07.07.2016,  19:18:30 | 0 comentarii | 1056 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Am fost la Cluj-Napoca / Festivalul Naţional „Eterna Epigramă”
de Petronela VALI SLAVU
Chiar dacă am ratat primele douăzeci de ediţii ale Festivalului Naţional „Eterna Epigramă”, pentru că, pe vremea aceea, nici nu bănuiam că mă voi apuca de scris, sunt bucuroasă că, în ultimii şapte ani, am participat ca invitată şi, uneori, ca premiantă, la acest regal de epigramă.
 
Şi această ediţie (a XXVII-a), desfăşurată în perioada 24-26 iunie, s-a remarcat prin epigrame bune, lansări de carte, descinderi în locuri necunoscute şi, bineînţeles, un spectacol de gală, de toată frumuseţea. Pentru toate acestea, meritul este, în primul rând, al epigramiştilor clujeni, membri ai Asociaţiei „Satiricon” (preşedinte - Eugen Albu), dar şi al instituţiilor partenere: Consiliul Local şi Primăria Cluj-Napoca, Casa de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, Uniunea Epigramiştilor din România.
Venit tocmai din Israel, special pentru acest eveniment, domnul Petre Cioclu ne-a prezentat noul volum – o culegere de epigrame traduse în 16 limbi –, a cărui lansare a avut loc în prima zi a festivalului. Sfidând anii, 88 la număr, a reuşit să finalizeze acest proiect ingenios, spre bucuria noastră, a celor care am fost cuprinşi în volum. Domnul George Corbu, preşedintele U.E.R., a prezentat volumul, iar confraţii prezenţi au venit cu replici amicale:
 
Previziune
Maestru-i CIOCLU, ca atare,
În seria ce-adună vrafuri,
Antologia următoare
Va fi, normal, de epitafuri.
(Petru-Ioan Gârda – Cluj-Napoca)
 
Critică 
E volumul slab, de bună seamă,
Nu doresc deloc să-l iau în mână:
Nu găseşti tradusă-o epigramă
Din moldovenească în română.
(Ion Diviza – Chişinău)
 
După un popas la Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, unde erau expuse o parte din trofeele obţinute de scriitorul Cornel Udrea, am pornit în excursie. Ospitalitatea clujenilor îmi era cunoscută de la ediţiile anterioare, când am fost primiţi de primarul comunei Viişoara şi de părintele Dejeu, din Bucea. De această dată, gazda noastră a fost domnul Gheorghe Căpuşan, iubitor de tradiţie şi de frumos, care a realizat la „Poarta de su’ Feleac” nu numai un fascinant muzeu etnografic, dar şi un adevărat colţ de rai. Am admirat trovanţii de Feleac, am vizitat bisericuţa din lemn, am mâncat bucate tradiţionale şi am probat câteva costume populare. 
 
Epigramişti în vizită la 
Muzeul Etnografic
Tare mult s-a bucurat
Azi, când bunul Dumnezeu,
La ce are, i-a mai dat
Multe piese de muzeu.
(Gavril Neciu – Cluj-Napoca)
 
La sosirea epigramiştilor la Poarta de su’ Feleac
Mă-ntreb, pierzându-mi din elan,
Ce simte domnul Căpuşan
Văzând la POARTA lui, la uşe,
Aproape-o sută de căpuşe! 
(Petru-Ioan Gârda)
 
Festivitatea de premiere a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, moderator fiind maestrul Cornel Udrea. Timp de trei ore, umorul a fost la el acasă, asigurat de recitalul epigramiştilor, dar şi de filmul prezentat de caricaturistul Costel Pătrăşcan. Confraţii Ion Diviza şi Petru-Ioan Gârda au susţinut un duel epigramatic, lecturând fragmente din volumul „Luaţi-l de pe mine că-l… UMOR!”. Despre acest duel, despre premianţi şi epigramele premiate, în ediţiile viitoare...


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  Cât fac 7 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Publicitate
Newsletter