29.10.2011, 11:59:28 | 0 comentarii | 695 vizualizari
În mandatul trecut, / Și viceprimarul Angela Stoica a fost în stare de incompatibilitate. Și într-una gravă de tot!
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Aşa arată în prezent, la patru ani de când a fost complet reparată, puntea de peste râul Jiu care face (făcea, de fapt) posibilă trecerea din Colonia de Jos a Vulcanului spre terenul de fotbal al minei Paroşeni şi spre cătunul de case momârlăneşti din zonă.
Dintre pietoni, doar cei mai îndrăzneţi au curaj şi se încumetă să calce pe laţurile şubrezite şi să sară peste locurile în care acestea lipsesc. Cât despre autoturisme, care, cât puntea a fost în putere, mai puteau trece, nici vorbă acum să mai poată să ajungă dintr-o parte în alta. Ca să se vadă acasă, automobiliştii fac un ocol considerabil. Dacă vă zgândăriţi puţin memoria, vă veţi aminti precis că puntea aceasta a fost reparată în primăvara lui 2006. Înainte de alegerile locale din acel an. Lucrările au fost executate de SC Almaserv, iar lemnul necesar a fost vândut - ei, vedeţi că v-aţi amintit? - de către SC Forexim Stoica SRL, firmă administrată de soţul Angelei Stoica. Numai că, pe factura prin care lemnul necesar a fost livrat SC Almaserv, apărea clar semnătura Angelei Stoica. Tot pe funcţia de viceprimar pe vremea aceea. Apoi, semnătura aceleiaşi Angela Stoica, viceprimar pe vremea aceea, apare şi pe documentul semnat, în luna iunie a aceluiaşi an, 2006, de comisia de recepţie a consiliului local. În mod normal, în secunda a doua, doamna Angela Stoica ar fi trebuit să fie demisă din funcţia de viceprimar şi luată la cercetări de către DNA. Numai că cine din consiliul local de atunci, în care domneau pacea şi armonia, să deschidă gura? Atunci chiar că a fost vorba de un caz grav de incompatibilitate, care s-ar fi putut lăsa şi cu consecinţe penale. Atunci, primarul Gheorghe Ile a tăcut chitic în privinţa asta. La fel şi DNA-ul. Deşi presa a venit cu dovezi clare. Timpul a trecut, iar acum, după ce tot Gheorghe Ile a ţinut ascuns, la sertar, solicitarea înaintată în termen legal, prin care pesedistul Marin Coltescu, ajuns consilier local, renunţa la afacerile pe care societatea sa le avea cu primăria, îi arată acestuia incompatibilitate ori de câte ori interesele sale şi scaunul de viceprimar al Angelei Stoica sunt ameninţate. Ce înţelegeţi din asta? Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |