13.04.2016,  18:08:34 | 0 comentarii | 1081 vizualizari
Primăria Aninoasa / A scăpat doar cu un simplu avertisment
de Corneliu BRAN
Miercuri, 13 aprilie, Aninoasa a fost „călcată” de o comisie formată din doi comisari ai Gărzii de Mediu, respectiv comisarii Daniel Iacob şi Teodora Mondea, însoţiţi de Tiberiu Iacob din cadrul ISU Hunedoara şi de Alexandra Grunţă din cadrul Apelor Române.
 
Când a efectuat primul control din acest an, comisia a dat dispoziţie Primăriei Aninoasa să se ocupe de anumite remedieri, într-un termen dat. Miercuri comisia a constatat că remedierile au fost executate într-un procent de peste 80%. Aşa se face că, după inspecţia de pe cursurile de apă cei din comisie, au fost mulţumiţi în mare parte de situaţia găsită. Pentru procentul de 20% de remedieri neefectuate, primăria a primit doar un avertisment şi un nou termen de realizare a lucrărilor cerute. 
„A fost vorba de câteva zone de pe pârâul Aninoasa, mai ales zona de mai sus de primărie, unde nişte concetăţeni au aruncat iar nişte pet-uri, deşi noi am curăţat pe-acolo, aşa cum am făcut pe toate albiile apelor curgătoare, inclusiv toată albia Jiului de Vest ce revine localităţii noastre. Cei din comisie au fost în general mulţumiţi de ce au găsit, chiar ne-au zis că la Aninoasa au găsit situaţia cea mai bună, remedierile impuse fiind realizate în proporţie de peste 80%, noi neprimind amendă cum s-a întâmplat pe la alţii. Toate aceste lucrări de curăţare şi decolmatare a albiilor le-am acoperit cu oameni de la venitul minim garantat, vreo 5-6 pe albiile din Aninoasa şi vreo 10-11 pe la Iscroni, plus alţi câţiva angajaţi ai primăriei. Ce să facem, mai mult nu ne putem permite şi chiar dacă ştim că e loc de mai bine, noi suntem mulţumiţi că putem face faţă cât de cât chiar şi aşa. Sper ca la următorul control să nu mai fie nicio neregulă din acest punct de vedere”, ne-a declarat primarul Aninoasei, Nicolae Dunca. 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 7  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter