06.11.2011, 17:59:02 | 0 comentarii | 647 vizualizari
Hristos a înviat!
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Hristos a înviat! Și, viu, Iveşte flori şi în pustiu, Privirea lui cea preacurată Stă pururea spre noi plecată. Hristos cel milostiv şi blând Nădejde-n inimă şi gând. Neîntinării lui mă-nchin Dă-mi, Doamne, cuget treaz! Amin. Aveam doar opt ani când în vacanţa de vară, la bunici, în satul Jieţ, mama m-a trimis împreună cu alţi copii la biserica din sat. Zilnic preotul satului, domnul Jura bătrânul, Dumnezeu să-l odihnească, ne ţinea lecţii de religie, ne învăţa rugăciuni, ne spunea cu adevărat talent în fiecare zi o lecţie din Biblie - de fapt ne povestea Biblia. Dintre toate poveştile m-a fascinat cea despre răstignirea Domnului Iisus. Mai ţin minte şi acum fiorul ce îmi străpungea inima şi fruntea la gândul coroanei de spin şi durereea arzândă a palmelor bătute în cuie. Acolo sus între cei doi tâlhari şi ei în faţa mulţimii batjocoritoare doar tâlharul din dreapta a crezut în Iisus şi a sperat în iertarea păcatelor, chiar dacă era în ultimul ceas al vieţii. - Doamne, adu-ţi aminte de mine, când voi veni la Împărăţia Ta. Atât cât mai suntem, niciodată nu e prea târziu să fim alături, la dreapta Fiului lui Dumnezeu. Duminică 19 aprilie e sfânta sărbătoare a Paştilor. Toţi locuitorii satelor şi ai oraşelor din Valea Jiului şi nu numai vor veni în biserica ortodoxă străbună cu evlavie şi cutremurare în suflet spre a trăi bucuria învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. După obicei se vor trezi dis-de-dimineaţă fără să mănânce nimic şi după ce vor participa, purificaţi prin post, la Sfânta Liturghie, vor deveni mai buni, mai înţelepţi. Salutul de bineţe între creştinii ortodocşi va fi: Hristos a înviat! până la Ispas Domnului Iisus Hristos. Poezia “Hristos a înviat!” am reţinut-o în memorie de la bunicul meu. Nu ştiu cine a scris-o. Eu pe această cale îi mulţumesc şi îi răspund: Adevărat a înviat! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |