17.05.2016,  19:30:52 | 2 comentarii | 1174 vizualizari
Avram Iancu, premiat acasă la Ştefan cel Mare
de Loredana JUGLEA
După ce a strâns gunoaiele din Masivul Parâng, Avram Iancu a plecat în misiune specială tocmai în Masivul Rarău. 
Motivul? Câmpulung Moldovenesc a fost gazda primei ediții Edelweiss Night Run, competiție de alergare montană nocturnă. 
 
Cursa a avut trei trasee. Unul în lungime de 2 kilometri pentru copii, unul în lungime de 10 kilometri şi proba “regină” a competiției a constat în parcurgerea unui traseu de 18 kilometri pe timp de noapte, la lumina frontalelor, ajungându-se și pe vârful Runc. La start s-au aliniat peste 200 de sportivi dornici de a străbate traseul ce șerpuiește prin păduri, văi și piscuri. Avram Iancu, organizatorul celebrului Parângul Night Challenge și un mare iubitor al curselor nocturne, nu avea cum să lipsească de la acest eveniment desfășurat în inima Bucovinei. Efortul deplasării a meritat din plin! După o cursă intens disputată Avram Iancu reușește să câștige locul I la categoria sa de vârstă, dovedind că este un specialist al curselor nocturne atât din postura de organizator, cât și din cea de competitor. “În ciuda faptului că am condus mașina 8 ore chiar înaintea startului, am putut să mă mobilizez și să gestionez bine bătălia cu puterni­cul moldovean Florin Botescu din Piatra Neamț, care m-a hărțuit permanent pe urcări dorind același lucru: victoria! 
În final am reușit să-l devansez cu 3 minute grație unei viteze de deplasare mai mare pe ultimele coborâri ale traseului”, a precizat Avram Iancu. Dar o și mai mare surpriză o constituie evoluția fetiței lui Iancu, Andrada, în vârstă de doar 9 ani, care a obținut locul I atât la categoria sa de vârstă (-10 ani), cât și în clasamentul general, devansând competitoarele de la categoria de vârstă 10-15 ani. Mai mult decât atât, doar doi băieți din 50 de copii au reușit să o depășească, fiind revelația competiției. “Proba copiilor s-a desfășurat înaintea probei adulților, iar rezultatul fiicei mele mi-a dat aripi și m-a determinat să lupt serios pentru un loc pe podium. Mi-am dorit același loc ca ea și am reușit. Sunt tare mândru de potențialul fetiței mele”, a mai declarat Avram Iancu. Deplasarea sportivilor n-ar fi fost posibilă fără ajutorul și susținerea echipei Bike & Run Petroșani și a domnului Alin Şorecău.

Comentarii articol (2 )

#1 Girlea18.05.2016,  08:13:29
Esti bun Iancule, felicitari pentru locul 1 si pentru faptul ca ne reprezinti peste tot cu cinste.
#2 Vanea Aniko18.05.2016,  16:41:33
Felicitari! Bravo Andrada sunrem mândrii de tine!


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter