destinat instituţiunilor de ordin social şi cultural în favoarea funcţionarilor şi lucrătorilor.
Administrarea acestor fonduri se va face de către o Casă specială ce se va înfiinţa pe cale de regulament.
În consecinţă, s-au sustras de la impozit milioane, care nu au ajuns la destinaţie.
Cerem anchetă severă şi grabnică, să se constate ce s-a făcut cu milioanele – detrase şi de la acţionari, între care şi statul e acţionar cu 25.000 acţiuni ale Soc. Mica. (…)
Să fim scuzaţi când stabilim adevărul adevărat.
Articolele Sfântul cu monoclu din ziarul nostru nu au fost jignitoare la adresa bisericii noastre ortodoxe din Brad, ci jignitor şi revoltător este faptul nemaipomenit - că în tinda femeilor – şi nu în sala (…), după cum voit şi inexact încearcă Gazeta Hunedoarei a atenua greşeala enormă, recunoscând chiar că avem dreptate, şi că locul D-nei şi D-lui Gigurtu nu poate fi în tinda femeilor.
Desfidem pe oricine ar îndrăzni să afirme contrar realităţii, că Domnul cu monoclu şi doamna în rochiţă scurtă naia femeilor – ridicat între sfinţi – fapt ce-l vom dovedi cu fotografiile care ne redau fidel această stranie arătătură.
Din răspunsul dat de Gazeta Hunedoarei se mai desprinde un fapt neuitat, şi anume: pentru a putea justifica întrucâtva jignirea, au mai pictat în faţa Sfântului cu monoclu şi pe M.S. Regele şi pe Î.P.S.S. Mitropolitul Ardealului.
Nu şi-au dat seamă că este cel puţin o indelicateţe a uza de portretul M Sale fără prea înaltă încuviinţare, pe care desigur nu o căpătau.
Pe anul 1926. Bilanţul pe anul 1927 – pag. 13.
15%  - Fondului Particip. Personal şi Lucrat. la beneficii Instal. şi Inst. de Folos General (art. 43 din legea minelor). Lei – 3.396.261 bani – 63.
Pe anul 1927. Bilanţul anului 1928 pag. 12.
15% - Fondului art. 43 Legea Minelor – Lei 2.378.957.
Pe anul 1928. Bilanţul anului 1929. pag. 16.
12% pentru contribuţia necesară la crearea unui fond pentru instituţiunile de ordin social şi cultural, conf. art. 90 a Legii Miniere; iar restul se va distribui fondului de pensiuni a funcţionarilor şi tantieme pentru Consiliul de administraţie. Lei: 1.981.070. (…)
Aceste fonduri vădit nu au fost predate destinaţiei, ci a fost şi de data aceasta încălcată legea în folosul d-lui Gigurtu , ca dir. gen. al Soc. Mica.
Evident, că nu Dl. Gigurtu personal – nici Soc Mica, ca atare, au dat ajutorul bănesc, aceşti bani au ieşit din fondul articolului 43 şi art. 90 a Legii miniere.
În urma acestora, cu atât mai puţin a putut fi pictat în Biserica Ortodoxă din Brad  D-l Dir Gen al Soc. Mica Gigurtu şi încă cu monoclu.
Dar dacă prin confuzia voită – pentru a-i satisface bolnăvicioasa vanitate s-a făcut, ne întrebăm, ne întrebăm ce caută acolo fosta D-şoară Bobora, actuala soţie a D-lui Director General.
Ce are această Doamnă cu Soc. Mica, şi mai ales cu fondul cultural creat de legea minieră.
Cercetând bilanţurile, am stabilit neîndoielnic, că aceste milioane nu au intrat în casa minieră înfiinţată prin regulamentul pentru aplicarea art. 90 din legea minelor.
Nu au fost întrebuinţate aceste 20 milioane nici pentru aşezămintele de ordin social, nici cultural.
Nu au fost vărsate aceste sume anual într-un fond ca să crească an de an, şi care, necondiţionat trebuia să fie, an  de an, în bilanţ.
Nu! Ci Fiscul, acţionarii şi instituţiile culturale au fost frustrate de beneficiul acestui fond – iar când Dl. Dir. Gen. Gigurtu maschează că, totuşi, a dat o părticică  bisericii ortodoxe din Brad să-l ridice între sfinţi”.        
„Gazeta Hunedoarei” dă dovadă de înţelepciune şi cedează prima şi polemica încetează. Nu şi atacurile lansate de „Horia” la adresa lui Gigurtu…
 
Cine a fost Ion Gigurtu?
Din prefaţa volumului „Decimarea elitei politice, 1944-1964. Cazul Ion Gigurtu, fost prim ministru” de Stelian Neagoe (Ed. Institutului de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale, 2008, Bucureşti), sugestiv intitulată „Un mare industriaş rătăcit în politică” reţinem: „Inginerul Ion Gigurtu s-a născut la 24 iunie 1886, în Turnu Severin. Fiul generalului Petre Gigurtu. Şcolile primară şi gimnazială la Turnu Severin. Liceul la Craiova. Studii universitare la Academia de Mine din Freiburg şi la Charlottenburg (Germania). Inginer de mine. A participat ca sublocotenent – ofiţer de legătură şi de informare la Comandamentul Corpului 1 armată – la campania din timpul celui de-al doilea război balcanic (1913). În calitate de locotenent, apoi de căpitan a luat parte la războiul de întregire a României (1916-1918). Inspector industrial pe lângă Ministerul Industriei şi Comerţului (1912-1919). Fondator al Societăţii Române de Industrie şi Comerţ (SERIC), în octombrie 1919, al Societăţii Mica – unde a fost director general de la înfiinţare (primăvara anului 1921) şi până în octombrie 1944. Preşedinte al Societăţii Nitrogen şi al Băncii de Scont. Înscris în Partidul Poporului condus de generalul Alexandru Averescu, n-a luat parte la activitatea politică, deşi a fost ales deputat în legislatura 1926-1927. Membru al delegaţiei României la Conferinţa internaţională din Geneva (vara anului 1927). La 10 aprilie 1932 l-a urmat pe Octavian Goga, când acesta s-a rupt de Partidul Poporului, spre a-şi crea propria formaţiune politică – Partidul Naţional Agrar. Activitate publicistică pe teme economice, de politică internă şi externă. Fondator-proprietar al revistei Libertatea (1 ianuarie 1933 – 20 decembrie 1940). În iulie 1937 a fost nominalizat – din partea Ministerului Industriei şi Comerţului – ca specialist, în Consiliul Superior Economic. Guvernul de 44 de zile condus de Octavian Goga l-a avut titular în Ministerul Industriei şi Comerţului (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938). Regele Carol al II-lea l-a reconfirmat membru în Consiliul Superior Economic (aprilie 1938). Apoi l-a desemnat ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (24 noiembrie 1939 – 1 iunie 1940); ministru al Afacerilor Străine (1-28 iunie 1940); ministru secretar de Stat – în Guvernele de dictatură regală conduse de Gheorghe Tătărescu. Bunele relaţii economice ale marelui industriaş român, cu importanţi oameni de afaceri germani, l-au pus pe Suveran în situaţia de a-i încredinţa lui Ion Gigurtu conducerea Guvernului (4 iulie – 4 septembrie), în speranţa că în acest fel ar reuşi să schimbe orientarea politică a României – lăsată în izolare de către Paris şi Londra, pradă revizionismului imperialist resimţit acut la aproape toate fruntariile ţării. (…) În penitenciarul de la Sighet, ing. Gigurtu fusese ţinut aproape şase ani de zile, fără judecată, deci fără condamnare. De data aceasta a fost judecat într-un proces politic măsluit şi condamnat la 15 ani temniţă riguroasă. Recursul nu i-a fost aprobat. A fost lăsat să moară în cumplite suferinţe, avea 73 de ani când a încetat din viaţă, după chinuri fizice şi morale inumane”.
La o asemenea biografie, cu bune, cu rele, oare Gigurtu merita să fie eternizat în Biserica Mare din Brad?
 
Cine este Laurenţiu Nistor?
Cum până la această oră niciun biograf nu s-a aplecat asupra lui Laurenţiu Nistor, fost primar de ţară, actual deputat PSD şi preşedinte al organizaţiei PSD Hunedoara, biografia sa poate fi reconstituită doar din presă:
 
?
Semnul de întrebare va să însemne cine dintre cei doi - unul răposat în puşcăriile comuniste, Gigurtu, celălalt în fruntea pesediştilor hunedoreni - merită cu adevărat să fie imortalizat ca „sfânt” într-o biserică ortodoxă. Doar dumneavoastră, cititorii, puteţi să răspundeţi, pe rând, la o întrebare…    
            
Harta de aur a României
 
„Gigurtu a făcut cadou Regelui Carol II harta ţării în relief, totul numai şi numai în aur fin. Era epoca veselă, când Carol II se plimba, braţ la braţ, cu Lupeasca şi ţinea discursuri:
- Nici o brazdă de pământ!
Când i-a adus harta de aur masiv, prima întrebare a fost:
- Cât cantăreşte? (Nu putea pronunţa pe â).
Inginerul Gigurtu i-a făcut cadou şi un bust în aur al Măriei Sale. Măria Sa l-a numit prim-ministru! Au cedat teritorii, Carol II a fugit la Lisabona şi Gigurtu a ajuns la Jilava”.
 (Petre Pandrea, Turnul de ivoriu)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 4 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter