03.11.2011,  19:49:48 | 0 comentarii | 488 vizualizari
Se întâmplă când alcoolul se agaţă cu mâinile de volan
de Gheorghe OLTEANU

Printre şoferii amatori vulcăneni care, zilele trecute, şi-au donat permisul de conducere poliţiştilor de la rutieră se numără şi G.S. Îi facem onoarea de a-i trata într-un articol separat donaţia sa, date fiind modul în care îşi conducea autoturismul şi urmarea, cu totul aparte, cu care s-a încheiat prestaţia sa din dimineaţa zilei de 15 ianuarie

 

Rămâne un semn de întrebare

Nici măcar agentul de la circulaţie pe care l-a dat gata cu damful de alcool pe care-l emana nu-şi poate explica un lucru. Respectivul să fi turnat în el dis-de-dimineaţă, în acea zi, în amintirea şi pentru sufletul poetului Eminescu? Mai ştii? Numai că omul nu a vrut să dez­lege taina asta. A ferecat-o în el şi nu a recunoscut că-i băut nici când agentul Valentin Alexa l-a invitat să facă o plimbare, ca să cunoască o domnişoară. Fată frumoasă, asistentă medicală, care să-i ia un pic de sânge pentru analiză. Ca să se vadă la dosar cât de machit este, fireşte.

 

Dar ce făcuse omul 

de se ţinea atât de tare pe poziţie? Din punctul lui de vedere, mai nimic. Din al agentului de circulaţie constatator, mai multe. În primul rând, Dacia Break cu care venea dinspre Dincă, pe la ora cinci, a luat-o aiurea după ce a trecut de semaforul de la “Unic”. În loc să o ţină pe banda sa de mers, a naibii maşină şi-a bătut joc de şofer şi a luat-o pe contrasens. Și astfel a ajuns pe trotuar, în dreptul filialei “Băncii Translvania”. Unde a “zgâriat”-o pe aripa dreaptă pe o sorelă de-a ei care-şi aştepta cuminte stăpânul şi a pus la pământ, pentru totdeauna, un pom ornamental.

 

Happy-end-ul întâmplării este

că G.S. a avut noroc că n-a dat peste careva şi că, după câteva ore, s-a trezit din starea de ebrietate în care fusese găsit la volan. Partea nasoală este că a rămas fără permis şi că a avut de plătit o amendă. Plus că, la Biroul Formaţiunii Rutiere din Vulcan, s-a mai luat în calcul o variantă de pedeapsă. Aceea de a fi înştiinţată primăria. Care să-l ia la rost şi să-l pună să plătească pentru pomul pe care-l făcuse praf...



Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *

* * *










* * *
Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.2

Anunt GAL Cheile Sohodolului- prelungire apel selectie MCS 7.4

Anunt GAL Cheile Sohodolului - prelungire MCS 7.2-15.04.2019

Anunt de selectie 7.4 simplificat 2019 - prelungire

Anunt de selectie MCS 7.2 simplificat prelungire mai 2019

Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Catalog Display-uri
Publicitare 2019
0721 722227
Promoţionale 2019
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter