23.05.2016,  20:33:32 | 1 comentariu | 1049 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În atenţia primarului Tiberiu Iacob-Ridzi: „Cazul Pascu” - un caz grav de intoxicare a Statului Român
Articole de acelasi autor
de Corneliu BRAN
Luni, 23 mai, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Petroşani, primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a susţinut o conferinţă de presă. Edilul a prezentat punctul de vedere al instituţiei pe care o conduce, legat de plângerea mincioasă, frizând nebunia, făcută la Ministerul Dezvoltării de Viorel Pascu, consilier local PSD.
„Subiectul conferinţei de presă de astăzi este legat de o reclamaţie pe care domnul consilier local PSD Viorel Pascu a făcut-o la Ministerul Dezvoltării. În şedinţa de joi am prezentat consilierilor locali această situaţie inedită. 
Eu, de când sunt primar, n-am mai întâlnit aşa ceva... Am mai avut tot felul de reclamaţii, dar un fals de un asemenea gen n-am mai avut până acum la Petroşani”, şi-a început expunerea primarul Tiberiu Iacob-Ridzi.
Apoi, edilul a prezentat ce l-a deranjat în plângerea făcută la Ministerul Dezvoltării de către consilierul local PSD Pascu, în fapt o minciună de proporţii. Este regretabil că Statul Român este pus în faţa unui caz grav de intoxicare chiar de un ales local şi inginer pe deasupra. Cum la fel de regretabil e că un partid ca PSD, care are viceprimar la Petroşani, deci nu este străin de actul administraţiei, recurge la astfel de gesturi deloc onorante. Nu ştim dacă actuala stare de fapt, care aduce mari deservicii de imagine organizaţiei PSD Petroşani, are legătură cu înscrierea recentă în organizaţia PSD Petroşani a fostului prefect Sorin Vasilescu (de tristă amintire pentru Valea Jiului). 
Aşteptăm în acest sens o clarificare.
 
„Domnul Pascu sesizează Ministerul Dezvoltării, respectiv Programul de Fonduri Europene, precum că, prin Programul de Reabilitare a Străzilor din zona centrală, accentuez, zona centrală a municipiului Petroşani – prin care am reabilitat şi modernizat 12 străzi – s-ar fi făcut unele lucruri care nu sunt conforme cu ceea ce ar trebui să existe în teren la aceste străzi. Dumnealui pozează şi trimite la minister panoul cu Regio, deci cu fondurile europene alocate pentru modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului şi pune lângă nişte poze cu străzile din Colonia Petroşani, mai exact cu strada Tudor Vladimirescu, scriind în textul alăturat că bălteşte apa, şi aşa-zise mai multe nereguli pe care le aduce la cunoştinţa ministerului”, a punctat primarul în începutul conferinţei de presă.
„Problema se pune în felul următor: pe aceste străzi din Colonie s-au efectuat lucrări pe un cu totul alt program, program finanţat de Banca Mondială prin Ministerul Economiei, dar, ca să se ştie, nu există nicio problemă din punct de vedere tehnic nici pe aceste străzi! Însă, inducerea în eroare a ministerului – eu cred că nu din greşeală, ci voit, pentru că nu poţi să faci o asemenea confuzie când spui în materialul trimis că eşti specialist în management şi administraţie minieră (cu specialişti ca Pascu a ajuns mineritul unde a ajuns – n.r.) – este un lucru destul de grav. Nu poţi să spui că un specialist tehnic, cum se autodenumeşte consilierul, e un neinformat sau un necunoscător. Este şi inginer, şi a şi lucrat cu astfel de situaţii în construcţii şi aşa mai departe. E o miciună – ca să nu spun altcumva plângerii respective – pe care domnul Pascu o face cu bună ştiinţă, şi dumnealui în calitate de demnitar local dezinformează şi minte un ministru – că se adresează direct ministrului Dezvoltării – cu astfel de lucruri. Nu ştiu care a fost scopul dumnealui, însă dacă dumnealui în calitate de consilier PSD aşa vede modul în care se poate face administraţie, atunci îmi pare rău şi cred că dumnealui se descalifică foarte mult şi descalifică şi echipa, pentru că domnul Pascu şi spune acolo că el este în echipa PSD care face parte din consiliul local. Deci, n-a făcut plângerea neapărat în nume propriu! Mi se pare o dezinformare periculoasă, pentru că în urma acestor dezinformări, cu siguranţă, se vor mişca nişte lucruri, vor veni nişte oameni în control – ceea ce e ok din punctul nostru de vedere, nu-i niciun fel de problemă, dar e vorba de pierdere de timp pe banii statului. Noi am răspuns către Agenţia de Dezvoltare Regională, domnului director, v-am dat fiecăruia răspunsul oficial pe care l-am trimis la Timişoara. Vineri am trimis un răspuns şi la minister, mult mai detaliat, astfel încât lucrurile să fie cât mai bine cunoscute”, a mai menţionat Tiberiu Iacob-Ridzi.
„Ceea ce mai face domnul Pascu în această reclamaţie este omisiunea. Omite, deci nu face numai fals legat de inducerea în eroare, punând poza de la un panou şi apoi poza altor străzi care nu au de-a face cu acel panou. Omite să spună care sunt străzile, din cele 12, de la care a pus poze. E clar că a făcut cu intenţie, şi nu e o greşeală scuzabilă, sau cumva în necunoştiinţă de cauză. Este regretabil că se întâmplă acest lucru la sfârşit de mandat, mă rog, noi am avut o colaborare bună şi de fiecare dată s-au spus lucrurile deschis în consiliul local, fără niciun fel de probleme. Asta-i alegerea fiecăruia şi fiecare răspunde pentru ceea ce face. Oricum, noi analizăm şi posibilitatea din punct de vedere juridic, există câţiva consilieri hotărâţi să vadă şi ce se poate face şi din acest punct de vedere. E clar, un demnitar local a indus în eroare o autoritate centrală printr-o reclamaţie în care informaţiile sunt prezentate eronat”, a concluzionat primarul municipiului. 
Primarul a fost informat de o colegă jurnalistă că Pascu mincinosul ar fi trimis o scrisoare deschisă, să dreagă busuiocul, în care nu doar se scuză, ci şi… acuză: „apa care bălteşte în faţa curţilor” şi faptul că în anumite case copiii „pot să intre şi să iasă pe geam”. Ăsta da tupeu de tupeu! Prin aceste aspecte edilitare semnalate, consilierul Pascu îi dă, de fapt, o lovitură sub centură şi colegului său de partid, viceprimarul Nicolae Florin, căci şi el are responsabilitate, nu doar primarul Iacob-Ridzi.
Primarul Iacob-Ridzi a comentat astfel chestiunea semnalată: „Haideţi să vă spun, în toată Colonia există această problemă, pentru că aceste case nu au o fundaţie foarte mare, de-a lungul timpului s-a tot pus pământ... Şi acum lucrăm în Colonie, dar oricât am dori noi să facem, nu putem să coborâm nivelul drumului sau al trotuarelor mai jos decât se poate face tehnic. Repet, aceste case nu au o fundaţie mare, au o fundaţie mică, aşa au fost concepute când s-au construit. Iar chestiunea cu intratul şi ieşitul pe geam nu e o chestiune care să ţină de noi. Pe de altă parte, toate aceste lucruri semnalate de dumnealui, din punct de vedere tehnic au fost supervizate de un diriginte de şantier, de proiectant, de expert şi aşa mai departe. Nu cred că dumnealui deţine adevărul absolut şi acum a descoperit că geamul este la 80 de cm de pământ (...) Înainte de aceste reabilitări, problemele erau mai multe, noroi cât cuprinde, iar nivelul terenului era mai înalt, noi a trebuit să săpăm vreo 50-60 de cm...”.
Legat de celelalte nemulţumiri ale consilierului Pascu, faţă de primar, puse în discuţie de scrisoarea deschisă de care e vorba, primarul Iacob-Ridzi a mai subliniat următoarele, încheind apoi subiectul: „Altă minciună! Toate proiectele iniţiate de consilierul Pascu au fost puse pe ordinea de zi a consiliului local. Unul sau două n-au fost puse pe ordinea de zi, pentru că deja exista reglementată acea situaţie, printr-o altă hotărâre de consiliu. Dar, acum, dacă tot suntem la capitolul ăsta, domnul Pascu probabil că e supărat pe mine pentru că a vrut să fie viceprimar şi n-a reuşit. Dar asta nu mai era problema mea, era problema partidului din care dumnealui face parte”.
Surse apropiate Primăriei Petroşani susţin că, după alegerile locale, Primăria Petroşani îl va da în judecată pe Viorel Pascu. Până la alegeri sunt mai puţin de două săptămâni…  


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





Comentarii articol (1 )

#1 petrof24.05.2016,  09:11:00
Stilul caracteristic al "specialistului " pascu stil brevetat cu succes la em lonea DIVIDE ET IMPERA perfect valabil si astazi


Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter