24.05.2016,  19:18:16 | 0 comentarii | 1677 vizualizari GALERIE:     FOTO    
„Vederi” din presă / Aninoasa interbelică
de Marian BOBOC
1920
 
Faţă de alte zone din judeţul Hunedoara, Valea Jiului a avut şansa la puţin timp, 2-3 ani, de la înfăptuirea Marii Unirii din 1918, unei prese de limbă română care a apărut cu relativă regularitate. O presă în care şi Aninoasa a fost reflectată. Din păcate, nu cât am fi dorit noi. Din fericire, în presă au ajuns suficiente „Ecouri din Aninoasa” (chiar aşa s-a intitulat o rubrică, preluat ca titlu la acest volum), cât să creionăm un portret al Aninoasei, cu tuşe luminoase sau mai întunecate. 
Redăm în acest capitol tot ce a apărut în publicaţiile de limba română din Valea Jiului (note, ştiri, comentarii, interviuri ş.a.) între 1921 - 1939.
Începem preumblarea noastră prin presă cu o excepţie de la zona noastră: „Minerul”. Organ al Uniunii Muncitorilor Mineri şi Topitori din Ardeal şi Banat, care reunea sindicatele social-democrate, numite şi „roşii”, ale minerilor şi topitorilor, „Minerul” avea redacţia şi administraţia la Cluj (Str. Memorandumului No. 21). În nr.1/ 1 februarie 1920, citim o primă ştire despre o adunare întâmplată în 1919: „Grupa Aninoasa a ţinut darea de seamă la 28 Dec. 1919. Prezidează tov. Gheorghe Mogoş din Vulcan, din partea centralei sunt de faţă tov. Sârb şi Buciumean. Notarul adunării e ales tov. Kovács Jakab. Ordinea de zi e darea de seamă a grupei; darea de seamă de la congres (primul congres extraordinar al Uniunii muncitorilor mineri şi topitori, desfăşurat la Sibiu în zilele de 7, 8 şi 9 decembrie 1919 - n.a.); alegerea noului comitet. Tov. Mogoş, ca preşedinte al Uniunii, deschide adunarea şi salută tov. din Aninoasa, atrăgându-le atenţia ce fel de comitet aleg. Trebuie aleşi oameni întregi să ducă lupta mai departe, nu cumva să înceapă lucrul de acolo de unde l-a început comitetul de acum, cu opt luni înainte. Şi trebuie să continue  mai departe munca începută de el. Tov. Sârb face darea de seamă despre dezbaterile congresului şi hotărârile aduse de acolo; adunarea ia la cunoştinţă hotărârile relative la ridicarea cotizaţiunilor cu unanimitate de voturi. Tov. Buciumean face atent adunarea că dacă şi nu realeg vechiul comitet în întregime, dar o parte din ei, totuşi, trebuie realeşi pentru ca să poată depune o muncă cu folos şi continuă. Darea de seamă o face tov. Kovács Jakab şi tov. Buciuman. Rapoartele se iau la cunoştinţă fără discuţie. Se alege noul comitet. Ca preşedinte e ales Ioan Macavei al X; subpreşedinţi: Markoş Mihály şi Kovács Jakab; notari: Ioan Mărian, Kiss Sándor; cassieri: Ianc Nicolae, Szackács Frigyes; controlori: Nicolae Morari; Bank Sándor. Membri în comitet: Popa Macavei, Krakovszki István, Krakovszki János, Ioan Colda, Simion Bolonduţ, Kurta Gergely, Ianc Alexandru, Osvát Gyula, Sîn Nicolae, Sic Gheorghe, Simion Cocsonie”. Dat fiind faptul că primul număr din „Minerul” a apărut în 1919, este posibil ca şi în alte ediţii din 1919 să fi apărut vreo ştire/ informaţie despre Aninoasa, însă în cercetarea noastră nu am găsit colecţia „Minerul” pe 1919, ci doar din 1920.
 
1921
 
„Graiul muncitorimei” este primul ziar care a apărut în Valea Jiului, la Petroşani, în limba română, în primăvara anului 1921. Apariţia lui se datorează tot sindicatelor. Subintitulat „foaia Centrului Sindicatelor Naţionale din Transilvania şi Banat” (aşa numitele sindicate „galbene”), „Graiul muncito­rimei” ne oferă primele ştiri direct de la sursă. Deşi la început a fost tipărit săptămânal, din cauza problemelor financiare, „Graiul” a apărut, din păcate, cu multe intermitenţe până în 1925, când îşi încetează apariţia. Cele mai multe articole erau scrise chiar de sindicalişti.     
Primele materiale publicistice pe care le reproducem au apărut în ediţia nr. 5/ 15 mai 1921 a „Graiului muncitorimei”. Prima notă prezintă un caz social:
„De la fratele Simeon Dărămuş primim o plângere, din care vedem încă odată cum sunt trataţi muncitorii străini. Anume, plecând el din satul său cu bani luaţi împrumut, a venit să capete lucru în Jiu. S-a prezintat d-lui inspector Jánossy, care nu a voit să-l primească decât ca ziler. Bietul om ce era să facă? Banii i s-au sfârşit pe drum, familia grea - şi-a găsit o locuinţă lângă gara din Bărbătenii de jos (Iscroni) şi s-a apucat de lucru, mergând pe jos câte 3-4 km. Locuinţă a cerut degeaba, dar măcar cărbuni de foc a voit să capete. După ce a umblat de la Ana la Caiafa, vreau să zic de la d. Jánossy la d. Winklehner, şi înapoi, s-a văzut tot cu mâna goală şi cu casa rece. Poate să aibă dreptate şi d-lor, fiindcă s-au naţionalizat minele. Tu, Române, din salarul de 18-20 Lei plăteşte locuinţă şi cumpără cărbuni şi plăteşte spital şi altele. Sau nu?”.
A doua notă prezintă un scurt episod din lupta sindicatului naţional român (S.N.R.) de la Mina Aninoasa, „galben”, cu sindicatul social-democrat, internaţionalist, „roşu”: „Filiala noastră a afişat, în numele comitetului, un aviz, pus pe tabla de la mină, prin care provocau pe toţi membrii S.N.R., care nu şi-au achitat taxa de trei luni, să o plătească. Asemenea şi pe cei puţini, care neştiind ce fac (dar câţiva şi-au dat seama şi s-au întors), au trecut la roşii, să-şi împlinească datoria, aducându-ne toţi cartea de membru. Rău voitorii Ţării noaptea au murdărit placatul. Scrisoarea e scrisoare, dar vitele de sălbatici trebuia să vadă, că era acolo şi un lucru sfânt. Ori pentru aceea au făcut-o?”.
Din „Graiul muncitorimei” nr. 6/ 22 mai 1921 reţinem o faptă, dacă nu scandaloasă, cu siguranţă deloc patriotică, a primarului Aninoasei: „(…) Ne uimeşte, însă, îndrăzneala şefului de magazină (la alimente), care nu voieşte să cunoască iscălitura românească. Dar şi mai mult este de neînţeles purtarea primarului, care e Român (…). Dânsul a zis că are drapel naţional, dar numai ca să-l fâlfâie la stânca din Dealul Piscu. Aşa am ajuns, ca un primar să declare că steagul nostru nu e potrivit decât pentru fiarele sălbatice ale codrilor? Sfânta jertfă de sânge românească pentru tricolor să poată fi batjocorită şi astăzi? Credem că la chestiunea aceasta va avea un cuvânt şi d. prim-pretor Amos Gligor, moţ şi d-lui ca şi noi.
La 26 iunie 1921, corespondentul din Aninoasa al „Graiului muncitorimei” trage un semnal de alarmă asupra scumpetei încălţămintelor: „Aninoasa. În timp ce în celelalte părţi ale judeţului nostru, ieftinirea traiului a scăzut simţitor, la noi, din contră, se observă o urcare treptată a preţurilor, nu numai a celor de pe piaţă, dar cât şi acelora de la Societate. Aşa în timp ce la Petroşani poţi cumpăra o pereche de bocanci cu 180-200 lei, la noi cu aceşti bani nu-ţi poţi repara chiar în atelierele Societăţii bocancii rupţi. Nu mai vorbim de celelalte articole de primă necesitate care cresc pe zi ce trece. Nu credem că direcţiunea Societăţii să ştie şi să tolereze o astfel de exploatare în domeniul lumii muncitoreşti. De aceea, aducem la cunoştinţa celor în drept pentru a lua măsurile cuvenite înlăturând pe cei care caută să se îmbogăţească pe spinarea bieţilor muncitori”.  
Despre sfârşitul de an al şcolii primare din Aninoasa aflăm la 3 iulie 1921: „Examenele de finea anului la şcoala primară de stat s-au ţinut la 24 iunie, cu un rezultat foarte frumos. Le creştea inima celor de faţă auzind micuţii copilaşi dând răspunsuri frumoase din toate studiile şi recitând poezii naţionale. Laudă d-lui director Gliga, care a condus cu multă hărnicie şi pricepere această şcoală. Direcţiunea minelor a dat pentru premii elevilor mai buni trei rânduri de haine, S.N.R - 100 lei, preotul unit din Vulcan - 10 lei”.
Şi în 1921, ca şi în 2016, o publicaţie, fie ea sindicală, era greu de întreţinut. De aceea, uneori/ deseori se apela la mărinimia cititorilor (în cazul de faţă, membrii SNR), care, sensibilizaţi, donau fiecare după… buzunarul său. La o asemenea acţiunea de subscriere au participat şi aninosenii. Cărora, la 24 iulie 1921, „Graiul muncitorimei” le aduce „Mulţămită publică”: „Comitetul filialei Aninoasa aduce viile lor mulţumiri tuturor acelora care au subscris - după puterile lui - la fondul ziarului nostru. S-a colectat în total suma de Lei 442, care sumă a fost adăugată la fondul de rezervă al ziarului. Dl. I. Şmider - 100 Lei, Dl. A. Huserl, Dl. G. Simion, Dl. Ianc Moise - 50 Lei; Dl. N. Moldovan -, Dl. I. Jeger, Dl. I. Dumitraş, Dl. P. Vasi - 20 Lei; Dl. N. Jurca Ioan, Dl. P. Ani - 15 Lei; Dl. I. Catinţa - 12 Lei, Dl. N. Drăgoiu, Dl. I. Crăciunu, Dl. I. Miclea, Dl. I. Danciu - 10 Lei, Dl. D. Marc, Dl. D. Morar, Dl. G. Morar, Dl. N. Jurca, Dl. N.J. Cantor, Dl. P. Achim - 5 Lei”.A
 
1922
 
Din 1922 şi până în 1928 apare la Petroşani „Gazeta Jiului”. La 12 martie 1922, „Gazeta Jiului” consemnează cu entuziasm un eveniment de pe tărâmul vieţii religioase: „Înfiinţarea parohiei ortodoxe în Aninoasa. În ziua de 10 martie cor. păr. Protopop al Haţegului, d-l Cornel Popescu, a fost în filia parohială Aninoasa, unde a stabilit coalele A şi B pentru a deschide concurs de preot în nou înfiinţata parohie. Ne bucurăm, că vom avea nu peste mult un nou tovarăş de luptă cultural într-un punct atât de primejdios”.
Sub titlu „Bărbăteni - Iscroni” este publicat la 26 martie 1922 un interesant şi reuşit eveniment al ASTREI, cu o impresionantă  desfăşurare de forţe locale, dar şi cu oaspeţi de la Petroşani: „Serbare culturală. Duminică, în 19 martie c. s-a ţinut o serbare culturală, organizată de direcţiunea liceului de stat din Petroşani, sub egida Asociaţiuniii (ASTRA - n.a.). Serbarea a avut loc lângă biserica din Iscroni la ora 10 ½. Fruntaşii comunei, popor numeros şi elevii şcolii primare au aşteptat pe oaspeţi. După sosire, corul liceului, condus de dl. profesor U. Boga, intonează Imnul Regal, care e ascultat cu adevărată evlavie de săteni. Dl. profesor Ioanoviciu ţine apoi câteva cuvinte de deschidere. Aminteşte munca (sic!) culturală a Asociaţiunii în trecutul greu şi nu tocmai depărtat. Aceeaşi Asociaţiune vine şi astăzi să le dea sătenilor poveţe şi mângîiere. S-au recitat şi două poezii, Patria Română şi Ţara mea de către elevii I. Corpadia, cl. III, şi E. Călin, cl. I. Recitările au fost bune. A urmat apoi conferinţa profesorului I. Niciu despre Necurăţenie şi urmările ei. Domnia sa spune că viaţa copiilor noştri este neîngrijită. Mai cu seamă curăţenia lasă mult de dorit. Casele sătenilor de pe aici nu sunt podite. Din această cauză se nasc o mulţime de boale periculoase. Ferestrele nu sunt mobile. Aerul din casă nu se poate schimba, astfel şi bolile atacă pe săteni mai cu seamă iarna când stau mult în casă. Pe urmă casele nu se curăţă, aşa cum ar trebui. Le spune sătenilor să-şi podească toţi casele, să facă ferestre mobile, să se poată aeriza casa. Să se spele cât mai des pe trup, să-şi taie şi părul mare, ca să înconjoare multe. Boale şi neajunsuri. Vorbeşte apoi despre curăţenia sufletului povăţuind pe săteni să ajute pe văduve şi orfani, căci aşa cere legea noastră creştinească. Încheie spunând că România Mare are lipsă de oameni sănătoşi la trup şi la suflet, ca să poată fi şi fericită, aşa cum au visat-o cei care s-au jertfit pentru ea. Pe lângă cântările de mai sus s-au mai cântat Pe al nostru steag şi Trăiască România Mare, care au plăcut mult. De încheiere, părintele I. Traian mulţumeşte oaspeţilor în cuvinte înflăcărate pentru cele câteva momente de înălţare sufletească şi-i roagă să vină cât mai des în mijlocul poporului dornic de lumină. După acestea, elevii conduşi de dl. director al liceului au vizitat cimitirul militar din loc. Aici corul elevilor a cântat sub conducerea d-lui U. Boga cântecul Pui de lei în amintirea eroilor jertfiţi pentru patrie. A urmat o masă comună pentru elevi. Doamna Lucreţia Traian a împărţit prăjituri excur­sioniştilor, iar d-şoara Livia Traian - flori. La ora 1 profesorii şi elevii s-au întors la Petroşani cu trăsurile şi căruţele date de dl. inspector general I. Iancu, pentru care direcţiunea liceului îi aduce mulţumită şi pe această cale”.
Din motive asupra cărora nu e locul aici să zăbovim, cu siguranţă momentul artistic pus în scenă de intelectualii locului - Bărbăteni-Iscroni - nu ar mai putea fi repetat în zilele noastre: „Petrecerea. Din lăudabila iniţiativă a preotului Ion Traian şi a profesorului Vasile Niţiar s-a aranjat în ziua de 5 februarie o petrecere poporală împreunată cu reprezentanţii teatrale. Programul bine ales şi variat a fost interpretat pe de-a întregul de către diletanţi dintre săteni. Puncte mai însemnate ale programului au fost piesele comice Două surde şi Sticla din urmă, care au stârnit mult haz şi veselie în mijlocul publicului. Au mai fost şi două recitări frumos spuse. Dintre cei care au luat parte la executarea programului, amintim pe: Ana Serb, Giza Farkas, Floare Saucă, apoi sătenii: D. Helj, D. Sas, D. Simtea. A. Mojoatcă, O. Helj, I. Pădure, D. Niţiar, I. Helj, P. Niţiar şi G. Soi, primar. Venitul curat în suma de 200 Lei a fost dăruit bisericii greco-catolice din loc”. Redacţia Gazeta Jiului nu putea să rămână insensibilă la acest gest, felicitându-i pe cei implicaţi: „Din partea-ne aducem laude atât iniţiatorilor care îşi înţeleg aşa de frumos datoria ce o au în mijlocul poporului, cât şi sătenilor care le-au dat tot sprijinul şi rugăm să mai aranjeze astfel de manifestaţii în comună”.
La Alba-Iulia la mijlocul lunii octombrie 1922 sunt încoronaţi ca regi ai României Mari Regele Maria şi Regele Ferdinand. Peste o săptămână, la 22 octombrie, printre primăriile care au trimis „Telegrame cu prilejul încoronării” „Gazeta Jiului” consemnează şi comunele Livezeni şi Iscroni, „în care îşi exprimă bucuria nemărginită pentru marele act şi doresc ani îndelungaţi de domnie glorioasă Suveranilor Auguşti”. 
Un muncitor anonim la Mina Aninoasa trimite, la 29 octombrie 1922, redacţiei „o cerere dreaptă” către Direcţiunea minelor Petroşani: „După cum sunt informat, societatea Petroşani, afară de Vulcan şi Petroşeni, mai are un număr considerabil de muncitori şi în colonia Aninoasa, unde, cu siguranţă, se vor afla şi analfabeţi, ba şi de aceia vor fi care ar dori cu plăcere să-şi completeze puţinele cunoştinţe de carte. Cu toate acestea, nici în trecut, nici acum, nu se pomeneşte măcar de înfiinţarea altor feluri de cursuri. Sunt oare minerii din Aninoasa fiii vitregi ai societăţii, de nimeni nu se interesează de luminarea lor? Că s-ar face aceasta din punct de vedere al economizării, e greu de susţinut. Când zi de zi avem fapte concrete, cât jertfeşte Societatea pentru orice scop de binefacere şi în special pentru scopuri culturale”. Ţinând cont că redacţia Gazetei Jiului era formată din intelectuali (preoţi ortodocşi şi greco-catolici, profesori, învăţători), aceasta sprijină „cererea muncitorilor dornici de lumină şi suntem siguri că direcţiunea societăţii Petroşani va satisface această cerere justă”.
Ca un preambul la o înaltă vizitaţiune canonică la Aninoasa are loc sfinţirea pietrei fundamentale a bisericii greco-catolică: „Duminică, în 5 Noiembrie s-a săvârşit actul sfinţirii pietrei fundamentale la noua biserică gr. cat. din Aninoasa. Prin aceasta s-a pus temelia unui nou aşezământ cultural în Valea Jiului. Bucuria noastră cu atât e mai mare întrucât vedem dorinţa de mai mulţi ani a credincioşilor de acolo. Neavând biserică, serviciul divin se ţinea într-o sală a şcolii. Serviciul s-a început cu sfinţirea apei prin D-nii Nicolae Zugravu, protopop canonic, Dr. Romul Mioc, Olimpiu Suciu şi Ioan Traian. După stropirea cu apă a fundamentului şi după cetirea, subscrierea şi aşezarea actului comemorativ, părintele canonic Nicolae Zugrav a ţinut o vorbire frumoasă şi edificatoare despre rostul şi rolul bisericii întru creşterea neamurilor pe teren religios, moral şi naţional, scoţând în relief hărnicia şi dragostea credincioşilor gr. cat., care, deşi puţini la număr, - prin zelul şi stăruinţa părintelui Ioan Traian, au putut înfiinţa în scurt timp un fond considerabil pentru ridicarea noului locaş dumnezeiesc. De la societatea Petroşani a participat dl. director Timoc, reprezentând, totodată, pe d. director general Winklehner, iar din partea erariului d. inspector general I. Iancu, d. director I. Ianosy, ca şef de uzină, şi alţi mulţi distinşi oaspeţi. Cu această ocaziune, se aduce profundă recunoştinţă şi mulţumită on. Societăţii Petroşani, care cu adevărată dragoste a îmbrăţişat cauza edificării menţionate şi ne-a pus la dispoziţie un ajutor de 60.000 Lei”.
Între 17-22 noiembrie 1922 P.S.S. Dr. A. Nicolaescu, Episcopul greco-catolic al Lugojului, efectuează o vizitaţiune canonică în Valea Jiului, de la est la vest: Petrila-Lonea (18 noiembrie), Vulcan (18 noiembrie), Petroşani (19 noiembrie), Lupeni (19 noiembrie), Coroieşti (20 noiembrie şi 21 noiembrie - sfinţirea bisericii noi) şi Aninoasa (22 noiembrie).
Dacă în Petroşani şi în alte localităţi din Valea Jiului, cârciumile sunt închise în zilele de duminică şi de sărbătoare, nu la fel se întâmplă şi „în Aninoasa - care şi în alte privinţe e un cuib suspect - mult timp încă, după apariţia acestui ordin de oprelişte, cârciumarii în toate  duminecile şi sărbătorile îşi deschideau larg uşile, înaintea celor uşor de sedus vânzând otrava, neconturbaţi de nimeni. După ce a sosit ordinul, n-a trecut mult şi birtul numit Casinou a crezut că a fost destul cu opreliştea, şi şi-a zis: că în Aninoasa nimeni nu se interesează, deci poate face ce vrea. Zis şi făcut. În 19 Noemvrie (Duminică) p.m., cu porţile aproape luate din ţâţâni, Casinoul din Aninoasa îşi aştepta consumatorii a tot soiul de băuturi, şi nu peste mult, gemea de public. Înşirat pe lângă mese încărcate cu sticle de bere, de unde n-a lipsit nici vinul fiert. Credem că cei chemaţi vor înţelege şi vor lua măsuri”. Însetaţi aninosenii, în zilele de prohibiţie, din moment ce pentru a ajunge la bere şi vinul fiert smulg uşile din ţâţâni…
 La 17 decembrie apare ultimul articol din anul 1922 referitor la Aninoasa. Revoltat de faptul că elevii şcolii primare fac şmotru împreună cu… directorul, redactorul Gazetei Jiului deplânge lipsa personalului de serviciu şi trage un perdaf conducerii şi patronului şcolii, directorul şi societatea minieră: „Întâmplarea m-a dus în ziua de 23 Nov. a.c., pe lângă şcoala primară română din Aninoasa a Societăţii Petroşani, şi trecând în mai multe rânduri pe-acolo, mi s-a oferit fericita sau trista ocaziune - nu ştiu cum să o numesc - să văd pe directorul şcolii înconjurat de elevi, măturând ţevile sobelor de la sălile de învăţământ. Nu ştiu, a făcut-o aceasta din exces de zel dl. director, sau acest fapt dovedeşte nepăsarea şefului de uzină şi a primarului, care pare-mi-se tratează foarte maşter şcolile şi corpul didactic, şi în special şcoala şi corpul didactic românesc. E ruşinos şi trist, că acolo unde atâta lucru de nimic se face, plătindu-se scump, unde şi cel din urmă suboficiant (care abia îşi scrie numele) îşi face trebşoarele cu muncitorii - zileri, plătiţi de Societate - ne mai amintind şi de alte afaceri ce se săvârşesc pe acolo, şcoala, să nu aibă personal de serviciu, căci doar şcoala trebuie să fie un local, unde e absolut necesar să fie o curăţenie exemplară. Halal de aşa şcoală! Dar sălile de învăţământ, în ce zile le mături, d-le director?”.
 
1923
 
La colecţia anului 1922 (dacă există pe undeva) nu am avut acces, aşa că sar la „Graiul muncitorimei” din 1923. Din nr. 1-2/ 1 Mai 1923 reţin o ştire demn de reţinut (şi de aplicat şi în zilele noastre), anume că adunarea generală a Centrului Sindicatelor Naţionale Române Petroşani, întrunită la 17 aprilie, a hotărât: „scoaterea ziarului Graiului muncitorimei cu începere de la 1 Maiu a.c. Ziarul, la început, va apare de două ori pe lună şi mai târziu în fiecare săptămână. Spre a se crea fondurile necesare tipăriturii ziarului delegaţii filialelor (delegatul SNR Aninoasa - Nicolae Bulca) se obligă a vărsa 80% din averea filialelor”.
Ediţia nr. 5-6/ 1 iunie 1923 tratează pe un ton polemic, otrăvit, încă un episod din războiul sindical „galben”-„roşu” (naţional-internaţionalist) desfăşurat la Aninoasa: „Eram pe deplin convinşi despre dragostea tovărăşească existentă între diferitele naţionalităţi, federate sub culoarea roşie din România. Şi ca să fim definitiv întăriţi în credinţa noastră, ei ne-au dovedit, clar şi precis, ba mai mult, ce şi cât se putea aştepta. Un caz interesant - şi bun exemplu - e cel de la Aninoasa, unde ungurii au început să huiduiască pe tovarăşii lor Români, ambele părţi formau parte din organizaţia (pestriţă la intestine). Românii, văzând cum stau afacerile, au dat fuga la fraţii lor Români, cerându-le să-i scoată din belea. Românul, fire bună (…), a mers să-şi scape fratele rătăcit. Românii din organizaţia roşie au trecut pe urmă în masă, în organizaţia Sindicatului Naţional Român. (…)”.
Prima ştire din „Gazeta Jiului”, „Şcolare”, din anul 1923 despre Aninoasa apare la 4 martie: „Corpul didactic de la şcoala primară a societăţii, secţia română din Aninoasa, a aranjat o producţiune teatrală împreunată cu cântări şi jocuri naţionnle, în ziua de 18 februarie, cu scopul de a înfiinţa un fond şcolar. S-a predat Paiele satului, piesă morală într-un act”. Piesa a avut oareşce succes, din moment ce mai mulţi domni au suprasolvit (adică, donat), fiecare după cât l-a lăsat buzunarul: Iosif Schmider - 60 lei, Motora - 20 lei, N. Oprişa şi Pocol, Popa Simion şi Cadici N. - câte 10 lei.     
La înfiinţarea vrunei instituţiuni culturale, intelectualii vremii jubilează. Şi bucuria reprezenta o formă de manifestare a patriotismului local şi… românismului. Aşa a fost şi cu inaugurarea filialei ASTRA la Aninoasa, vestită în „Gazeta…”  la 11 martie 1923: „Am înfiinţat şi noi agentura Astrei, şi aceasta o strigăm cu mândrie! Ni s-a asociat şi Iscroniul şi avem la început abia 42 de membri. Lumea noastră, însă, este dedată ca din câteva zile să facă ani”. Chestiunea înfiinţării ASTRA la Aninoasa este dezvoltată la 1 iulie 1923: „ASTRA. Războiul mondial a predispus sufletele omeneşti la multe patimi, dar şi spre porniri bune. Sufletul poporului a devenit scrutător pe teren religios, cultural şi social. Acest îndemn intern se manifestează mai clar în părţile noastre în Valea Jiului. Greşelile şi căile greşite, pe care apucă muncitorii noştri inconştienţi şi seduşi, sunt un rezultat al zbuciumului sufletesc pe aceste trei teme. Datoria celor chemaţi este să alimenteze acest suflet setos de cunoştinţe. Dovadă a acestei sete sufleteşti este cazul din localitatea noastră minieră Aninoasa, unde prin bunăvoinţă şi dragostea de a răspândi cultura în masele poporului a D-lui inspector general I. Iancu, s-a înfiinţat agentura Astrei, donându-se vreo 55 de broşuri de frumoasă lectură. Din partea Jiului Cultural (celebră tipografie şi librărie petroşeneană, conduse de Teodor Munteanu - n.a.) s-au donat cărţi în valoare de 500 lei pentru augmentarea acestei mici biblioteci, pentru care frumos dar i se aduce mulţămită şi pe această cale. Îndată s-au înscris ca membri ai acestei Agenturi aproape 50 muncitori, fără osebire de etate, pentru a putea ajunge la cetirea unei ori altei cărţi, care nu numai să le producă cea mai folositoare distracţie în timpul liber, ci ca să-şi potolească setea de cunoştinţe, însuşindu-şi învăţături pentru viaţă. Dacă asemenea Jiului Cultural, care şi-a deschis punga nu numai pentru Aninoasa, ci şi pentru alte localităţi, ar face şi altele, ba toate băncile şi institutele noastre, care realizează frumoase câştiguri, nu s-ar invidia de nime interesele mari ce le încasează, ci, din contră, ar avea sprijinul mai intensiv al tuturor. Dă-i lectură bună poporului şi vei forma sufletul său spre ce e bun numai, fără a avea apoi teamă de porniri periculoase societăţii omeneşti şi Statului”. Emoţionantă pledoarie pentru cultură, pentru puterea formatoare a lecturii, pentru generozitatea unei instituţii, Jiul Cultural. Cum întrebarea a ieşit deja, nu-i punem oprelişti: oare când se citea mai mult: atunci sau în zilele noastre?! 
Din sferele înalte ale culturii să trecem la lucruri mai pământeşti: o logodnă sfârşită cu un scandal sângeros mixt, ca-n filme: „În noaptea de 22 spre 23 l.c. (iulie 1923 - n.a.) la locuinţa minerului Pop Ion lui Dumitru din Aninoasa se serba logodna unei rudenii a sale. Invitaţii şi-au petrecut bine până la dimineaţa pe la oarele 9, când voiau să plece toţi acasă. Dar cu urcarea soarelui pe bolta cerească se vede că s-a urcat şi alcoholul în capul oaspeţilor, care din nimic s-au apucat la ceartă şi apoi la păruială, amestecându-se şi femeile. Soţia lui Moisi Vasilie, ca să apere pe soţul ei de Danciu Petru a apucat securea adusă de femeia Boja Maria şi a lovit în cap pe Danciu Petru din Ohaba de sub peatră, care a căzut jos în nesimţire, fiind transportat îndată la spital cu puţine speranţe de scăpare. Numita femeie încă a primit 2 lovituri cu cuţitul în spate. Lui Berinde Petru i-au rupt braţul stâng. Sunt vreo 7 răniţi. Cei vinovaţi au fost escortaţi la parchet”. Aprige (şi rezistente…) neveste de miner!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 2 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter