14.04.2016,  21:33:37 | 0 comentarii | 1294 vizualizari
Vasile Manole – De bună voie şi nesilit de nimeni
de Petronela VALI SLAVU
Astăzi îl veţi cunoaşte pe epigramistul gălăţean Vasile Manole, aflat pentru prima dată în pagina noastră de umor. Epigramele sunt selectate din volumul „De bună voie şi nesilit de nimeni”, pe care mi l-a oferit, anul trecut, la Festivalul Naţional de Epigramă „Umor la Mila 80”.
 
De bunăvoie şi nesilit de nimeni
Dragostea s-a conturat
Şi-i normal un mariaj,
Mirele e timorat,
Dar pistolu-i dă curaj!
 
Închisoarea
Loc de taină, deseori,
Unde scriu cu-nfrigurare,
Deputaţi şi senatori
Cu-nclinaţii literare.
 
Minijupa
Când reducem poalele
Din lungimea unei rochii,
Simultan, picioarele
Cresc deja văzând cu ochii.
 
Politicianul
E un tip de acţiune,
Ce vorbeşte şi când tace,
Joacă teatru chiar pe bune,
E-n război pe timp de pace.
 
Paranormal
Când o doamnă foarte bine
E şi bine îmbrăcată,
De bărbaţi, făr’ de ruşine,
Din priviri e dezbrăcată.
 
Piţipoanca
Sânii ei, puţin lăsaţi
Cam în văzul tuturor,
Îi tot saltă mulţi bărbaţi,
Să mai stea la locul lor.
 
Modelul şi pictorul
Cu mult tupeu, făr’ de complexe,
A mers la pictor în furou,
Să-i mai testeze din reflexe
Şi-acesta a rămas tablou.
 
Enoriaşele la strană
Femeile smerit se-nchină,
Având păcate fiecare...
Dar toate-n felul lor suspină,
Cu gândul la o repetare.
 
Un actor „faimos”
Ca să revină în prim plan,
Că spectatorii îl uitară,
L-a sfătuit un mare fan
Să divorţeze-a treia oară.
 
Un fumător la întâlnire
Stau în staţie şi-aştept
Şi nu este prima dată
Când mă trage tare-n piept
Câte un chiştoc de fată.
 
Uitarea
Să se uite la vitrine
Soaţa m-a rugat s-o las...
Şi-am lăsat-o mult şi bine
C-am uitat s-o iau acas’.
 
Moştenire nedorită
Mintea foarte luminată,
Cunoştinţele prea vaste
Nu te-ajută niciodată
Să te scapi de neamuri proaste.
 
Misoginul
Pe soţie-a lăudat-o,
Mândru că n-avea vreun viciu
Şi apoi a promovat-o
Chiar femeie de serviciu.
 
Copiii spun lucruri trăsnite
Inocenţa-i dezarmantă,
Pân’ ajungi ca să-i cunoşti,
Fac copiii câte-o poantă
De rămân părinţii proşti
 
Dragoste la prima vedere
Pe stradă când s-au întâlnit,
S-au potrivit de prima dată,
Că el era deja pilit,
Iar ea destul de turmentată.
 
Longevivii
Unii-n viaţă, bunăoară,
Sunt atâta de uituci,
Uită tot, pân’ şi să moară,
Chiar de-aminte le aduci.
 
Nostalgie
De câte ori nu ne iubeam
În dormitor, ca de-obicei,
Cu ea în braţe adormeam
De ne trezea doar soţul ei.
 
Curăţenie după chef
Când soţia se-ameţeşte,
Soţul, mai gospodăros,
Foarte repede-o trezeşte,
Măturând cu ea pe jos.
 
Moştenire testamentară
Un sărac făr’ de-avuţii
A lăsat în dar soţiei
Dar şi celor trei copii...
Scumpul dar: cel al beţiei.
 
Dictatoarea
Făcui prostia să mă-nsor,
Iar soacra, ca învăţătoare,
Când îi spusei că-s profesor,
De-atunci mă ţine în dictare!
 
Leneşul
Cum stă picior peste picior,
Îmi spune o povaţă,
Privindu-mă superior:
Şi lenea se învaţă!
 
Fricosul
Să mascheze adevărul,
Vrea curajul să-şi inducă,
Însă l-a trădat iar părul,
Că i s-a făcut măciucă.
 
Descurcăreţul
Priceput fiind la toate,
Face-orice şi nu discută,
N-a făcut o facultate,
Că deja era făcută.
 
Obrazul
Nu mai crapă de ruşine,
Că-i doar o mentalitate,
Însă când se simte bine
Va plesni de sănătate.
 
Bărbaţii la vârsta a treia
Când se uită la femei,
Au frecvent şi-o tresărire,
Că năstruşnice idei
Vin cam... fără-acoperire.
 
Taximetristul
Când începe să şofeze,
La clienţi le piere glasul,
Iar când umblă la viteze
Cred că le-a sunat şi ceasul.
 
Piromanul
Ghinionul când se leagă
Cu o ţâră de noroc,
Iar rămâi cu casa-ntreagă
Când chibritul nu ia foc.

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter