18.04.2016,  11:50:39 | 2 comentarii | 883 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Bilanț la asociația pensionarilor, cu asistență edilitară
de Alina PIPAN

Pensionarii din Valea Jiului au avut o ședință de bilanț la finele săptămânii trecute, la care a fost invitat și primarul Petroșaniului, Tiberiu Iacob-Ridzi. Primarul a fost la această ședință de bilanț pentru a da seamă pensionarilor în ceea ce privește proiectele infrastructurale din oraș. Dacă activitatea asociației este una precisă, documentată cu acte, bilanțul activității edilitară se pretinde și se obține mai ușor, direct de la primar. Spre surprinderea acestuia, pensionarii au fost interesați de introducerea gazului în Colonie, asfaltări, dar doleanțe majore de altă natură nu au fost.

”Am revenit în urmă cu două zile în mijlocul pensionarilor cu aceeași convingere care îmi spune că de fiecare dată am câte ceva nou de învățat de la domniile lor. Fiecare întâlnire cu ei este un prilej de a dialoga deschis, simplu și la obiect despre ceea ce avem de făcut în continuare pentru viața urbei noastre. Modul în care acești oameni au înțeles să se implice în viața comunității este un exemplu de urmat. Îi felicit pentru că prin efortul lor de asociere de fapt reușesc să-și păstreze vie dorința de a fi utili în societate, ceea ce le menține tonusul și bucuria de a trăi. Le-am mulțumit pentru tot ceea ce fac în comunitate și le-am urat succes în activitățile viitoare”, a menționat Tiberiu Iacob-Ridzi.


Comentarii articol (2 )

#1 rusu constantin21.04.2016,  08:33:44
Se continua jaful si inselaciunea practicate de fostul..140 de milioane au fost furate cu contributia lui Armulescu si Didi Ichim. Salariile au nivelul de 3000 lei .Soferi cu salarii de 2000 lei. Masinile sunt folosite in interesul lui Armulescu....Escrocii de ierii sefii de azi. Armulescu Didi Ichim Benea Tiberiu...demisia si nu mai inselatii pensionarii! Rusineeee!
#2 rusu constantin22.04.2016,  09:09:17
Luni 25 aprilie 2016 fostul presedinte Pavel Ghe. va primi hotararea jud.Petrosani de reinstalare pe vechiul post de...presedinte APADAR. Armulescule sa nu- ti uiti curcile si gainile in ferma asociatiei. Benea adio vaca buna de muls. Didi tu ai jucat la doua capete si stai cu ...intre dou barci. Sa vedem de unde platiti salariile lui Pavel.Vedeti daca ati fraudat alegerile ? Hotii strigau hotii. Platiti tot ce ati furat batu-v-ar Dumnezeu sa va bata. Rusineeeee !


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal






_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter